Bogdan Radu Herzog: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică

23:11, 12 iulie 2017 | Interviu | 5784 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/KrclW

10 întrebări pentru cei care gândesc

din partea www.flux.md 

Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și țările occidentale. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX. Deși s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întrega lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată ”revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

Bogdan Hezog (România)

Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?
Revoluția din Octombrie a fost instrumentul prin care dușmanii Rusiei au pus la cale colapsul celui mai mare rival geopolitic al lor, Imperiul Țarist, monarhia eurasiatică.  Această revoluție a fost îndelung pregătită, finanțată și susținută în toate fazele ei, din exterior, de marele capital londonez și american. Dovezile sunt irefutabile.

Colapsul concomitent al marilor monarhii europene – rusă, germană și austriacă – a însemnat un ultim pas pe traiectoria dezastruoasă începută din punct de vedere politic cu revoluția lui Cromwell, iar din punct de vedere spiritual, probabil, odată cu Renașterea.

De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?

Este aproape în întregime vorba de un proiect de import, atâta vreme cât finanțarea și organizarea au fost asigurate din exterior. Mai mult decât atât, e un lucru cunoscut că, din punct de vedere etnic, în proportie de peste 80% membrii Comitetului Central al Partidului Bolșevic, ai Consiliului Comisarilor Poporului etc. nu erau ruși. Deci nu putem vorbi de un proiect rusesc din niciun punct de vedere – al planificării, al susținerii sau al implementării. Soljenițîn a avut, cu mult timp înainte, ultimul cuvânt pe acest subiect.

Totuși, ca să fim sinceri, acest proiect extern a exploatat falii deja existente în sânul societății rusești. Reformele religioase, începând de la rascolnici și continuând cu persecuțiile din timpul lui Petru I sau Ecaterina a II-a, influența masonică, reformele agrare și industrializarea accelerată de la sfârșitul sec XIX – începutul sec XX, au contribuit cu toate la generarea acestor falii. 

Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei?Cum ați explica faptul că la distanță de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Nu se poate vorbi de o religie a civilizației sovietice, religia este transcendentă, pe când politica nu. Se poate vorbi însă de inerție și conservatorism social. Există o anumită nostalgie față de ordine, predictibilitate și față de anumite realizări economice cum ar fi asigurarea unui loc de muncă și a unei locuințe, industrializarea – lucruri care nu pot fi negate și care sunt asimilate cu epoca respectivă. Toate acestea, precum și faptul că majoritatea oamenilor aveau un nivel de trai asemănator au produs un sentiment de solidaritate și de coeziune socială.

Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund? 

Pentru că omul mănâncă de trei ori pe zi, iar la biserică merge cel mult o dată pe săptămână. 

În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

Atât liberalismul, cât și comunismul sunt ideologii bazate pe negarea societăților tradiționale, ele au un caracter eroziv, distrugător, rolul lor fiind tocmai acela de a distruge societatea și în final omul. În mod special insist asupra modului în care aceste ideologii atacă identitățile colective – rasa, națiunea, dar și familia sau identitatea sexuală – cărora le neagă însuși dreptul de a exista.

În ambele cazuri, țelul final este distrugerea omului, ca și creație a lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa, folosind însă pretexte diferite: „liberatatea” în cazul liberalismului și, respectiv, „lupta de clasă” în cazul comunismului. Prin lupta împotriva modului în care Dumenezeu a creat lumea se încearcă reinventarea artificială a societății.

Remarc nu numai anormalitatea, dar și carențele estetice, urâțenia acestor construcții ideologice și sociale, precum și a fenomenelor sociale și culturale pe care le generează.  Sunt complet lipsite de armonie și grație. Tot ce este anti-natural este foarte urât din punct de vedere estetic. Acest lucru spune foarte multe.

Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?
Absolut. Atât proiectul globalist, cât și cel comunist sunt proiecte mesianice, iar când spun mesianic nu mă refer la faptul că își propun sa ofere o alternativă „salvatoare” întregii lumi. Relația de filiație între comunismul de factură troțkistă și globalism este evidentă în special în think-tankurile americane neoconservatoare. 

În cazul comunismului, însă, este deosebit de important să se puncteze diferențele dintre proiectele bolșevice și socialismul național, care a existat atât in Rusia, cât și în România, China, Cuba, Vietnam etc. 

În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?
Confuzia servește rivalilor Rusiei, celor care au vrut întotdeauna, și vor și acum, să o vadă îngenunchiată. Este vorba de o manipulare la nivel emoțional, întemeiată pe aceleași principii ca și reclama comercială. Dacă în comerț anumite branduri încearcă să-și promoveze imaginea prin asocierea cu actori sau sportivi de succes, pentru a crea o reacție emoțională pozitivă publicului țintă, în cazul rusofobiei, la fel, se încearcă alăturarea imaginii țării cu evenimente neplăcute, adesea catastrofale, pentru vecini. Principiile au fost enunțate încă din anii 40 de Edward Bernays, nepotul lui Freud.

De reținut că strategia se adresează zonei emoționale, nu intelectului, deci demonstrațiile seci,  cu date istorice nu sunt suficiente. Publicul țintă va continua în acest caz să rămână sentimental rusofob.

Ce ar ajuta? Schimburile culturale, promovarea filmelor, a muzicii, a baletului, sportul, turismul, capitole la care Rusia stă excepțional. Ar ajuta, bineînțeles, și canalele media, în limba publicului țintă, domeniu ocupat la ora actuală în integralitate de dușmanii Rusiei.

 O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină. Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

 Nu cred că trebuie intervenit. Biserica trebuie lăsată să-și urmeze drumul ei, societatea urmând să-și vindece rănile. 

Cum se explică faptul că la distanță de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

Desigur că Lenin trebuie îngropat sau chiar incinerat, însă e o chestiune de timp. Orice acțiune de natură să provoace controverse puternice în societatea rusă trebuie evitată, întrucât ea va fi folosită de dușmanii țării, care vor instiga imediat la demonstrații, nesupunere civică etc. Lucrurile sunt evidente mai ales dacă privim la încercările de manipulare venite pe canale teoretic naționaliste, de dreapta. Dușmanii Rusiei nu au ideologie politică, așa că nu ar ezita să instige zona de stânga. 

În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

Deocamdată cred că este exagerat să vorbim despre Rusia ca despre un bastion al valorilor tradiționale. Dacă lucrurile ar sta cu adevărat așa, majoritatea populației nu s-ar declara atee, iar o serie de probleme cu impact social major ar avea altă dimensiune – mă refer la avorturi (cu mult mai numeroase decât în Polonia, o altă țară care se dorește un bastion al tradiționalismului), alcoolism, impactul degenerativ al culturii occidentale asupra unei bune părți a tineretului etc. Rusia nu propune o alternativă la Weltanschaung-ul occidental, iar dacă nu va remedia acest aspect, va pierde competiția.

Semnificația aparte a Rusiei față de alte țări este conferită de puterea militară, de geopolitică și de patriotismul elitei politice, în primul rând al președintelui. Suntem pe drumul cel bun, însă nu am ajuns încă la destinație. 

Interviu realizat de Iurie Roșca

Articole relevante

Părintele Dmitri Smirnov (Rusia): „Toate revoluțiile se fac după acela...
accesări 1008
(Interviul a fost înregistrat pe video la Moscova de către prietenul nostru Alexei Komov, pentru portalul  www.flux.md) 100 de ani de la lovitura de ...

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *