Aleksandr Dughin

Aleksandr Dughin: sensul istoriei

19:52, 7 decembrie 2016 | Opinii | 844 vizualizări | Un comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/7vA2V

Astăzi vom vorbi  despre istorie.

În societatea noastră circulă părerea că istoria ar reprezenta cunoaşterea faptelor din trecut. Dar o astfel de definiţie este nu doar inexactă, ci şi radical greşită. Aici nu este vorba despre cunoştinţe, despre fapte sau despre trecut. Este vorba în genere despre cu totul altceva.

Omul trăieşte în timp. Dar el mai trăieşte şi în cadrul procesului de gândire. Gândul şi timpul sunt strâns legate, sunt împletite inseparabil între ele. Gândul şi timpul sunt de nedespărţit. Întregul proces al gândirii logice şi orice fel de gândire în general se desfăşoară în jurul următoarei axe: dinspre început către sfârşit, de la premisă spre concluzie. Tocmai de aceea orice concluzie este o mică poveste, în care există intriga, procesul şi deznodământul, finalul, rezultatul. Iar aici primează sensul. Gândirea nu poate fi lipsită de sens.

Prin urmare, istoria – şi istoria civilizaţiei, a religiei, a ţării, a poporului sau a unei persoane aparte – înseamnă în primul rând sensuri. Nu faptele, nu trecutul, nu cunoştinţele, ci anume sensurile. Dacă, să zicem, noi cunoaştem un eveniment, sensul căruia ne scapă în totalitate, acest lucru nu are nici cea mai mică tangenţă cu istoria. Istoria începe acolo unde începe şi sensul. În ultimă instanţă, orice istorie – atât cea adevărată, cât şi cea imaginară – este istoria gândului, este gândul însuşi, este mărturia existenţei umane. Însăşi existenţa omului este una istorică, desigur, în măsura în care este conştientizată.

Vezi și  Friedrich List: Аutarhia spaţiilor mari

Trecutul este doar o parte a istoriei. El ne este necesar doar ca premisă, ca început, ca introducere a parametrilor de bază, ca un vector predeterminat. Anume prin raportarea la trecut îşi ia începutul gândirea. Mai mult decât atât. Trecutul devine un trecut istoric doar dacă reuşim să îi înţelegem sensul. Un trecut fără sens nu este bun de nimic. El e chiar nimicul în sine. Pătrunderea trecutului cu puterea gândului este necesară nu ca un efort în sine, ci pentru a ne ajută să gândim  corect în prezent. Mai mult decât atât, trecutul trebuie conştientizat, deoarece numai astfel şi prezentul, şi viitorul pot avea un sens. Dacă ne-am pomeni într-o lume fără trecut, fără început, fără origine, nu vom mai şti nici cine suntem, nici încotro să ne îndreptăm. Noi pur şi simplu nu vom mai exista. Va rămâne doar o cuantă lipsită de orice sens a unei prezenţe iraţionale, iar nu omul.

Dar atunci când trecutul capătă sens, noi ştim cu certitudine: suntem o cultură, o civilizaţie, o biserică, un stat. Trecutul istoric este cel care ne explică nouă pe noi înşine. Datorită acestuia noi căpătăm o existenţă plenară – o existenţă istorică. Şi această existenţă este în prezent. Dacă ştim cine suntem, atunci ştim şi ce e de făcut, şi încotro să mergem, însă ceea ce contează şi mai mult – cum să fim. Pentru că „a fi” este mult mai important  decât a face sau a merge. Dar pentru un om „a fi” este cu totul altceva decât este „a fi” pentru un animal sau o piatră. Omul nu poate exista fără a gândi, fără a reflecta asupra existenţei. Tocmai de aceea însăşi existenţa noastră este una istorică.

Vezi și  Disputa Rusia - Occident, praf (de stele) în ochii lumii?

Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci istoria însumează în sine timpul prezent. Istoria este ziua de azi. Dar ziua de azi are sens doar dacă există ziua de ieri. Un silogism poate fi rezolvat doar atunci când cunoşti premisa. Noi  dezlegăm un silogism, noi gândim în timpul prezent, dar ne sprijinim pe începuturi – pe originile noastre, pe identitatea noastră.

În cele din urmă, istoria include în sine viitorul. Viitorul este făurit în prezent, sprijinindu-se pe trecut. Vectorul este lansat în trecut, el îşi găseşte continuarea sau se opreşte, uneori deviază, se abate de la curs, totul depinde de faptul ce fel de prezent avem. Este oare vorba într-adevăr de prezent sau este vorba despre un prezent contrafăcut, fals. Istoria este orientată spre viitor – acolo se află scopul ei, care a fost stabilit în trecut. De aceea şi viitorul este în mod necesar unul istoric. Anume acolo vom primi dezlegarea, concluzia, rezultatul: oare am procedat corect, am mers în direcţia corectă, dar principalul e să ne dumirim dacă am trăit cu adevărat sau doar ni s-a părut că trăim…

Vezi și  România și decuplarea de geopolitică

Istoria se constituie concomitent din toate cele trei dimensiuni ale sale – trecut, prezent şi viitor,  acestea având un înţeles inseparabil. De aceea viitorul îşi are propria sa istorie, care se scrie nu doar atunci când viitorul va veni şi se va transforma în trecut; istoria viitorului se scrie deja acum, iar sensurile ei de bază au fost scrise încă în trecut, atunci când totul abia începea: poporul, cultura, ţara, biserica. Atunci când noi înşine ne luam începutul. Anume pe asta se întemeiază toate profeţiile, prezicerile şi în definitiv proiectele şi planurile temerare. Toate acestea constituie istoria viitorului, ea nefiind mai puţin importantă decât istoria prezentului sau cea a trecutului. Toate sunt legate între ele în mod indisolubil. Tout se tient (fr.: Totul se potriveşte). Toate cele trei timpuri. Şi numai toate acestea luate împreună constituie istoria.

P.S.: Istoria trebuie să reprezinte principalul scop al învăţământului, educaţiei, formării. Prin intermediul istoriei noi cunoaştem totul: gândul, cultura, tradiţia, identitatea. Istoria este ceva mai mult decât o profesie, istoria suntem noi înşine, este destinul nostru.

Traducere de Iurie Roşca

Articole relevante

Două săbii într-o teacă
accesări 4143
Vizita președintelui Igor Dodon la Moscova este una extrem de importantă. Principalele elemente ale acestei vizite sunt deja cunoscute. Evident, în jo...
Lumea Multipolară ca polilocviu intrecivilizațional
accesări 1267
Astăzi a ieșit de sub tipar sub egida Institutului de Relații Internaționale din Moldova cartea profesorului Aleksandr Dughin ”Relații Internaționale”...
România și decuplarea de geopolitică
accesări 1492
În România, geopolitica a fost (sperăm să nu mai fie pe viitor) o îndeletnicire stranie, curioasă: însușită, atâta câtă a fost, din punct de vedere in...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (9)
accesări 1940
9. Asocierea și liberul schimb cu UE – o capcană pentru Moldova Știm bine câtă vâlvă s-a făcut pe seama asocierii noastre cu UE, ca și pe seama acord...
Laurent James: Romania ca proiect
accesări 1705
(Textul intervenției lui Laurent James (Franța), unul dintre participanții la reuniunea de comemorare a filosofului, geopoliticianului și scriitorului...
Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (3)
accesări 1433
Partea a III-a. Imperativul revoluției În fața actualei stări de lucruri, conștientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie și o situație ce c...
Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română. Dughin la București...
accesări 1981
Prezența lui Aleksandr Dughin la București în ziua de 5 aprilie 2017 cu ocazia lansării antologiei ”Destin Eurasianist”, apărută la editura ”Mica Vala...
Confluențe între Occident și Orient
accesări 2681
La 12 noiembrie, la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, România, a avut loc o slujbă de pomenire a ilustrului metafizician, geopolitician și s...
Radu Toma: Despre cartea „Ortodoxie și naționalism economic” a lui Iur...
accesări 2490
Sunt onorat să rostesc câteva cuvinte la lansarea, la București, în clădirea Parlamentului României, a acestei cărți a  domnului Iurie Roșca, distins ...
Navighează dupa cuvinte-cheie: ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    emef, 9 decembrie 2016 la 23:24

    Frate, ce tampenii poate sa mai debiteze si asta! I-auzi ce-i invata ipochimenul pe consumatorii de ideologie putinista: cica istoria se defineste drept „cunoasterea faptelor din trecut” desi e ceva „radical diferit” deoarece „istoria începe acolo unde începe şi sensul”, chipurile fiindca „trecutul devine un trecut istoric doar dacă reuşim să îi înţelegem sensul” si un „trecut fără sens […] e chiar nimicul în sine”. Sigur, lumea avea nevoie de un barbos sfatelnic de la curtea unui tar muscal care sa ne lamureasca ce e aia istorie prin texte pasiv agresive intr-o proza stangace care-mi aminteste de compunerile din liceu…
    In primul rand, istoricii nu definesc istoria atat de reductiv precum „cunoasterea faptelor din trecut” si, in al doilea rand, cuvantul „istorie” poate avea multiple denotatii si conotatii pe care Dughin le baga intr-un malaxor fara cap si coada, le scuipa ca o zeama fara noima pe care numai insi mereu in cautare de noi guru precum Rosca pot s-o consume, si apoi le contrapune definitiei de gradinita pe care o declara drept „definitia” pe care noi, prostimea, chipurile o folosim. Genul asta de discurs are si un nume in panoplia de erori elementare de logica: se numeste echivocare, in cazul lui Dughin asortata cu argumentum verbosium. Exista istoria ca naratiune a unei intamplari care n-are nevoie de mai mult sens decat coerenta lingvistica in relatarea faptului real sau inventat. Exista istoria ca banc adesea fara nici un sens. Si exista istoria ca stiinta care nicidecum nu „începe acolo unde începe şi sensul” ci — ca orice stiinta — include metoda coerenta la un nivel extrinsec detaliilor trecutului care poate sa ramana obscur fara sa dispara fiindca e nedeslusit. „Sensul” trecutului nu e un fel de chiftea gnoseologica servita cu prastia de Big Spaghetti Monster fara demersul sistematic de „cunoastere a faptelor din trecut”. Civilizatiile pot avea istorie si fara s-o studieze. Iar istoricii nu-s un fel de ghicitori in stele cand incearca sa injecteze trecutul cu sens si nu devin istorici doar la momentul in care reusesc s-o faca. Si, daca acelasi set de date e interpretat contradictoriu in scoli diferite, fiecare interpretare e lipsita de sens pentru opozanti, dar nu devine descrierea unui „nimic in sine” ci o diferenta analitica specifica. De pilda, istoriografia imbibata de ideologie promovata de putinism ori tampeniile „geostrategice” dughiniste nu descriu „nimicuri in sine” doar fiindca sunt considerate cel mult vehicole de propaganda si inginerie sociala… Ci, dimpotriva, sunt studiate ca elemente ale unei patologii sociale cat se poate de reale si de interes pentru stiinta istoriei.

    Defapt tot textul e presarat cu cele mai rizibile gandeme: de la „istoria se constituie concomitent din toate cele trei dimensiuni ale sale – trecut, prezent şi viitor” pana la „Dacă ne-am pomeni într-o lume fără trecut, fără început, fără origine, nu vom mai şti nici cine suntem, nici încotro să ne îndreptăm. Noi pur şi simplu nu vom mai exista. Va rămâne doar o cuantă lipsită de orice sens a unei prezenţe iraţionale, iar nu omul.” Le zice adanc, dom’le! Ce descoperire epocala facu Dughin: daca esti un amnezic parasutat intre straini e cazul sa-ti tragi un glonte-n cap fiindca, pasa-mi-te, fara sa-i cunosti istoria n-ai nici o sansa la un viitor…