Dan Diaconu: “E timpul pentru independenţă!”

16:39, 3 mai 2018 | Opinii | 569 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

E ceva care te apasă, ceva care simţi că nu e la locul său, ceva care-i sursa tuturor frustrărilor tale. Simţi de fiecare dată că ai putea mai mult, că locul tău nu e cel umil pe care te fli aproape cu forţa. Ai încercat să faci ceva, dar, de fiecare dată, ai simţit că există o graniţă invizibilă imposibil de trecut. Îi vezi pe alţii plini de succes neînţelegând de ce ei. Şi, mai ales, cum de-au reuşit? Îi ştii de mici, inteligenţa era departe de ei şi, cu toate acestea se uită de sus la tine. E ciudat, e frustrant, e de neînţeles.

Te-ai gândit cine-i acel ceva sau cineva care se află în spatele întregii nebunii? Au trecut patru decenii de la Revoluţie în care lucrurile au alunecat din rău în mai rău şi apoi în dezastruos. Iar căderea nu se opreşte. De ce oare? Te-ai întrebat de ce trebuie să fii mai prost decât un neamţ care, deşi munceşte de două ori mai puţin ca tine e plătit de zece ori mai bine? Şi, cu toate acestea, cetăţeni „docţi” de prin mafia gulerelor albe se uită cu scârbă la tine şi-ţi spun că nu eşti productiv, că primeşti prea mulţi bani pentru munca proastă pe care o faci. Asta în condiţiile în care preţurile, ţi se spune, trebuie să fie aliniate celor din Vest, chiar dacă salariile „nu se pot mări”! Dacă eşti antreprenor, domnii din aceeaşi mafie îţi vor spune că n-ai habar să faci afaceri, n-ai spirit antreprenorial şi, în concluzie, e bine să degajezi terenul şi să-i laşi pe cei care se pricep, adică marii granguri multinaţionali cu proptele lor politice în spate.
N-ai fost niciodată violent din fire, dar cu toate acestea te-ai trezit parte în războaie despre care uneori nici nu ştiai că există. Ţi se dau ca exemplu eroi morţi aiurea prin colţuri neştiute de lume, în războaie al căror scop ţie-ţi scapă. Însă el este important deoarece duce la perpetuarea unei alte mafii, uneia globale, atotputernică, stăpâna celei de aici. Nici nu te dumireşti bine, că, pe lângă cheltuielile cu războaiele altora, te trezeşti cu note de plată generos umflate pentru arme inutile a căror menire ar fi lupta de apărare împotriva unora care nu te-au ameninţat niciodată, dar pe care eşti încurajat să-i jigneşti şi să-i provoci. Toate acestea costă bani, pe care, dacă nu-i ai, ţi se dau sub formă de împrumuturi cocoşătoare. Împrumuturi pe care, în final, tot tu le plăteşti.

Ţi se spune că în ţară se duce o luptă împotriva corupţiei, dar vezi limpede că nu-i decât o golănie menită a pune pumnul în gura oricărei elite locale. Indiferent dacă eşti politician, medic, om de afaceri, când ai scos capul şi nu rulezi în direcţia ghidată, zeii anticorupţiei ţi-l taie cu dosare penibile fabricate, care dacă n-ar fi sprijinite de un mecanism infernal, ar stârni râsul. Cum să-l acuzi pe un fost prim ministru că a făcut evaziune fiscală din cauză că unul căruia i-a prestat nişte servicii n-ar fi plătit impozit pe banii reprezentând contravaloarea facturilor? Asta denotă unei prostii galopante . E ca şi cum ai spune că orice firmă care vinde ceva face evaziune pentru că cel care cumpără n-a plătit impozit pe banii reprezentând contravaloarea facturii. Fostul procuror general, Niţu, a fost îndepărtat în urma unei penibile acuzaţii privind folosirea ilegală a unei coloane de protecţie. La doi ani după penibila acuzaţie, porcurorii închid cazul pe motiv că nu s-a încălcat legea. Sunt doar câteva exemple. Unele, precum cele în care sunt măsluite stenograme ale unor interceptări pentru a pune în gura acuzaţilor cuvinte pe care nu le-au spus niciodată te fac să te cutremuri. De altfel ăsta este şi scopul încălcărilor grosolane chiar şi ale bunului simţ pe care şlehte de porcurori analfabeţi le fac în văzul lumii: acela de te menţine sub teroare, de a te face să-ţi fie frică. Mesajul e transparent: ai grijă că te aranjăm noi, cu sistemul nostru ilegal, cu culoarele noastre din justiţie, cu puterea noastră pe care ne-am câştigat-o încălcând toate legile posibile. Iar tu înţelegi şi te supui.

Te-ai gândit oare cine-s aceşti atotputernici care şi-au arogat „pă persoană fizică” nu doar tot ceea ce mişcă în ţara asta, dar chiar şi viitorul ei? Cine-s cei care-au decis că trebuie să te faci sclav la FMI sau la alţi finanţatori globali dubioşi, amanetându-ţi aiurea viitorul tău şi al copiilor tăi? Cine-s cei care, de fiecare dată, te scot pe tine pe pierdere, în minus, dator vândut fără ca tu să fi fost parte? La cum se mişcă lucrurile ai crede că-s o forţă colosală, imposibil de biruit. Realitatea însă e alta.

Numărul lor e mic, extrem de mic. Reprezintă doar vreo 0.5% din populaţia acestei ţări. Îi plăteşti cu salarii regeşti, le dai pensii faraonice şi, cu toate acestea, ei joacă de partea duşmanilor tăi şi ai ţării. Ei sunt privilegiaţii, stăpânii, cei care au dreptul să facă orice fără a fi traşi la răspundere. Ei sunt cei care şi-au bătut joc de tine, ei sunt acea putere secretă care-ţi trasează graniţele invizibile, de netrecut, pe care le simţi la tot pasul. Ei sunt casta privilegiată, sunt, de altfel, singurii câştigători din „afacerea” Revoluţiei din 1989. Au câştigat şi şi-au impus dreptul de a te parazita, de a sta pe spatele tău.

Ei sunt cei care decid indiferent de ceea ce votezi, ei sunt cei care-ţi spun că „aşa e mai bine”, ei sunt cei care, sub aparenţa că te îndrumă, te conduc spre pieire. Nu-i vezi direct. Îţi sar însă în ochi prin intermediul jivinelor isterice pe care le plătesc şi care-ţi urlă zi de zi slogane aiuristice prin toate mediile de spălare a creierelor, fie că e vorba de ziare, radiouri, televiziune sau internet. Mesajul le este transmis permanent, de la emisiunile chipurile quality până la manele, telenovele sau emisiuni de plasare a curvelor. Peste tot, cuvântul lor otrăvit se strecoară, poziţia lor e prezentă şi apărată. Ceea ce ţi-ai dori tu trece întotdeauna în plan secundar.

Forţa le-o simţi în orice structură ierarhică. Fie că e vorba de una privată sau una de stat. Sunt prezenţi prin intermediul cârtiţelor în fiecare instituţie a acestei ţări. Ascultă fără jenă orice telefon, monitorizează orice conexiune la internet. Îşi fac un obicei din a intimida, manipula, şantaja. Ei sunt stăpânii. Cei care pedepsesc orice posibilă încălcare a ceea ce numesc „dreptul lor”.

Acesta este motivul pentru care o iniţiativă legislativă destul de timidă, anume schimbarea legilor justiţiei, în sensul punerii lor ceva mai în linie cu deciziile Curţii Constituţionale, ale CEDO sau ale Comisiei de la Veneţia au stârnit furia ilegitimilor. Probabilitatea îngreunării „culoarelor justiţiei”, a închiderii protocoalelor ilegitime, dar şi probabilitatea ca, la un moment dat, în investigarea încâlcitelor afaceri de corupţie, să se ajungă şi la ei, le dă coşmaruri. Jivina e speriată deoarece, cu o mică alunecare, se poate transforma din vânător în vânat. Iar asta nu-i dă pace. Şi nu numai ei. Mai sunt şi stăpânii jivinei, puterile externe care conduc cam totul pe-aici prin intermediul unor ambasadori sau agenţi secreţi. Se ştiu mânjiţi şi asta îi îngrijorează. Desigur, nu pentru că justiţia noastră le-ar putea face ceva, dar un scandal de proporţii i-ar expune opiniei publice din ţara de baştină, iar asta ar trebui să pună în mişcare justiţia de-acolo. Care justiţie, chiar dacă va pune batista pe ţambal, îi va obliga să plece de la borcanul cu miere şi să se retragă în anonimitate.

Iată motivele de îngrijorare ale structurilor ilegitime care conduc din umbră destinele acestei ţări, iată disperarea care i-a cuprins. Iar disperarea e mare în condiţiile în care au găsit de cuviinţă să-l scoată la înaintare pe oligofrenul naţional, molusca inutilă pusă pe funcţie doar pentru a se plimba şi a-şi amenaja reşedinţe faraonice. Plăvanul pe care-l ştiam doar din excesele sale de mic burghez banal căţărat pe tron, din poveştile cu reşedinţa sa în care-a avut pretenţia ca doar dormitorul să aibă peste 300 m.p., cel care se plimba precum muncitorul prin München şi-apoi se juca de-a milionarul „all inclusive” în Tenerife, acest individ banal, gângav şi robotic, s-a trezit în faţa microfoanelor îndrugând aberaţii şi arătându-ne limpede aceeaşi prostie pe care-o ştiam. Plăvanul, târful serviciurilor, cel impus, nu ales, a fost ultima armă găsită pentru „temporizarea” legislaţiei care – reţineţi! – nu face altceva decât să îndrepte din greşelile flagrante ale fosturilor coduri. Greşeli intenţionat lăsate în legislaţie pentru a le crea ilegitimilor culoarele necesare manipulării.

Există însă un secret în toată afacerea asta care, iată, prin disperarea cu care-au atacat acum iese la iveală: le e frică! Le e teribil de frică deoarece ştiu că oamenii au conştientizat, că presiunea care se exercită de jos în sus e teribilă. Cotele scăzute de încredere în justiţie şi servicii sunt elemente cât se poate de clare ale unei stări de spirit care nu prea mai poate fi manipulată. Văd o nervozitate din ce în ce mai mare a omului simplu care înţelege că aşa nu se mai poate. Şi care, pe toate canalele, începe să facă presiuni. Ia ei se ştiu puţini şi de-asta le e frică.

Vor să-şi scoată manipulaţii în stradă pentru a intimida eventualele instincte ale omului normal, instincte care-l împing spre stradă. De fapt de asta le e frică: de faptul că se vor trezi asediaţi de oamenii nemulţumiţi. Se vede limpede în scăderile de audienţă, în prăbuşirile „influencerilor” că a cam intrat nămolul în canalul de propagandă. Lumea simte că ceva e în neregulă, că s-au înmulţit căpuşele care le sug sângele şi că asta nu-i nici pe departe un semn de normalitate. Iar lor, ilegitimilor din statul subteran le e frică! Credeţi-mă că e pentru prima dată după 1989 când realmente le tremură chiloţii pe ei. De-aia mulţi s-au pensionat anticipat, de-aia alţii părăsesc terenul. Ştiu bine că, în cazul în care se declanşează nemulţumirea n-o vor mai putea opri nici prin intermediul manipulărilor media şi nici prin cel al păpuşilor politice pe care le-au interpus.

Poate că e timpul să ne trezim şi să înţelegem că destul i-am ţinut în spate pentru ca ei să ne ţină subjugaţi intereselor ilegitime ale unor puteri parazitare. Peste câteva zile se vor împlini 100 de ani de la umilitorul „Tratat de la Bucureşti” în urmă căruia România nu mai rămânea decât cu Moldova. Şi-atunci România era în dezastru, mâncată de corupţie şi rămasă doar pe spatele oamenilor simpli. Atunci am găsit cheia întoarcerii dezastrului în favoarea noastră şi-am avut puterea de a ne reveni şi a ne trezi chiar mai mari decât am fi visat, unindu-ne cei de aceeaşi limbă, în ciuda tuturor greutăţilor. Acum suntem într-un moment similar: trebuie să ne decăpuşăm, să ne scuturăm de paraziţi şi să ne regăsim independenţa. E vremea!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,