Adrian Severin, una dintre puținele conștiințe lucide din România

13:20, 10 martie 2018 | Opinii | 2197 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Bunul și vechiul meu prieten de la București, gazetarul de elită și mintea de anvergură planetară Radu Toma, cel căruia îi datorez în mare parte renașterea instituției media flux.md, omul care furnizează materiale de excepție, în special, din presa americană și britanică, traduse de mâna unui profesionist redutabil, mi-a expediat o postare pe facebook, plasată de Adrian Severin. Iată un prilej să scriu câteva cuvinte despre cel pe care l-am cunoscut pe vremea când ambii eram politicieni activi, demnitari, eu mai mic, aici, la Chișinău, el mai mare, la București și la scară internațională.

Întâmplarea face că l-am întâlnit cu foarte puțin timp înainte de a fi trimis la închisoare la București, pentru a înregistra o emisiune televizată cu domnia sa. Iată linkul acestei emisiuni: http://iurierosca.md/megafon/iurie-rosca-si-adrian-severin-la-megafon-ntv-moldova.html.

A fost o discuție de o rară splendoare intelectuală, susținută de către unul dintre cei mai instruiți, experimentați și onești politicieni sau mai curând intelectuali. Asta deoarece termenul ”politician” e prea compromis pentru a-l mai utiliza la ora actuală într-un context pozitiv, la București, ca și la Chișinău. I-am zis, între altele, că tocmai cumpărasem cartea domniei sale de la o mare librărie din Iași, intitulată ”România, SUBIECT sau OBIECT al geopoliticii?”. Am adăugat că, deloc surpinzător, volumul era ascuns într-un raft dintr-un cotlon al librăriei, unde doar niște bibliomani nebuni alde mine se mai bagă. Domnul Severin a zâmbit cu tristețe și mi-a zis că i-au vorbit și alții despre dosirea cărții lui prin librăriile din alte județe. Drept răspuns, am glumit și eu, stângaci și cu amărăciune, că astăzi e totuși cumva mai bine decât pe vremea comunismului, de vreme ce cărțile puse la index totuși mai răzbat în librării. Citisem cu multă luare, ca de obicei, cu creionul în mână, această carte. În mod cert, pușcăria pe care a făcut-o este dovada cea mai de limită, trăită din plin, bărbătește, pentru textele pe care le-a scris Severin de-a lungul anilor ce au anticipat încarcerarea lui.

Cu vrerea sau fără vrerea lui, profesorul Adrian Severin și-a creat faima unuia dintre cei mai redutabili autori anti-Sistem, cum obișnuim să ne exprimăm în ultima vreme. Omul care a deținut funcția de ministru de Externe, purtând negocieri cu americanii pentru aderarea României la NATO, apoi a deținut și cea mai înaltă funcție la scară internațională, ce i-a revenit unui român după 1989, cea de președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, a ajuns să se convingă că, de fapt, occidentalii și-au tras pe sfoară ”aliatul”, reducându-l al postura unui vasal bun doar ca piață de desfacere a mărfurilor străine și ca unealtă geopolitică în mâinile marilor jucători occidentali. Și asta, în mod izbitor, în detrimental intereselor naționale ale țării. Mai e România un subiect al dreptului international, strigă din însuși titlul cărții unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu? Sau a fost redusă la postura dezonorantă de obiect? Maniera imbatabilă, plină de o multitudine de argumente grele, de a-și scrie articolele și cărțile, nu putea să nu-i deranjeze pe noii cominterniști. A urmat întreaga farsă cu țintuirea la stâlpul infamiei și trimiterea la închisoare. Motivul? Simplu de tot. Era imperios necesară decredibilizarea sursei, care emite un astfel de mesaj. Compromiterea, execuția exemplară, reducerea la postura unui infractor ordinar a fost prețul pe care l-a plătit Adrian Severin pentru rostirea adevărului. Nimic nou sub soare. De la procesele ”obsedantului deceniu”, practicate de către comuniștii care uzurpaseră puterea după război, până la procesul lui Severin, ”totul se leagă”, cum s-ar exprima Jean Parvulesco.

Acum, când vechea mea cunoștință, căreia îi port un respect deosebit, este la libertate, ajuns dintr-o pușcărie mai strâmtă în una mai largă, poate că este cel mai potrivit moment ca volumul respectiv să fie reeditat. Fiindcă doar studiind astfel de cărți, mai avem o șansă să înțelegem ce și de ce ni se întâmplă.

Dragă domnule profesor Adrian Severin, să știți că cel puțin instituția noastră media, www.fulx.md, vă stă la dispoziție oricând pentru a vă publica articolele. Și poate dă Dumnezeu să mai facem o emisiune TV, în care să discutăm cu toată seriozitatea ce se întâmplă în sau poate mai exact cu România, dar și cu Republica Moldova și care ar trebui să fie natura relațiilor dintre cele două țări frățești. Mia ales acum, când spiritele se incendiază cu prilejul centenarului Marii Uniri. Eu am avut deja prilejul să îmi formulez opinia (http://flux.md/articles/statul-roman-ca-varf-de-lance-al-imperialismului-american). Aș fi foarte recunoscător dacă ați găsi timp să Vă expuneți și Dumneavoastră punctul de vedere. Inițial printr-un articol, iar mai apoi, poate și într-o emisiune TV.

Iurie Roșca

 

Adrian Severin – la 9 martie 2018 pe Facebook

Congresul PSD: un non-eveniment

PSD nu (mai) este nici Partid, nici Social, nici Democrat. Tot așa cum PNL nu este nici Partid, nici Național, nici Liberal. Argumentele în susținerea unor atari afirmații sunt evidente și de necontestat. (Un electorat – de stânga sau de dreapta – nu echivalează cu un partid.)

Lucrurile stau astfel pentru că România nu (mai) este nici democrație, nici stat (în sensul modern / național sau postmodern / transnațional al acestui cuvânt). Ea a ajuns o simplă etichetă care pe harta lumii marchează un teritoriu împărțit între potentați locali cu comportament premodern, și disputat între principalele puteri euro-atlantice – SUA, Germania și Rusia.

Luptele și alianțele fluide dintre toți aceștia mențin societatea într-o dezordine neofeudală generatoare de nevroze individuale și colective, interne și externe, amplificate prin pierderea identității naționale, atât în mod spontan, cât și planificat. Refugierea românilor, lipsiți de protecția unui stat coerent, suveran și eficient, în forme arhaice de socializare, îi împinge inevitabil spre abandonarea identității naționale, răpindu-le astfel orice criteriu de coeziune la nivel central. Totodată, globalizarea neoimperială le sugrumă, cu sau fără mănuși, specificitatea culturală, precum și conștiința acesteia. Dacă jucătorii globali sunt de acord cu ceva, este că de națiunea română nu (mai) este nevoie.

Problema democrației române la data de 10 martie 2018 nu este lipsa unui veritabil partid de (centru) stânga – ca și de (centru) dreapta, de altfel -, așa cum o susțin mulți, ci absența unui stat românesc (național) real. Ficțiunea care îi ține loc la ora actuală nu are cum supraviețui mai mult de aproximativ doi ani.

Ce “proiect de țară” poate fi conceput atât timp cât nu (mai) există țară?! Singurul proiect care ar mai trebui și ar mai putea interesa pe români în clipa de față ar fi acela având ca obiect “renașterea țării / națiunii”.

Un asemenea proiect nu se află, însă, pe agenda Congresului PSD; de fapt o butaforie ipocrită menită a acoperi lupta nemiloasă pentru putere într-o țară fără putere. De aceea Congresul cu pricina este un eveniment fals, incapabil de orice impact autentic în viața românilor. Deci, un noneveniment.

Să dea Dumnezeu să mă înșel.

Adrian  Severin

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,