E timpul să terminăm cu rusofobia! – spune Pat Buchanan. Şi are dreptate!

12:58, 13 martie 2018 | Opinii | 613 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

2 dintre prietenii mei de pe Facebook şi-au declarat dezamăgirea în ceea ce mă priveşte. Unul dintre ei chiar a adăugat că mă credea un conservator serios, nu un om al Moscovei. Au existat şi alţii care, fără a fi dezamăgiţi – probabil că nu mă cunoşteau mai demult – au trecut direct la catalogări: rusofil, kgbist, putinist, trădător…

Şi toate astea, deşi nu am scris admirativ despre Rusia, sau Putin (cu excepţia unui articol care prezenta programul coordonat de construirea de biserici în Moscova şi care ar putea fi astfel catalogat), ci doar am scris critic despre Occident, în general, şi despre SUA, în special.

Şi asta deşi am scrise, până în urmă cu vreo trei ani, peste 10 analize foarte critice la adresa Rusiei. După care nu am mai scris direct despre Rusia, ci m-am concentrat pe Vest. De ce? Pentru că de acolo, consider, că vine acum cel mai mare pericol. Pericol pe care încerc să-l prezint prin analize personale şi prin articolele pe care le traduc sau le adaptez, pentru o scurtă informare a celor care mă citesc, texte care se referă la teme cum ar fi educaţie sexuală, pedofilie, politica pro-avort, politica pro-migraţie în masă şi de înlocuire de populaţie, prigoana creştinilor, ideologia de gen, progresism, corectitudine politică, diactatura tot mai făţişă, anularea dreptului la opinie, control aproape total al existenţei intime şi publice, militarism, neo-colonialism, guvernarea mondială, controlul societăţii şi al statului de către corporaţii şi multe altele.

În legătură cu această re-orientare a mea, mi-am dat seama zilele trecute, odată cu recitirea interviului lui Zinoviev din Le Figaro, 1999, că am trăit, pe o cale diferită, un proces asemănător cu el şi am ajuns la aceeaşi concluzie în legătură cu Vestul ca imperiu duşman. El trăindu-l la faţa locului în acei câţiva ani ai exilului, eu cunoscându-l prin citirea a zeci de mii de analize, studii, cercetări, articole, opinii şi comentarii a celor care trăiesc acolo.

Scriu pentru a informa, căci, mi-am dat seama pe propria piele, neinformarea duce la dezinformare, manipulare, opinii greşite, acţiuni dăunătoare. Şi consider acest lucru cu atât mai presant necesar cu cât constatat o gravă incultură politică bazată pe neinformare şi, de aici, dezinformare la foarte mulţi dintre cei din jur, plus o înţepenire în gândire: pentru ei Rusia e tot şi mereu cea care ne-a ocupat,  a adus suferinţele şi victimele comunismului, cea cu davai ceas şi altele. Ei trăiesc, ajutaţi şi de propaganda vestică, o ură perpetuă, nevindecabilă, dezumanizantă şi dăunătoare. Dar nu au această ură faţă de Turcia, care ne-a ocupat câteva sute de ani, faţă de Austro-Ungaria care ne-aocupat şi ea în diverse forme alte bune sute de ani. De ce? Pentru că, dincolo de înţepenirea lor, sau cu ajutorul ei, sunt victimele propagandei.

Toate cele de mai sus m-au dus cu gândul la nenumărate personalităţi conservatoare din SUA şi, în general, din Vest, sau oameni pur şi simplu deschişi în gândire, informaţi, curioşi de a afla adevărul, şi în acest sens am lansat pe FB întrebarea: Ce părere aveţi despre Oliver Stone, William S Lind, Pat Buchanan şi Ron Paul?

E vorba de personaje foarte cunoscute şi respectate, ultimii trei conservatori clasici, care au exprimat opinii pozitive faţă de Rusia şi de Putin. La rândul lui, Oliver Stone, binecunoscutul şi premiatul regizor, a realizat un lung şi remarcabil interviu cu preşedintele Putin şi un alt extrem de bine documentat şi de lămuritor film despre lovitura de stat din Ucraina. Eram curios ce vor zice reziştii mei în legătură cu opiniile acestora, dacă îi vor considera tot rusofili, kgbişti …

Cum nu am primit, de la ei, reacţii, care să dovedescă că cunosc personajele cu pricina şi poziţiile lor, am decis să îi prezint şi să le prezint chiar eu. Astăzi, pentru că aşa s-a nimerit – a fost cel cu o analiză la zi – Pat Buchanan.

Pat Buchanan poate fi cu greu (deşi nimic nu este imposibil pentru pre-făcătorii de opinii de astăzi) asociat cu a fi un om al ruşilor. Conservator clasic, editorialist, politician, om de televiziune, Buchanan a fost consilier al preşedinţilor Nixon, Ford şi Reagan, a candidat pentru nominalizarea din partea republicanilor în 1992 şi 1996 şi a candidat la alegerile din 2000.  Comentator politic la CNN, MSNBC şi în prezent la Fox News. Co-fondator al revistei The American Conservative .

Buchanan şi-a exprimat adesea păreri critice faţă de de militarismul american, de continua stare de război şi de poziţionarea agresivă faţă de Rusia. În cele ce urmează, vă ofer traducerea ultimului său articol în care se referă la toate cele 3 teme, dar cu preponderenţă la necesitatea de discuţii serioase între SUA şi Rusia. După cum veţi vedea, discursul său este unul extrem de imparţial, echilibrat, şi, chiar dacă scurt, cuprinzător al temei propuse.

de Paul Ghițiu

 

 

E timpul să terminăm cu rusofobia!

În fara unei creşteri brusce a candidatului Partidului Comunist, Pavel Grudinin, care este pe locul doi cu 7 %, Vladimir Putin va fi ales, în 18 martie, preşedinte al Rusiei pentru încă şase ani.

Apoi, va trebui să decidem dacă să continuăm pe cursul unui al doilea război rece, sau să intrăm în dialog cu Rusiaq, aşa cum a făcut-o fiecare preşedinte în timpul primului război rece.

În ceea ce priveşte conflictul actual, Vladimir Putin nu este singurul vinovat. Acţiunile sale au fost, adesea reacţii la mişcări unilaterale ale Americii.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, am adus toţi membrii Pactului de la Varşovia şi trei dintre fostele republici sovietice în NATO, pentru a înconjura Rusia. Cât de prietenos a fost acest lucru?

Putin a răspuns cu militarizarea Balticii.

George W. Bush a abrogat tratatul împotriva rachetelor balistice, pe care îl negociase Nixon, Putin a răspuns cu construirea de rachete ofensive pe care le-a prezentat săptămâna trecută.

SUA a ajutat la organizarea loviturii de stat de pe Maidan, care a răsturnat guvernul ales pro-rusesc al Ucrainei.

Pentru a împiedica pierderea bazei navale de la Sevastopol din Marea Neagră, Putin a contra-atacat anexând Peninsula Crimeea.

După ce protestele paşnice din Siria au fost reduse la tăcere de către Assad, noi am trimis arme rebelilor sirieni pentru a răsturna regimul de la Damasc.

Văzând că ultima sa bază navală din Mediterana, Tartus, este în pericol, Putin a venit în ajutorul lui Assad şi l-a ajutat să câştige războiul civil.

Anii lui Boris Ielţin s-au dus.

Rusia acţionează din nou ca o mare putere. Şi ne vede pe noi ca o naţiune care i-am refuzat mâna întinsă prieteneşte în anii 1990 după care am umilit-o plantând NATO în faţa porţii ei.

De asemenea, ce este iarăşi evident, este că Putin a sperat şi a crezut că, odată cu alegerea lui Trump, Rusia poate fi în stare să refacă relaţiile de respect, dacă nu de prietenie, cu SUA.

Este foarte clar că Putin a dorit acest lucru, după cum l-a dorit şi Trump.

Dar cu isteria de şosea de centură în legătură cu hăcuirea DNC şi a mailurilor lui John Podesta, şi cu rusofobia, care face ravagii în capitala noastră, noi părem a fi paralizaţi atunci când vine vorba de a angaja discuţii cu Rusia.

Sistemul politic american, a spus Putin în această săptămână, „se autodevorează”. Este descrierea lui greşită cu ceva?

Ce se întâmplă cu noi?

La trei ani după ce Hruşciov şi-a trimis tancurile în Budapesta pentru a înăbuşi revoluţia maghiară în sânge, Eisenhower îl găzduia pentru o vizită de 10 zile în USA.

La doi ani după construirea zidului Berlinului şi la opt luni după ce Hruşciov a instalat rachetele în Cuba, Kenedy i-a întins mâna în discursul său mult lăudat de la American University.

Lyndon Johnson s-a întâlnit cu preşedintele Alexei Kosîghin în Glassboro, New Jersey, la numai câteva săptămâni după ce aproape că ne-am ciocnit după ameninţarea Moscovei că va interveni în războiul arabo-israelian din 1967.

La şase luni după ce Brejnev şi-a trimis tancurile pentru a înăbuşi Primăvara de la Praga, în august 1968, proaspătul ales Nixon căuta relaxarea relaţiilor.

În acei ani, indiferent cine era la Casa Albă sau la Kremlin, guvernarea SUA a fost favorabilă angajării în discuţii cu Moscova.

Dar, din nou, ce se întâmplă cu această generaţie?

E adevărat, Putin este un autocrat care vrea un al patrulea mandat, ca şi Roosevelt.

Dar care lider rus, cu excepţia lui Ielţin, nu a fost un autocrat? Iar ruşii au parte astăzi de libertatea opiniei, asocierii, religiei, călătoriei, politicii şi a presei, pe care generaţiile dinainte de 1989 nu au cunoscut-o niciodată.

China şi nu Rusia are cel mai represiv stat comunist cu partid unic.

Şi, pe de altă parte, care dintre aceşti aliaţi ai SUA arată mai mare toleranţă decât Rusia lui Putin? Filipinele lui Duterte, Egiptul generalui el-Sissi, Turcia lui Erdogan sau Arabia Saudită a prinţului Mohammad bin Salman?

Rusia nu este nici pe departe ameninţarea strategică globală pe care a reprezentat-o URSS-ul. După cum Putin a recunoscut în această săptămână, odată cu ruperea URSS, naţiunea sa a pierdut „23,8 % din teritoriu, 48,5 % din populaţie, 41 % din produsul intern brut şi 44,6 % din capacitatea militară”.

Cum ar fi reacţionat unioniştii din Războiul Civil dacă Sudul şi-ar fi câştigat independenţa şi apoi, pentru a se asigura împotriva unei noi invazii a Confederaţiei, ar fi intrat în alianţă cu Marea Britanie, i-ar fi dat marinei regale bazele din New Orleans şi Charleston şi ar fi permis trupelor britanice să se desfăşoare în Virginia?

Japonia negociază cu Rusia lui Putin în legătură cu insulele Kurile, pierdute la finalul celui de-al doilea război mondial. Bibi Netanyahu s-a întâlnit de mai multe ori cu Putin, deşi acesta este un aliat al lui Assad, pe care Bibi l-ar vrea dărâmat, şi are o bază navală şi aeriană nu departe de graniţa Israelului.

Noi, americanii, avem mult mai multe de discutat decât Bibi.

Controlul armelor strategice. Dezescaladarea în Baltica, Ucraina şi Marea Neagră. Terminarea războiului din Siria. Coreea de Nord. Spaţiul cosmic. Afganistan. Artica. Războiul împotriva terorii.

Şi totuşi, singurul lucru pe care îl auzim de la elita noastră este smiorcăitul fără sfârşit pentru că Putin nu a fost pedepsit destul pentru pângărirea „democraţiei noastre”.

Isprăviţi odată!
Patrick J. Buchanan este autorul unei noi cărţi: “Nixon’s White House Wars: The Battles That Made and Broke a President and Divided America Forever.”

Traducere de Paul Ghițiu 

Articolul original îl puteți găsi AICI.

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,
FLUX DE ȘTIRI
Toate știrile
Parteneri