Pe drumul îngust al dorințelor conforme 2 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , în curs de apariție)

09:18, 21 noiembrie 2018 | Cărți | 534 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

{…]Afirmarea individului a pus punct sentimentului amoros ca pasiune amoroasă. A realizat  aceeași extincție și în ordinea religioasă și politică. Extincție a sentimentului politic, gata să pună punct animalului politic și sentimentului național.  Nu mai aveam decât dorințe utile creșterii.  Nu mai autorizam altele, ne dădeam silința să le producem și să le răspândim ca focul ce face loc pentru culturi – dar cine știe ce-o să mai crească în locul arborilor ce ard?

Plătim prețul pentru toate acestea și mai ales prețul confuziei politice care încețoșează proiectele, ambițiile, luptele. Discursul despre cum ar trebui să fie lucrurile și reprezentarea permanentă și universală a obiectelor ideale ale dorinței a suspendat cunoașterea lucrurilor așa cum sunt ele, inteligența judecății despre ceea ce e bun pentru mine și emoția directă la contactul cu ceea ce e frumos, adevărat, puternic sau drept. Logos contra ethos și pathos, într-un fel. Reflexivitatea permanentă asfixiază spontaneitatea și emoția. Toți, cu toții la fel, pe aceeași linie de plecare, în competiție pentru a ne satisface aceleași dorințe prescrise: guvernarea dorinței individuale domnește prin uniformitatea în tensiune. Ca să ieșim din asta, nu trebuie să restaurăm, ci să inventăm. Amplă misiune, care nu se îndeplinește fără să facem tabula rasa din curți, consilii, autorități și comisii, al căror singur scop este deposedarea popoarelor de capacitatea lor de a se afirma și a opta.

Ceea ce cunoaștem noi despre lumile de dinainte, care erau, acum puțin timp, niște lumi ale lui alături de noi, ceea ce cunoaștem noi despre popoarele din istorie și chiar din istoria noastră, ilustrează imensul evantai de posibilități de a fi ale omului, varietatea aproape fără limite a rațiunilor pe care oamenii le au pentru a trăi și pentru a muri, pentru a crede și a rezista, pentru a iubi și a fi iubiți, pentru a se ridica și a învinge. Nu mai știam să le vedem. Mai puțin încă vom ști să le urmăm: vom ști oare să continuăm Franța, vom ști să inventăm rațiuni de a rezista, de a angaja lupta și de a învinge? Cele și cei ce mureau pentru Dumnezeu sau pentru rege, cei și cele ce erau obsedați de întoarcerea pe pământul strămoșilor și de recucerirea cetăților pierdute, cei care  s-au dus să moară pe căi neexplorate ale deșertului, la fel ca cei care au cucerit imperiul african, asiatic sau chinez de la Franța și au pudrat cu explozibil mecanismele bine unse ale mașinii de război naziste, ne sunt azi la fel de străini ca acei oameni care trăiesc în triburi, ca aceia despre care spuneam altădată că ar fi ”sălbatici”, « rebeli » apoi și despre care spunem acum că sunt « teroriști », azi, când dreptul la insurecție a dispărut din manuale și când coloniștii fac legea pe pământurile pe care le fură. Cei ce rezistă sunt cu atât mai celebri cu cât orice cauză de rezistență este negată, diabolizată; cum totul merge atât de bine, cine poate să reziste fericirii moderne? De altfel, președintele american are dreptul de a decide că dușmanii combatanți ai Statelor Unite nu sunt oameni, că pot fi arestați și închiși fără judecată, torturați, eliminați fără condamnare, reduși la o mână de cenușă (decizia Rasul vs Rumsfeld, 9 noiembrie 2009). Iar această lume care se vrea laică, care spune despre sine că e democratică și care se crede cea mai bună, se bazează pe transferul unei puteri divine către stăpânii săi: puterea de a spune cine e om și cine nu e om!

Ea nu va rezista dezamăgirii pe care o provoacă, al cărei prim efect este ascensiunea nebuniei – incapacitatea omului de a suporta constrângerile conformității la care se reduc democrațiile noastre.

Traducere de Ruxandra Iordache           

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,