Adrian Severin: ”Băsescu, incultură crasă și complexe demoniace” (II)

09:47, 15 martie 2018 | Interviu | 3188 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Interviu în exculsivitate cu dl Adrian Severin, ex-Ministru de Externe al României: pentru portalul www.flux.md

Iurie Roșca: În acest sens, este oare insistența de ani buni de zile a oficialităților de la București de a îndemna Republica Moldova să urmeze calea României de integrare euro-atlantică dovada unei naivități, lipse de perspectivă a clasei politice sau rodul unui paternalism ce privește de la balcon, cu o condescendență binevoitoare, frații mai mici? Ar fi oare un casus belli pentru diriguitorii României dacă Republica Moldova ar prefera neaderarea la UE și NATO în favoarea unei neutralități, care înseamnă echidistanță față de Vest și Est?

Adrian Severin: Nu ar fi un casus belli, dar mi-e teamă că ar fi o imposibilitate. Ar fi minunat dacă Republica Moldova ar putea rămâne echidistantă față de Vest și de Est. Un fel de stat-tampon între linia frontului euro-atlantic și cea a frontului euro-asiatic. Ca stat de primă linie, România ar trebui să fie chiar încântată de o asemenea oportunitate. Cu condiția ca ea să fie reală, iar nu iluzorie. Am spus-o, inclusiv într-un raport elaborat în 2014, la solicitarea Fundației Internaționale Marea Neagră-Marea Caspică, cu privire la soluționarea crizelor înghețate din fostul spațiu sovietic: Republica Moldova are de ales între europenizare și transnistrializare. Da, Moldova trebuie să aleagă, dar nu între Europa și Rusia, ci între identitatea sa ștefaniană, adică europeană, și cea staliniană, al cărei rămășiță este Transnistria. Asta nu înseamnă, însă, ca Republica Moldova să urmeze calea României, și cu atât mai puțin ca România să dea lecții Republicii Moldova, prezentându-se ca un model obligatoriu de urmat. Poate că avem un „complex basarabean”: întrucât toată lumea ne dă ca exemplu rău, vrem să ne dăm noi înșine ca exemplu bun și credem că singurii, în fața cărora o putem face, sunt basarabenii. Noroc că românii răsăriteni, adică moldovenii, au un extraordinar simț al umorului și nu se supără. Spre deosebire de românii apuseni, adică ardelenii, deși au făcut și ei parte dintr-un imperiu, nu au ifose imperiale. Acestea fiind zise, Republica Moldova trebuie lăsată să își facă propriile opțiuni și să meargă spre țintele alese în ritmul ei natural. În întreaga noastră istorie, moldovenii au ales întotdeauna destinația corectă, dar au urât mersul în salturi și elanurile revoluționare, preferând să evolueze în ritmuri naturale. Sunt sigur că așa se va întâmpla și acum. Am mai spus-o și altădată: în măsura în care suntem „frați”, România are numai obligația de a ajuta Moldova, iar nu și dreptul de a o catehiza.

Iurie Roșca: Cum credeți, în ce măsură se conștientizează în România că aici, dincoace de Prut, între timp s-a format o altă societate, cu un alt mental colectiv, care nu anulează unitatea etnolingvistică sau istoria noastră comună, ci doar arată niște diferențe, deseori de nuanță, care se manifestă prin simpla dorință a unei majorități de a-și conserva independența de stat? Și asta nu ca manifestare a unui gest de ostilitate sau nerespect față de România, ci doar ca expresie a unei stări de lucruri existente ”pe teren”.

Adrian Severin: Din păcate, România de astăzi este un stat eșuat, sfâșiat de un adevărat război civil. Niciodată în istoria lor românii nu au fost mai dezbinați, mai devastați de ură și mai dominați de irațional. Cu asemenea probleme, care în actualul context internațional, riscă să ducă la dispariția completă a națiunii române, atât sub aspect, cultural cât și sub aspect politic, este greu să te aștepți la o analiză subtilă a raporturilor juridice dintre statul român și cel moldav. Este evident că evoluții istorice relativ separate, imposibil de ignorat fără consecințe dăunătoare, au condus la realități, percepții și sensibilități distincte. Acestea ne separă. Pe deasupra tuturor și prin ele trăiește însă unitatea obiectivă lingvistică și, cumva derivată din ea, unitatea etno-culturală; căci limba nu este doar un mod de comunicare, ci și un mod de gândire. M-a impresionat faptul că în Parcul central din Chișinău am văzut busturile unor scriitori și poeți ardeleni, precum Blaga, olteni, precum Arghezi, sau valahi, precum Caragiale. Aici a vorbit instinctual, iar nu calculul. Cultura moldavă nu poate fi întreagă fără ei, oricât de emoționantă este poezia lui Alexe Mateevici și oricât de mari vor fi fost Eminescu sau Grigore Vieru. Limba este și metaforă, și stil, iar nu numai vocabular. Ea este un sistem viu și coerent, care nu se oprește la o vârstă și nu se reduce la o parte. Oricât de diferiți am fi, rămânem insule de latinitate într-o mare slavă. Faptul că ne înțelegem la vorbă, ne împinge natural unii către alții. Unde ne va duce, din punct de vedere politic, această unitate obiectivă? Nu știu. Cândva vorbeam de unirea noastră într-un singur stat care se va numi însă Statele Unite ale Europei. Astăzi visul acesta pare de nerealizat, dar lucrurile se pot schimba. La 1 martie 1918 România era pe punctul de a dispărea ca stat. La 1 decembrie 1918 apărea România Mare. Ceea ce poate strica pespectiva, este forțarea lucrurilor. Și nu este nimic mai rău decât să le forțăm, conducând mașina națiunii pe drumurile istoriei cu ochii mereu în oglinda retrovizoare; adică luptând, așa cum fac vecinii noștri maghiari, pentru un trecut mai bun, în loc să luptăm pentru un viitor mai bun. Drumurile Domnului sau ale istoriei, cum vreți să ziceți, sunt nebănuite. Nu are rost să le raționalizăm noi. Să mergem pe ele cu calm, în spiritul respectului și dragostei unora față de ceilalți, construind, dacă se poate împreună, în sinergie, pe temelia prezentului, respectiv a realității, iar nu a viselor, un viitor demn pentru fiecare și cu siguranță vom ajunge la țărmul potrivit.

Iurie Roșca: Centenarul Marii Uniri s-a transformat dintr-un prilej de comemorare în unul de acțiune politică ofensivă, vizând în mod direct unirea celor două state. Iar orice încercare de a se atrage atenția asupra deosebirilor fundamentale de context geopolitic dintre epoca de acum o sută de ani și ziua de azi este taxtată drept complicitate cu rușii sau trădare. Orice tentativă de a readuce în atenția opiniei publice riscurile majore ale unui astfel de demers prin invocarea tristei experiențe a Georgiei din 2008 sau a Ucrainei din 2014, pe care ar putea-o repeta și Republica Moldova, dacă se va forța nota peste măsură, este și ea ignorată. Dumneavoastră cum ați caracteriza această stare de lucruri?

Adrian Severin: În România se face de mai multă vreme o regretabilă confuzie între antiunionism și antiromânism. Antiunioniști au fost și în 1859, și în 1918. Unionismul este și a fost un proiect politic, iar antiunionismul este opoziția față de acest proiect politic. Or, față de proiectele politice opiniile vor fi totdeauna împărțite. Un spirit democratic nu poate decât să respecte aceasta. A avea opinii nu înseamnă a trăda. Mai ales atunci când opiniile sunt formulate cu bună-credință. Românismul este o formă de naționalism etnic. El este în mod tradițional străin românilor care, în istoria lor, nu au fost intoleranți, exclusiviști sau etnocentrici, dezvoltând doar un naționalism geopolitic. Antiromânismul este o formă de refuz al naționalismului etnic exclusivist, de regulă, tot de pe poziții exclusiviste. Deci, românismul și antiromânismul sunt neamuri și amândouă la fel de rele. Eu unul sunt unionist. Asta mărturisește credința mea că România Mare este spațiul geo-cultural în care toți cei ce trăim în limba lui Eminescu ne putem organiza cel mai bine din punct de vedere politic, valorificând la cote optime resursele cu care ne-a înzestrat natura, spre binele nostru și al tuturor celorlalte neamuri cu care ne învecinăm. România Mare a fost realizarea unui proiect politic rational, întemeiat pe o realitate culturală moșită de istorie. Condițiile care au permis-o în 1918, au fost negate ulterior, în contextul unor evoluții interne și externe anume, pentru a nu fi reapărut decât parțial în vremea de azi. De aceea, parafrazându-l pe Gambetta, care se referea la Alsacia și Lorena pierdute de Franța în războiul franco-prusac din 1870, spun și eu: „să ne gândim mereu la unirea cu Moldova, dar să nu vorbim niciodată despre ea!”. Să mulțumim Domnului că o Republică Moldova mai există și să clădim poduri de iubire și solidaritate materială peste Prut, până în ziua în care acesta se va transforma dintr-o linie de despărțire într-o linie de unire. Moldova trebuie să își găsească potrivit voinței și experienței ei identitatea națională, să se democratizeze politic, să se dezvolte economic și să ofere cetățenilor ei dreptatea socială. România trebuie să ajute pe cât poate la aceasta. Pe cât poate și pe cât moldovenii i-o cer. De asemenea, ea ar trebui, folosind și calitatea de membru UE și NATO, să contribuie la crearea în vecinătatea ei estică, de la Prut la Pacific, a unui spațiu de securitate, libertate și justiție, funcționând în cadrul unei ordini internaționale durabile. Roadele unei asemenea politici vor fi culese mai devreme sau mai târziu de toți românii. O altă politică, țâfnoasă, narcisistă, isterică, egocentrică sau, dimpotrivă, umilă, servilă, comodă, conformistă, timidă va crea numai haos în întreaga regiune. Un haos care s-ar adiționa nefericit la cel deja instalat în Ucraina și Caucazul de Sud.

Iurie Roșca: Apariția spectaculoasă a lui Traian Băsescu în viața politică din Republica Moldova a fost și rămâne un prilej de scandal politic major. Trecem peste faptul ce isprăvi a făcut acest politician pe când se afla în funcții-cheie în România.  Unii chiar l-au comparat cu Saakașvili, care s-a angajat mai mult decât activ în bătălia politică din Ucraina. Cât de oportună este apariția acestui domn pe firmamentul și așa doldora de stele al politicii moldovenești? Și în ce măsură credeți că ar fi vorba despre o inițiativă personală sau totuși omul face ”revoluție cu voie de la poliție”, vorba lui Caragiale? Am în vedere eventualii patroni ai acestuia de dincolo de ocean.

Adrian Severin: Dacă este să ne ghidăm de identitatea celor, cărora le servesc acțiunile dlui Băsescu, conchidem că „patronii” săi se găsesc și dincolo de Nistru, iar nu numai dincolo de Atlantic. Specialitatea sa a fost să compromită prin supralicitare toate obiectivele strategice juste ale României: parteneriatul strategic româno-american, integrarea europeană, lupta anticorupție, reforma învățământului, reforma sistemului de sănătate, republica parlamentară, cooperarea la Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurilor de transport etc. A luat acum în cătarea puștii unirea cu Moldova. A făcut toate acestea din nepricepere, dintr-un instinct personal rău sau din ordin secret? Greu de spus. Am o opinie, dar nu mă hazardez a o formula public până nu mai adun dovezi care pot fi prezentate. Până atunci, cel mai bun lucru de făcut pentru neutralizarea efectelor negative ale agitației băsesciene este ignorarea personajului. Cu cât îi dăm mai puțină importanță, nici lăudându-l, nici criticându-l, cu atât mai mult lipsim de nocivitate acțiunile sale. Fără îndoială, că domnul Băsescu este ceea ce se numește un animal politic redutabil. Față de politicienii de margarină de astăzi, el a fost un zeu. Față de ceea ce ar fi fost de dorit să fie – un mare lider al națiunii române sau o mare personalitate politică europeană – a fost doar un pigmeu. Chiar dacă am admite că a fost de bună credință și și-a iubit țara, ceea ce eu nu cred, în condițiile unei inculturi politice crase și ale unui caracter bântuit de complexe demoniace, bunele sale intenții nu au făcut decât să paveze drumul României spre infern. Ne vor trebui zeci de ani pentru ca, dacă vom avea noroc, să debăsificăm România. Nu-i trebuie Moldovei o experiență similară. Are și așa problemele ei. Se spune că scopul scuză mijloacele. În cazul domnului Băsescu, mijloacele au compromis scopul. Prin urmare, și în relația cu dânsul îndemnul eminescian rămâne fundamenetal: nu spera și nu ai teamă. Nu spera că va respecta vreo înțelegere sau că va aduce ceva bun; nu te teme să îi refuzi ofertele impetuoase, căci singurul lucru de care trebuie să îți fie teamă în raport cu acestea este teama de a le refuza.

 (va urma)

Interviu relizat de Iurie Roșca

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,