Pasiunea care spune ”noi” 2 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , în curs de apariție)

09:14, 9 noiembrie 2018 | Cărți | 515 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

{…}Cea din urmă soție a zeului hindus, dansatoare sacră închinată zeului din templul Jagannath de Jaipur, formată din cea mai fragedă copilărie să ofere serviciile sexuale necesare preoților din templu și să obțină daruri de la donatorii bogați, a murit în 2005 la mai mult de 90 de ani și a spus că a avut o viață fericită. A spus că dumnezeul ei i-a dat fericire, i-a povestit despre extazul de a dansa cineastului italian venit să o filmeze pe cea din urmă dansatoare sacră. De ce să nu o credem? Sărbătorim zi de zi vieți dedicate îmbunătățirii randamentului financiar, al cărui unic rezultat tangibil ar fi cel mai bogat cadavru din cimitir – și câteva alte pierderi colaterale…

La o oră de Abu Kamal, la sud de Deir EzZor, în acest no man’s land sirian în care se lungeau la nesfârșit cozile de camioane ce făceau trafic cu Irakul – focurile de lemn aprinse la adăpostul camioanelor pentru a încălzi mâncarea formau șerpi de lumină în jurul posturilor de frontieră… –, am trăit pregătirile pline de veselie pentru o căsătorie kurdă. Tânăra fată martoră a miresei era mândră să fie subofițer în armata kurdă, petrecea între viață și moarte, cu o energie vitală decuplată de anunțuri de război și de certitudinea că viața sau moartea se aflau în joc. Am ținut minte că o chema Catherine sau echivalentul kurd și aș vrea să știu în ce fel credința sa războinică a apărat-o de ofensiva Statului islamic și de blestemul care pare să apese asupra poporului kurd, stăpân potențial al ”aurului albastru” ce face să trăiască Mesopotamia, acea deltă fertilă din care s-a născut civilizația noastră, acest infern pe care Statele Unite l-au adus în epoca de piatră – nu trebuia ca Siria să se opună trecerii unui gazoduct venit din Kuweit, nu trebuie ca kurzii să fie stăpâni pe foamea din delta cea fertilă…

Nu mai e vorba de etnografie, ci de puterile în lume. E vorba de noul curs al lumii de după. Și despre Franța pe care o cheamă lumea – de această dorință a Franței care nu a părăsit lumea, chiar dacă Franța nu mai răspunde prezent {…}.

 

Traducere de Ruxandra Iordache           

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,