Comisia de la Veneția aplică o lovitură Ucrainei și dă dreptate Ucrainei

18:45, 10 decembrie 2017 | Opinii | 803 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Comisia de la Veneția critică articolul 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi.

 

Ministerul român de Externe susține că opinia Comisiei de la Veneția dă dreptate sesizării României privind încălcarea de către Ucrania a dreptului minorităților de a învăța în limba maternă. Prin urmare, MAE a salutat decizia Comisiei de a confirma evaluarea României cu privire la impactul negativ al articolului 7 al Legii Educației din Ucraina. Kievul, în schimb, se pare că a înțeles fix pe dos verdictul dat de Comisia de la Veneția, salutând, la rândul său, o decizie pe care a considerat-o echilibrată și constructivă.

Legislativul ucrainean a adoptat pe 4 septembrie o nouă Lege a educației prin care se desființează învățământul în limba maternă pentru minoritățile etnice, școala devenind obligatorie în limba ucraineană. Asta înseamnă că dispar inclusiv școlile cu predare în limba română. În Ucraina trăiesc peste 400.000 de etnici români care ar urma să sufere din cauza acestor noi prevederi. Pe această speță s-a pronunțat vineri Comisia de la Veneția.

„Ministerul Afacerilor Externe salută adoptarea de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a Consiliului Europei, astăzi, 8 decembrie 2017, a Opiniei sale privind prevederile art. 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi. MAE reamintește că, în contextul demersurilor diplomatice ferme întreprinse pentru promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, România a solicitat Ucrainei consultarea Comisiei de la Veneția cu privire la Legea educației și preluarea opiniei Comisiei în legislația ucraineană. De asemenea, reamintește că în contactele bilaterale directe cu partea română, partea ucraineană și-a asumat, la cel mai înalt nivel, obligația de a remedia problemele create de Lege, în special de art. 7 al acesteia, prin aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Opinia Comisiei de la Veneția confirmă evaluarea României cu privire la impactul negativ al art. 7 din legea amintită asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina, inclusiv a celor aparținând minorității române. Comisia de la Veneția critică art. 7 din legea amintită și cere modificarea sa, apreciind că acesta este vag, lipsit de precizie juridică și de claritate, și nu garantează în mod adecvat dreptul la educație în limba minorităților. Comisia cere astfel amendarea art. 7 și înlocuirea sa cu un text mai echilibrat și mai clar. Comisia constată, așa cum a susținut constant partea română, că Legea implică o diminuare a oportunităților de învățare în limbile minorităților, putând fi ridicată chiar o problemă de constituționalitate a Legii”, a transmis Ministerul român e Externe, printr-un comunicat.

Ministerul ucrainean al Educației, însă, a dat o cu totul altă interpretare deciziei Comisiei. Kievul susține că acuzațiile aduse Ucrainei nu au fost confirmate.

Potrivit părții ucrainene, Comisia de la Veneția a luat în calcul argumentarea Ucrainei împotriva acuzațiilor cum că articolul lingvistic al legii îngustează drepturile minorităților naționale. ”Comisia de la Veneția a subliniat că subiectul conținutului și volumului drepturilor ține exclusiv de competența Curții Constituționale a Ucrainei”.

 

Potrivit Ministerului ucrainean al Educației, cea mai importantă teză a concluziilor Comisiei este constatarea că articolul 7 este un articol-cadru și că poate fi detaliat în continuare, în special în Legea Învățământului Secundar, informează bucpress.eu.

Sursa: activenews.ro

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,