Herve Juvin: Mitul individului suveran

15:50, 21 septembrie 2017 | Opinii | 3778 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/b0FwM

Mitul societății individului absolut rezidă în imensele posibilități de manipulare, furnizate de urmărirea interesului propriu sau a ideii pe care ne-o facem despre acesta. Interesele sale  îl copleșesc mai puternic decât Regele, Dumnezeu sau stăpânul de odinioară. Prin interese, de orice fel, noul sistem de putere poate să îi stăpânească pe indivizi, să îi controleze și să îi facă să se conformeze mult mai sigur decât prin orice alt sistem venit de sus. Căci anume din interior, în intimitatea dorințelor și a imaginii de sine, acest sistem controlează, ordonă și sancționează. Și în favoarea afirmării individului, în celebrarea sa, acest sistem de putere extraordinar de prezent, dar nu mai puțin abil și foarte discret, poate să înlocuiască vechile ordini.

Marcel Gauchet a analizat acest aspect ( în La Condition politique); nu există complot, nici rațiune în acest joc al individului-rege. Există efectul spontan al eliberării intereselor prin desprinderea de religie, de credința revoluționară, de ideea națională. Există această ”radicalizare a modernității” care este efectul dreptului și al inventării omului, așa cum ne-au învățat Rousseau, Constant, părinții fondatori americani și atâția alții. Există o fascinație pentru tehnică, o credință naivă că problemele sunt făcute pentru a fi rezolvate (a se vedea declarațiile consternante sau comice, depinde, ale unui tânăr geniu de origine germană, Sebastian Thrun, care conduce pentru Google programul mașină fără șofer, aliniind afirmațiile unui scientism pe care îl credeam depășit de un secol, dar care țâșnesc noi-nouțe, inocente, în revista Foreign Affairs – noiembrie-decembrie 2013. O frază le rezumă: tehnica aduce mântuirea omului!). Există mișcarea seculară de eliberare din tradiții sufocante, din religii constrângătoare, din ideologii totalitare, care și-a atins din plin scopurile în cea mai mare parte din țările occidentale, dar care continuă, purtată de propria sa mișcare și de luxul conștiinței curate atunci când atacă inamici deja doborâți – eliberatorii noștri sunt experți în arta loviturilor de picioare aplicate inamicului căzut, mult mai mult decât sunt experți în înfruntarea cu un inamic care stă drept și le face față: orice e bun împotriva Papei sau creștinilor, dar cu Islamul, atenție! Mai există mai ales apetitul de a-i reuni pe toți, de a-i stăpâni pe toți prin chiar întinderea dorințelor lor, prin stimularea permanentă a apetiturilor pe care nu și le vor satisface niciodată, și de a extinde în lumea întreagă o putere unică prin identitatea dintre toți oamenii.

Secretul e răsuflat demult. Omul drepturilor omului nu există. Este o invenție a literaturii filosofice mai întâi, a dreptului apoi, și poate cea mai prodigioasă; deoarece e vorba de omul care se fabrică pe sine însuși, este omul pe care ne încrâncenăm să îl facem să apară, și asta mai întâi prin ieșirea din natura care nu e străină de vârtejurile ce cuprind Europa, și pe care cuvintele ”reacționari”, ”conservatori” sau chiar ”extremiști” îl ratează.  Istoria ne dă multe exemple. A întoarce copiii împotriva părinților, a convinge fiul să-și denunțe mama, prietenii – să se denunțe, iată performanța pe care au reușit-o dictatorii. A face din fiecare spionul tuturor, iată închiderea în cușca de sticlă a denunțurilor reciproce care a funcționat în Europa de Est până la sfârșitul anilor 1990. A asigura pe fiecare că au venit vremuri noi, că nici o regulă morală, legală, religioasă de dinainte nu se aplică, că noua lege, conștiința nouă și spiritul nou dictează o nouă manieră de a fi om și de a-și găsi mântuirea, este sarcina de o mie de ori începută, reluată, perfecționată a nazismului, a fascismului italian, a socialismelor autoritare și a comunismelor. A pune capăt conștiinței morale pe care fiecare o extrage din experiență, din transmitere, din natură, pentru a-i substitui sloganuri, formule și cuvinte de ordine, panouri de comandă și această funcționare automatică pe care adjutanții știu atât de bine să o obțină de la o trupă disciplinată – a suspenda conștiința binelui și a răului, iată desăvârșirea finală a construirii omului nou, în care au excelat nazismul, stalinismul, maoismul și atâtea altele.

Care e diferență față de societatea individului absolut? Nici cuvânt de ordine, nici putere de sus, nici mișcări ale mulțimii, nici mobilizare împotriva inamicului. Dar non-puterea își desăvârșește destul de bine scopurile pe care superputerea nici nu le-a putut atinge. Îi este infinit superioară prin economia mijloacelor, discreția vorbelor și prin această virtute superioară de războinic asiatic: câștigă toate bătăliile fără să le desfășoare, nu are nevoie să lupte pentru a câștiga! Îi este suficient să insinueze, să urmeze panta cea mai mare și să-și atragă pe ea adversarii. Și ne îndrumă pe nesimțite către această stare superioară de obediență față de drept și față de piață, care este consimțământul, chiar consimțământul celor pe care îi anihilează! Absența locurilor de putere, de diseminare, friabilitatea, fugacitatea puterii atribuite, nu înseamnă întru nimic un plus de libertate sau mai multe capacități pentru indivizi, ci înseamnă mai degrabă incapacitatea lor de a acționa.

Fabrica de indivizi funcționează în turații maxime. Unii vor căuta originile ei la Edward Bernays, nepotul lui Sigmund Freud, care a fost unul dintre primii care au pus în opoziție cetățeanul, învestit cu un rol colectiv și conștient de responsabilitatea socială, și consumatorul, care se repliază asupra interesului său imediat. Alții vor aminti cum, în anii 1950, în Statele Unite, atunci când capacitățile industriei încep să depășească cu mult consumul global, marketingul și publicitatea au drept primă misiune să fabrice dorințe pe care industria să le poată satisface și care să facă uzinele să meargă la randament maxim și să-și împlinească cu atât mai bine rolul, cu cât izolarea îi dă speranță consumatorului că acest consum de bunuri și servicii îi va aduce satisfacții pe care activitățile publice, colective, i le dădeau înainte – și  toate acestea, pentru nimic. Și iată cum Marcel Bleustein-Blanchet a reușit Publicis: i-a făcut pe francezi să viseze la lucruri pe care nici nu și le imaginau! Iată cum triumfă Patrick Le Lay: distrugerea națiunilor, ieșirea din religii, sfârșitul examenului de conștiință, iată ce anume eliberează timp și creier pentru Google, Apple, Coca-Cola și alți complici ai terorismului publicitar! Modernitatea va merge chiar mai departe: Internetul trebuie să rezolve toate problemele din viața individuală care odinioară erau tratate de societatea politică. Domeniul privat trebuie să reușească pentru unii ceea ce domeniul public le asigura tuturor. Iată prin ce societatea indivizilor este o societate împotriva politicii, așa cum este, în multe privințe, și o societate împotriva istoriei – o societate în care istoria nu poate să pătrundă decât sub formele detestabile ale terorismului, ale agresiunii, ale Răului – pentru că ar pune în cauză drepturile de proprietate, virarea de prime de sfârșit de an și zilele de sâmbătă din parcarea hipermarketului!

Naivitatea în fața noului, ineditul a multiplicat analizele; drepturile omului distrug puterea! Individul drepturilor omului este individul care nu cunoaște nici un fel de putere! E invers, trebuie spus. Individul drepturilor omului nu mai recunoaște nici una din puterile instituite, legitime, democratice, pentru a se abandona mai bine puterilor pe care le îndreaptă asupra sa dorința infinită. Interesul propriu exercită asupra sa o putere infinită. Drepturile omului separă, izolează, instaurează cu atât mai bine puterea mărcilor și a pieței care înlocuiește identitățile și cetățenia. Liberalismul la capătul cursei distruge libertatea, și face să se nască amenințarea unui totalitarism al dreptului și al individului fără egal. Societatea indivizilor ar avea o funcție: să ne protejeze definitiv împotriva amenințării totalitare, care dă târcoale pe la uși. Asociații, ligi, mișcări s-au specializat în vânătoarea fascismului ce renaște. Au obținut ajutoare publice, încurajări unanime și o imunitate de fapt; când e vorba de a doborî o bestie imundă, nu se aplică nici o lege! Protejarea vieții private, secretul afacerilor, prezumția de nevinovăție, libertatea de opinie sau de expresie, bănuiala de fascism oprește totul, suspendă totul și dispune de tot! Pentru că e pentru o cauză bună!

Nu putem decât să fim de acord, dacă fascismul sau totalitarismul ar amenința efectiv societatea indivizilor și ar frâna cucerirea acestor libertăți atât de promise și mereu viitoare. Dar nu asta sunt! Dar nimic, și în orice caz nu prezența unor ideologii mobilizatoare, și în orice caz nu puterea partidelor ce fug de alegeri, ce se afirmă cu forța, amenințând constituția și instituțiile, nimic, deci, nu acreditează amenințarea! Și ajungem la situația inversă. Orice societate care înțelege să rămână ceea ce este, să-și afirme singularitatea, să-și conducă colectiv evoluția, se va vedea acuzată de fascism, orice societate care nu se autodizolvă în libertarismul conjunct moravurilor și capitalului va fi desemnată ca inamică a umanității și orice va fi numai bun împotriva ei! Nu contează dacă 80% din populația rusă îl susține pe președintele Vladimir Putin; ”în genunchi cu Rusia”, au decis coloniștii americani în 2015. Nu contează dacă majoritatea francezilor vrea să trăiască în pace, în respectul pentru toate credințele, dar fără agresiune externă împotriva moravurilor, tradițiilor și înrădăcinărilor lor; să se adapteze imigranților, să devină și ei nomazi, le ordonă ideologia mondialistă, oarbă la monștrii pe care îi produce! Societatea indivizilor, fondată pe acordul implicit al intereselor și pe panta celei mai mari ușurințe, instaurează cel mai rău dintre totalitarisme, acela ce proclamă, în nici un caz ”libertate sau moarte”, ci ”fraternitate sau moarte!” – toți să fie la fel sau să moară!

Resortul secret al societății indivizilor este fabricarea izolării și lichidarea tuturor structurilor mentale, sociale și culturale care ar putea să se opună legii dorinței infinite, expansiunii planetare a dorinței mimetice. Și iată de ce Closer este mai politic decât Le Monde, iată de ce ”frumoși, bogați și celebri” este veritabilul editorial politic de toate zilele!

Amenințarea nu mai este regimul autoritar, fascismul, totalitarismul politic; ci contrariul. Contrariul? Această evaporare insesizabilă a tuturor puterilor care își spun numele și care au un chip. Acest consimțământ obligatoriu, această explozie a pozitivului care face ca peste tot, tot timpul, să fie imposibil să nu fii de acord. Explozie a sentimentelor bune, a operelor bune, a doamnelor de bine care merg împreună cu toate astea. Și Ligile Virtuții, care vă suprimă orice viață privată – ați avea oare ceva de ascuns?

 Traducere de Ruxandra Iordache

(Din cartea în curs de apariție ”Zidul de Este încă nu a căzut”)

Articole relevante

Dughin și Ideea Națională a Moldovei
accesări 4922
Gânditorul ortodox Aleksandr Dughin, în emisiunea lui din 27 iulie, a expus tot ce este cu adevărat important pentru societatea noastră, dar și în ega...
Uniunea Sovietică nu este Rusia (6)
accesări 2597
Despre poporul rus Poporul rus a fost până în prezent un subiect activ al propriei istorii, iar nu un obiect schingiuit şi înrobit, nu o unealtă a ...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (19)
accesări 1849
19. Pământul strămoșesc – pradă pentru străini În istoria recentă a României există o zi care ar trebui marcată cu negru în calendar. Este vorba desp...
Uniunea Sovietică nu este Rusia (2)
accesări 1681
2. Statul sovietic nu este Rusia Acest adevăr istoric și politic trebuie conștientizat și perceput o dată și pentru totdeauna până la capăt. Acest ...
Feminismul şi Noua Ordine Mondială (10)
accesări 1636
10. Recâştigarea puterii masculine  Întrucât nu putem spera să avem o viaţă „ca-n filme” şi deoarece „viaţa bate filmul”, cu cât mai curând se vor sc...
Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (3)
accesări 2442
Partea a III-a. Imperativul revoluției În fața actualei stări de lucruri, conștientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie și o situație ce c...
Rădăcinile spirituale ale marii Europe eurasiatice
accesări 1249
Publicăm mai jos intervenția unuia dintre participanții la reuniunea de comemorare a metafizicianului, filosofului, geopoliticianului și scriitorului ...
Protoiereul Vsevolod Ceaplin (Rusia): “Avem nevoie de o contrarevoluț...
accesări 3155
100 de ani de la lovitura de stat bolșevică 10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluția din...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (12)
accesări 1865
12. Reducerea fiscalității – o altă balivernă de serviciu pe tema dezvoltării Vorbind despre imposibila dezvoltare prin fiscalitate, autorul nostru d...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *