Emmanuel Leroy: 100 de ani de la lovitura de stat bolşevică

23:44, 5 iulie 2017 | Opinii | 4516 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/cyjGy

10 întrebari pentru cei care gândesc din partea www.flux.md 

Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  aceleaşi întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și țările occidentale. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX.  Deşi s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întrega lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată ”revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivte la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

Iurie Roşca 

  1. Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie? 

Este o întrebare vastă care ar merita mai mult decât câteva rânduri pentru a începe conturarea acestui subiect. Cât priveşte originile spirituale, fără a lua în calcul lojile masonice ca sursă spirituală şi deci de esenţă evident anticreştină, mi se pare dificil să se vorbească despre spiritualitate, fiind vorba mai curând de antipodul acesteia. De fapt, aceste loji şi-au început lucrarea de subminare a Rusiei prin intermediul cercurilor aristocratice şi burgheze încă din secolul XVIII, dar mai ales din secolul XIX, şi este probabil, cu toate că nu sunt specialist în acest domeniu, ca mişcarea decembristă să fi fost influenţată pe larg de către sectele masonice.

În opinia mea, Revoluţia din Octombrie se înscrie într-un vast plan de nimicire a vechilor dinastii monarhice creştine de pe continent (Hohenzollern, Habsbourg, Romanov) şi acest plan a funcţionat perfect.

În ceea ce priveşte rădăcinile profunde ale Revoluţiei care a răsturnat ţarismul, după mine, trebuie studiată ceea ce reprezintă singura matrice a tuturor revoluţiilor ideologice care au atins veritabile inversiuni radicale ale polarităţii, fiind vorba de marea finantă anglo-saxonă. Anume ea şi doar ea stă la baza celor mai multe războaie europene, începând cu secolul XVI, având un singur scop pe care aceasta şi-o ascunde cu greu – dominaţia asupra lumii. Această oligarhie anglo-saxonă se focalizează de-a lungul secolelor asupra dezvoltării continue a propriilor bogăţii în conformitate cu maxima binecunoscută ce aparţine unuia dintre fondatorii săi, Walter Raleigh: „Cel care controlează marea, controlează comerţul mondial; cel care controlează comerţul, controlează bogăţia; cel care controlează bogăţia lumii, controlează însăşi lumea.”. Pentru a-şi atinge scopurile, această oligarhie a pus pe picioare un sistem de control al elitelor prin intermediul unor societăţi secrete, care funcţionează ca nişte instrumente de creare şi de difuzare a ideologiei. Anume în lojile engleze a fost definită politica terorii organizaţiilor anarhiste din secolul XIX, acest preludiu al revoluţiilor care au însângerat Europa în prima parte a secolului XIX, cu care s-a confruntat şi Rusia.

  1. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”? 

Iniţial, revoluţia marxistă nu a fost concepută pentru Rusia, ţara în care industrializarea se afla într-o stare incipientă, la începutul secolului XX. Însuşi Karl Marx considera că ideile sale sunt mai bine adaptate unei ţări ca Germania, în care clasa muncitoare era mult mai dezvoltată şi influenţată pe larg de către ideile socialiste, într-o măsură mult mai mare decât în Rusia. Cauzele ce au determinat căderea Imperiului Rus, rezultă, după opinia mea,  din două voinţe distincte, care au lucrat în mod concertat pentru a răsturna dinastia Romanovilor.

Aşa cum am văzut, prima este voinţa oligarhiei anglo-saxone de a face să cadă monarhiile europene, aceasta sprijinindu-se în realizarea scopului respectiv pe marile bănci americane, aşa cum ne mărturiseşte acest fragment din scrisoarea lui William Lawrence Saunders, vicepreşedintele Rezervei Federale de la New York, adresată preşedintelui Statelor Unite Woodrow Wilson, la 17 octombrie 1918:

“Forma de guvernământ sovietică îmi trezeşte deplină simpatie, ea potrivindu-se mai bine poporului rus…”

Anume această sursă anglo-saxonă (Schroeder, Warburg, Rockerfeller, Morgan…) este cea care a asigurat finanţarea aripii troţkiste a Revoluţiei din 1917. Pentru a înţelege mai bine că Revoluţia din 1917 nu a reprezentat un accident, ci a rezultat dintr-o politică bine determinată de mai mult timp, nu trebuie să uităm că războiul ruso-japonez din 1905 a fost instigat de către anglo-saxoni, precum şi faptul că aceeaşi bancheri au finanţat războiul mikado-ului (împăratului) Japoniei împotriva ţarului şi, aceştia fiind ghidaţi mereu de aceeaşi raţiune.

Cea de-a doua cauză directă a acestei revoluţii, una mult mai pragmatică, ţine de necesitatea imperativă pentru Germania de a pune capăt războiului pe frontul de Est. Lenin era un agent al Germaniei, finanţat de către aceasta (precum şi de banca Warburg, care de asemenea avea interese în Germania) şi având drept obiectiv aruncarea Rusiei în haos în scopul slăbirii ei, iar în caz de preluare a puterii – determinarea semnării unei păci cu Berlinul, ceea ce s-a şi făcut după acapararea puterii de către bolşevici prin intermediul tratatului Brest-Litovsk.

Prin urmare, ca să rezumăm, Revoluţia din 1917 n-a fost o revoluţie rusă, ci o revoluţie în Rusia, realizată în acelaşi timp de către un inamic secular şi absolut – oligarhia anglo-saxonă şi un inamic circumstanţial – imperialismul german. 

  1. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persisită în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist? 

Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să înţelegem bine că a existat o ruptură în revoluţia bolşevică, odată cu preluarea puterii de către Stalin. Pentru a sesiza mai bine tot ce se întâmpla în URSS după moartea lui Lenin şi până la dispariţia, probabil provocată, a micului părinte a popoarelor în 1953, nimic nu poate fi mai potrivit decât această glumă sovietică: “Care e diferenţa dintre Moise şi Stalin? Ei bine, Moise a fost cel care a determinat plecarea evreilor din Egipt, iar Stalin a fost cel care i-a făcut să plece din Comitetul Central!”

Într-un anumit sens, am putea interpreta stalinismul ca pe o practică, ce a vizat deiudaizarea revoluţiei bolşevice.

De altfel, este indiscutabil faptul că anume sub conducerea lui Stalin Rusia a cunoscut o dezvoltare geopolitică maximă. În urma victoriei sale în Marele Război pentru Apărarea Patriei, niciodată în istoria sa Rusia nu a cunoscut o astfel de glorie. Cred că una dintre imaginile fondatoare ale mitului legat de persoana lui Stalin este aceea a soldatului Armatei Roşii care aruncă vulturii nazişti în faţa Kremlinului ca semn al victoriei.

Pe de altă parte, până la venirea la putere a lui Brejnev, sistemul de planificare colectivist, chiar dacă nu era foarte eficient, nu era nici sistemul haotic şi împins până la absurd ce fusese instalat pe parcursul anilor 70. Caracterul totalmente gratuit al sistemului de sănătate şi de educaţie, preţurile mici la energie şi produsele alimentare de primă necesitate făceau din regimul sovietic un sistem mai puţin dinamic şi atractiv, însă perfect suportabil, unul care determina abţinere de la critici ale puterii respective. În comparaţie cu turbo-liberalismul instalat sub regimul Elţin şi al amicilor săi anglo-saxoni, perioadă în care majoritatea ruşilor au pierdut şi puţinul pe care îl aveau, am putea înţelege de ce un număr important dintre aceştia nutrea o anume nostalgie pentru trecutul sovietic.

Observaţia pe care o facem pentru Rusia este la fel de valabilă şi pentru celelalte ţări ale Pactului de la Varşovia, în care părţi importante ale populaţiei au constatat după 1991 o scădere substanţială a nivelului lor de trai în raport cu regimul politic anterior. 

  1. Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund? 

Asta pentru că Sistemul, oligarhia financiară, adică puterea adevărată jonglează cu antagonismul artificial dintre nişte ideologii aparent opuse (marxism/capitalism, liberalism/fascism, stânga/dreapta, colectivism/liberalism) pentru a-şi promova mai cu succes interesele. Creând false alternative şi manipulând confruntarea provocată între două viziuni asupra lumii aparent opuse, dar de fapt complice sau manipulate, Sistemul continuă să-şi realizeze misiunea de distrugere a religiei, a tradiţiilor, a popoarelor şi a culturilor, proces care durează secole la rând, scopul final fiind ceea ce el însuşi numeşte Guvernanţă mondială.

Interesul acestuia,  indiferent cine ar fi învingătorul, este ca ideologia sa profund materialistă şi anti-spirituală să progreseze. Iată de ce singura modalitate eficientă de opoziţie faţă de Sistem constă în abandonarea logicii sale dialectice, hegeliene şi în definitiv marxiste şi de a-i opune acestuia o viziune asupra lumii eminamente creştine, ortodoxă sau catolică, asta fireşte, cu condiţia expresă fiind de revenire a catolicismului asupra înşelătoriei comise în cadrul Conciliului Vatican II.

Cât priveşte întrebarea de ce aspectele religioase, spirituale, metafizice rămân de cele mai multe ori pe planul secund, asta pentru că Sistemul este perfect conştient de faptul că anume aici se află ultimul său adversar şi că acesta a înţeles demult că cea mai eficientă metodă de a ucide o idee este de a crea iluzia că aceasta n-ar exista. Iată de ce este foarte încurajator faptul de a vedea la ora actuală renaşterea Ortodoxiei pe pământurile ei tradiţionale şi iată de ce Sistemul, ca expresie autentică a răului,  îi poartă acesteia o ură totală. 

  1. În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice? 

Răspunsul la această întrebare nu este deloc simplu, deoarece există mai multe varietăţi ce s-au manifestat în diferite perioade ale liberalismului şi comunismului. Care ar fi, de exemplu, raporturile între Anglia victoriană, descrisă de către Dickens, şi cea a lui Margaret Thatcher? Care ar fi raportul dintre comunismul khmerilor roşii şi cel al lui Brejnev?

Diferenţele rezidă în aparenţe. La prima vedere, liberalismul pare a promova libertatea individuală şi liberul arbitru, în timp ce comunismul promovează o conştiinţă de clasă, opunând proletariatul burgheziei. În acest sens, marxismul, precum şi ideologiile fascistă şi nazistă, operau cu noţiunea de mase unite în sânul unui partid unic într-o perspectivă a unei Parusii eliberatoare (stat rasial epurat sau societate fără clase cu abolirea statului).

Însă atunci când observăm evoluţia pe care a atins-o societatea liberală din Occidentul de azi, constatăm că dincolo de aparenţele de libertate de gândire, de circulaţie, de a protesta, Sistemul ajunge la aceeaşi claustrare, mai subtilă în versiunea „liberală” decât în versiunea comunistă, dar care este de aceeaşi natură şi vizează acelaşi scop de alienare a esenţei profunde a omului, ce rezidă în ascensiunea spirituală. Marea forţă a liberalismului, aflat în opoziţie aparentă cu gândirea marxistă, este de a fi ştiut să organizeze un model de consum absolut demenţial, însă perfect atractiv pentru imensa majoritate a umanităţii.

Este absolut evident faptul că punctele de convergenţă ale liberalismului şi comunismului ţine de concepţia materialistă asupra Omului şi un refuz total al Divinului. 

  1. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie? 

Mai corect ar fi să spunem că proiectul comunist a reprezentat unul dintre elementele de realizare a proiectului globalist. Este bine să se înţeleagă faptul că oligarhia anglo-saxonă dezvoltă strategii pe termen lung. Obiectivul lor de a controla lumea, ceea ce Kipling numea Marele Joc, nu vizează orizontul unei singure generaţii, ci este prezent în spiritul lor de foarte mult timp şi se derulează în mod inexorabil de secole. Dacă veţi privi cu atenţie harta lumii de după 1815, veţi observa că mai multe ţări importante au căzut în tabăra anglo-saxonă (Franţa, Germania, Japonia, Austria şi grupul de ţări din Europe Centrală şi de Est după 1991, şi până la Ucraina în 2014). Comunismul a reprezentat un mijloc de suprimare a elitelor aristocratice, religioase şi burgheze şi în acelaşi timp o tentativă de eradicare definitivă a religiei ortodoxe. Sfârşitul comunismului a fost o tentativă pusă la cale deopotrivă din interior şi din exterior, prin intermediul unui consum nestăpânit şi degradarea moravurilor, de a distruge definitiv poporul rus. Însă, din fericire, Sfânta Rusie s-a deşteptat la timp şi a fost în stare să pună capăt acestui proces de distrugere. Anume astfel se explică ura pe care i-o poartă Occidentul la ora actuală. 

  1. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident, rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui serveşte menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită? 

Este vorba de o întrebare dificilă care ţine de memoria colectivă a unei ţări întregi. Faptul că regimul comunist a reprezentat o ideologie abominabilă, ce se face vinovată de nimicirea a milioane de vieţi omeneşti, este de netăgăduit, însă în acelaşi timp, anume sub acest regim a fost învins a nazismul cu preţul a 25 de milioane de vieţi pierdute în timpul acelui război atroce, astăzi neexistând practic nici o familie de ruşi care să nu fi avut pe cineva mort în acest război. De aici şi această viziune extrem de ambiguă pe care o are Rusia la ora actuală asupra propriului trecut.

Cel mai bun lucru de făcut ar fi, şi ruşii deja o şi fac în ritmul lor, adică de o manieră lentă, este de a-şi reexamina istoria şi de a arăta în mod progresiv întregul adevăr. Însă este vorba de un exerciţiu delicat, ce aminteşte cumva de o psihoterapie, care cere să se avanseze cu grijă, deoarece revenirea la anumite amintiri este dureroasă şi ar putea resuscita nişte vechi antagonisme, de care Rusia nu are nevoie la ora actuală.

Este evident faptul că de această confuzie profită Occidentul şi că ultimul face totul pentru a o alimenta. Încă o dată, cea mai bună manieră de a ieşi din această capcană a culpabilizării – care e de aceeaşi natură ca şi invocarea “crimelor colonizării”, utilizată în Franţa de către aceeaşi inamici şi pentru aceleaşi scopuri – este de a face ca adevărul să se afirme în mod progresiv pentru a se stabili o viziune justă asupra a ceea ce a fost trecutul comunist, cu crimele acestuia, dar şi cu reuşitele şi momentele sale de glorie.

  1. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri? 

Acest paradox şi aici nu e decât aparent. Pentru mulţi dintre ruşii de azi, inclusiv pentru cei care încă votează pentru partidul lui Gh. Ziuganov, trecutul comunist şi Biserica Ortodoxă ţin de o viziune tradiţională asupra lumii care asigură protecţia unei serii de valori (familia, căsătoria, bunele moravuri), în orice caz mult mai bine decât în societăţile occidentale, unde aceste valori tradiţionale sunt pur şi simplu călcate în picioare, asta ca să nu zicem că sunt de-a dreptul inversate. Această analiză rămâne valabilă şi pentru ţări ca Moldova, care a rămas în orbita sovietică până în 1991. De altfel, cred că Partidul Comunist din Rusia a suferit mutaţii în 1991 pentru a se apropia de o viziune tradiţională asupra lumii. Îmi aduc aminte că în 2008 am văzut personal în biroul unui responsabil comunist din Duma de Stat un portret a lui Vladimir Putin şi o icoană a Sfântului Serghie de Radonej. În aceeaşi ordine de idei, să nu uităm că în 1941, atunci când nemţii se apropiau de Moscova, Stalin personal a fost cel care a ordonat ca icoana Maicii Domnului să fie purtată într-un avion în jurul oraşului pentru a-l apăra de invazia duşmanului.

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse are fără îndoială un rol important de jucat pentru reconciliarea acestor două viziuni asupra lumii şi pentru extirparea definitivă a viziunii materialiste asupra lumii care poate supravieţui în ideologia comunistă. Poate că răspunsul la această întrebare rezidă în cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria la Fatima… Cine ştie? 

  1. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunsmului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric? 

Şi de această dată este vorba de miturile profunde ale istoriei ruse şi despre milioane de oameni sovietici care au crezut în propaganda regimului şi în bunătatea pentru omul simplu a lui Vladimir Ilici. O parte importantă a ruşilor de azi încă mai crede în acest mit şi asta în timp ce Rusia încă se află pe plan ideologic la mijloc de râu. Ruptura cu comunismul deja a avut loc, însă pe parcursul a 25 de ani şi până în prezent Rusia a adoptat o ideologie a pieţii libere ce reprezintă marca Sistemului occidental.

Totuşi, începând cu o dată recentă, să zicem din vara lui 2016, Vladimir Putin, probabil sub influenţa unor gânditori ca Alexandr Dughin sau Serghei Glaziev prin intermediul Clubului Stolîpin, a iniţiat o ruptură vădită cu ideologia occidentală, reprezentată de Alexei Kudrin şi prietenii acestuia din “coloana a V-a”.

Atunci când Rusia va afirma de o manieră mai tranşantă că ea reprezintă antiteza viziunii occidentale asupra lumii şi prin urmare că ea ţine de o viziune creştină, în acel moment dezbaterea asupra acestui subiect va deveni mai clară şi deci va deveni posibil ca rămăşiţele lui Lenin, acest agent al Occidentului, să fie aruncate la coşul de gunoi al istoriei. Dar este încă este un pic cam devreme pentru aşa ceva. 

  1. În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiț Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă? 

Aşa cum am susţinut ceva mai sus, Rusia este ultima ţară de pe teritoriul Eurasiei, care n-a căzut în ghearele ideologiei anglo-saxone. Iată de ce Rusia este atacată pe toate planurile: ideologic, militar, economic, financiar, cultural… Pas cu pas, Rusia capătă conştiinţa faptului că ea reprezintă ultimul bastion în lupta pe viaţă şi pe moarte contra valorilor morbide ale Occidentului.

E firesc să fie anume aşa, pentru că anume în asta constă natura ei profundă, poporul rus revenind la valorile eterne ale Tradiţiei şi este rolul intelectualilor ruşi şi eurasianişti de astăzi să renască această tradiţie prin conceptualizarea unui conservatorism pentru secolul al XXI-lea. Renaşterea conservatorismului nu se poate realiza decât prin intermediul revenirii religiozităţii şi ceea ce observ în lumea ortodoxă de astăzi, şi nu doar în Rusia, este anume această revenire la credinţă ceea ce reprezintă condiţia primordială pentru înfruntarea forţelor malefice ale Occidentului liberal.

Această luptă civilizaţională va fi una decisivă, deoarece dacă printr-un noroc Rusia ar fi învinsă, personal nu dau nici o şansă restului umanităţii rămase fără apărare în faţa sectanţilor lui Mamona. Şi nu chinezi sunt cei pe care îi cunoaştem ca financiari de la City şi de pe Wall Street etc.

N-aş mai avea de spus decât un singur lucru prietenilor noştri ruşi în perspectiva acestui Armaghedon ineluctabil. Şi anume că ei trebuie să se sprijine pe spiritele deşteptate şi rebele ale Occidentului pentru a putea obţine victoria. Trebuie să lucrăm umăr la umăr pentru a putea birui răul. Noi cunoaştem bine Diavolul, el trăieşte printre noi de atâta amar de vreme… 

Emmanuel Leroy, 

Franţa

Articole relevante

Corneliu Vlad despre originile revoluției din 1917
accesări 4207
Care sunt originile spirituale, intelectuale şi ideologice ale Revoluţiei din Octombrie? Un lider revoluționar de prim rang al secolului XX, Ciu En...
European sau UEuropean?
accesări 1651
Când mai aud cuvinte ca „valori europene”, „europenizare”, „integrare europeană”, nu pot să nu mă întreb: 1. De când uciderea copiilor prin avort e...
Jean Parvulesco: Ce este geopolitica transcendentală?
accesări 4795
Cum abordarea geopolitică a ceea ce Nietzsche numea ”marea istorie” nu este rațională, ci pasională și inspirată, punându-se în termenii existențiali ...
100 de ani de la lovitura de stat bolşevică
accesări 4750
10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md Cu prilejul centenarului de la Revoluţia din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  ac...
Disputa Rusia – Occident, praf (de stele) în ochii lumii?
accesări 808
Agenţia Spaţială Europeană şi Roscosmos au lansat luni prima fază a misiunii ExoMars TGO (Trace Gas Orbiter). Obiectivul – căutarea unor potenţiale fo...
Atrocităţi sexuale pe copilaşi de numai 2 luni, baze ale „cercetări şt...
accesări 2815
De Paul Ghițiu Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit pes...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (18)
accesări 1627
18. La zece ani de la aderarea la UE, România este o ruină economică Încă o dată, în atenția euroentuziaștilor oficiali de la Chișinău și a eurolatri...
Sensul destinului comun al popoarelor Eurasiei. Manifest Destiny și co...
accesări 2982
De Cristi Pantelimon, România Eurasia are popoare mici, mijlocii, mari și foarte mari. Unele pot fi popoare cuceritoare, altele mai pașnice. Apa...
Adrian Severin: De ce nu ne lasă americanii să îi iubim?
accesări 1914
1. Am criticat în mai multe ocazii comportamentul diplomaților americani acreditați la București, avertizând că aroganța cu care dau lecții românilor,...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *