Vanitatea prețului de piață1 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , în curs de apariție)

18:25, 2 septembrie 2018 | Cărți | 421 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Acesta pretinde că spune adevărul. Pretinde că epuizează realitatea. În fapt, prețul este indicatorul cel mai sărac posibil. Chiar dacă este produsul pieței, adică al confruntării reputate ca obiectivă, dintre ofertă și cerere, tot sărac rămâne. Deoarece prețul nu cifrează dorința de anumite lucruri, ci dorința de bani, bani la care se reduc lucrurile, ființele și relațiile prin extinderea regimului pieței – faptul că un preț este posibil pentru toate acestea.

Ideologia lui «totul are un preț» și a « prețul spune totul despre tot» conține promisiunea distrugerii individului – a condițiilor vieții umane pe pământ. Deoarece ea profesează substituibilitatea generală, deoarece postulează că totul se reduce la valoarea de schimb, deoarece afirmă că subiancenții sunt deopotrivă infiniți, inepuizabili și comensurabili. Atunci când totul are valoare, nimic nu mai valorează nimic; nimic nu poate fi distrus, lichidat, schimbat contra valorii sale monetare, redus la expresia sa financiară. Abusus, contra usus. Vanitatea prețului este rugul realității. (Iar iluzia unei piețe mondiale a CO2, pe care o apără spre exemplu Jean Tyrole, este un mijloc eficient de a accelera despădurirea, distrugerea pământurilor, etc., în numele comuabilității speciilor și a materiei vii pe care o presupune în mod greșit! Zece pisici tot nu fac o puma, nici zece hectare de rășinoase nu egalează un hectar dintr-o mare pădure virgină.)

Extinderea regimului prețurilor de piață consumă mai mult decât resurse, mai mult decât un mediu ecologic, consumă viața însăși. Și produce exact ce spune că produce. Totul se va reduce, într-adevăr, la un preț, adică totul poate fi lichidat în orice clipă contra valorii sale în bani, adică pe nimic – pe încrederea care doar ea, singură, face valoarea monedei fiduciare. Ceea ce lipsește din cea mai mare parte a criticilor din economie este dimensiunea performativă a discursului economic: ceea ce este spus există. Dacă spunem că lumea e deschisă, înseamnă că spunem că trebuie să se deschidă. Dacă spunem că e plană, trebuie să se aplatizeze. A spune că ceea ce nu are un preț nu are valoare înseamnă a condamna la distrugere tot ceea ce nu primește de la sistem un preț. Problema este că un sistem sărac în informație distruge toate elementele sistemului: el incită la lichidarea lor. Și exact asta se întâmplă în ceea ce privește resursele naturale, biodiversitatea și viața: incapacitatea unui preț de a exprima singularitatea unei ființe și a unei relații le condamnă la o distrugere nemiloasă în schimbul echivalentului lor monetar, în numele unei idei stupide dar admise privind echivalența lor generalizată{…}.

 

Traducere de Ruxandra Iordache           

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,