”Neuro-pirații” de Lucien Cerise în curs de apariție în limba română

15:47, 4 ianuarie 2019 | Cărți | 675 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Cartea filosofului francez Lucien Cerise, care e o personalitate marcantă în noul val al disidenței occidentale, intitulată ”Neur-opirații. Reflecții despre ingineria socială”, merită să fie citită cu creionul în mână de oricine dorește să înțeleagă mai bine lumea în care trăim. Fiind un intelectual de vârf, autorul nu se mulțumește doar cu abordări academice, cu descrieri savantlâcoase și alegorii ce l-ar proteja în fața unor riscuri iminente pentru toți cei care reușesc să descifreze sofisticatul și perversul Sistem al Occidentului devenit global. Erudiția lui Lucien Cerise merge mână în mână cu spiritul lui militant, combativ, demascator. Ca și celelalte cărți aparținând prietenilor noștri francezi și publicate sub egida Universității Populare, lucrarea de față urmărește să contribuie la formarea unui spirit critic sănătos, acesta reprezentând precondiția de bază pentru niște schimbări majore atât de necesare societăților noastre scufundate cu bună știință în ignoranță, confuzie și mizerie morală. Astăzi publicăm prima parte din prefața la această carte.

 

 Iurie Roșca

 

 

LUCIEN CERISE:

CUVÂNT ÎNAINTE

EGOISMUL NAȚIONAL, CONDIȚIE A ALTRUISMULUI INTERNAȚIONAL

 

    Titlul Neuro-Pirați mi-a fost inspirat de cartea Neuro-Sclavi, de Paolo Cioni și Marco Della Luna, lucrare în domeniul științelor cognitive și psihologiei sociale, care trece în revistă diverse metode ce fac posibil să se reducă la sclavie o populație, țintindu-se asupra creierului uman și deturnându-se mecanismele sale de apărare. De decenii, oligarhia la putere în zona de influență occidentală – incluzând petromarhiile – aplică o veritabilă piraterie asupra conștiințelor noastre pentru a ne face, cu consimțământul nostru, sclavii ei. Servitutea noastră nu e voluntară, ci construită. Această piraterie asupra minților și creierelor caută eficiența maximă și vizează deci să stingă până și posibilitatea psihologică de revoltă. Sclavia autoritară provoacă întotdeauna reacții de revoltă ”spartakiste”. Pentru a evita acest risc, stăpânii noștri autoritari au inventat mai multe tehnici de dominare furtivă, blândă și seducătoare, al căror punct comun este disimularea asptectului de autoritate pentru ca structura din situația stăpân/sclav să nu apară niciodată cu claritate și să adoarmă cumva germenii rebeliunii. Un termen folosit pentru a califica această sclavie invizibilă este cel de ”inginerie socială”, dar putem vorbi și de neuro-piraterie sau infiltrare cognitivă.

Neuro-pirateria caută nu doar să domine populațiile, ci și să le distrugă instinctul de supravieuire. Într-adevăr, puterea occidentală contemporană este nu doar totalitară, ci și genocidară. Provocarea ei este imensă: este vorba nici mai mult nici mai puțin decât de a sfârși cu specia umană, și asta cu propriul ei acord! Neuro-pirateria își dă astfel misiunea de a ne reduce la o turmă docilă, brave animale de sacrificiu care se vor lăsa cu moliciune exploatate și dirijate către abator sau eutanasie atunci când va  decide stăpânul. În epoca noastră de automatizare crescândă a muncii, stăpânul nu mai depinde de sclavul său pentru producție și poate deci să înceapă să îl lichideze fizic; dar pentru a nu-i provoca reacția, trebuie să o facă în mod furtiv, fără a-l lovi direct, aruncându-l etapă cu etapă într-un mediu global anxiogen, patogen, deprimant și morbid în care totul e poluat și toxic pentru corp și minte, de la moleculele chimice ambiante la ideile și reprezentările difuzate în opinia publică. Iată în ce fel este asasinată la foc mic o populație întreagă fără ca ea să realizeze ce i se întâmplă – după modelul ”broaștei fierte”. Această fabrică de consimțământ față de propria noastră dispariție trebuie să împiedice chiar și nașterea condițiilor mentale ale tresăririi vitale. Să ucidă din fașă revolta sclavilor. La modul ideal, trebuie chiar să se ajungă la inversarea instinctului de conservare al sclavilor pentru a-i împinge să comită ei înșiși suicidul colectiv. Neuro-piratul trebuie să-l facă pe neuro-piratat să-și dorească acel lucru care-l va ucide, jucând asupra anumitor mecanisme pe care psihologia le-a reperat sub termenii de neputință dobândită și inculcare a resemnăriilearned helplessnes în engleză. Acest dispozitiv general de educare înspre neputință și sinucidere posedă trei straturi distincte, chiar dacă ele au apărut cam în același timp. Aceste trei momente ale ingineriei sociale constau în a sufoca, a deriva și a culpabiliza revolta.

Mai întâi, se poate încerca împiedicarea nașterii sentimentului de revoltă prin intermediul a ceea ce Zbigniew Brzezinski numea tittytainement, adică abrutizarea întru consum. Acesta a fost rolul societății de consum, cel de a produce un tip uman satisfăcut și lipsit de cel mai mic spirit critic. Consumerismul și îmburghezirea transformă omul în animal domestic, molatec, obez, docil, atrofiat, degenerat. Atunci când suferința se manifestă totuși, ea este ”naturalizată”: ni se spune despre ea că vine de la sine,  nici o decizie politică nefiind la originea ei, singurul responsabil este individul și complexiunea sa personală (psihologică și/sau fizică). Această metodă are limitele sale, deoarece creșterea și consumul pentru toată lumea au limitele lor. Or, descreșterea mai mult sau mai puțin voluntară și critica consumului generează o reînarmare psihologică ce reprezintă un adevărat pericol pentru Putere. Turmele devin nervoase, agitate și dificil de gestionat. Cum să se dirijeze pe un drum către garaj această mânie pe cale să se nască?

Al doilea strat al dispozitivului: neutralizarea mâniei. Dacă în ciuda abrutizării consumeriste germenii revoltei apar, e încă posibil pentru Putere să îi orienteze către un impas. Acesta a fost rolul societății spectacolului – regatul trucajelor –, cel de a produce o opoziție controlată pentru a-i închide în ea pe cei dezamăgiți de consum într-o falsă alternativă canalizată de media.  Împotriva consumului, critica spectaculară a consumului. Altfel spus pseudo-subversiunea Noii stângi (New Left), această contra-cultură pop și antiautoritară, feministă, leneșă, informă, fără pericol, lansată în Statele Unite în anii șaizeci prin programul COINTELPRO (Counter Intelligence Program) pentru a seduce tineretul și a-l deturna de la stânga marxistă serioasă, formată, disciplinată și care poseda o bună capacitate de muncă, de entrism și de infiltrare. Mitul spontaneist conform căruia cea mai bună critică a Sistemului ar consta în a-l părăsi brusc a fost popularizat în acei ani. Or, atunci când stăpânul este un tehnocrat într-un birou – pentru că acolo este astăzi închisă Puterea – riposta trebuie să fie la fel de tehnocratică și birocratică. Revolta structurată va consta deci în a infiltra Sistemul pe termen lung, în a face studii, în a cuceri marile școli și a crea rețele de influență și de cooptare internă în marile organisme aflate la putere, publice și private, ministere, ONG-uri, multinaționale, etc. În a deveni un om al dosarelor în costum și cravată, și în a face ceea ce făceau rețelele comuniste în anii cincizeci în Statele Unite. Desigur, atunci când ai douăzeci de ani și când simți pulsiunile legitime ale insurecției, visezi să îți exprimi mânia în cel mai bun caz pe baricade, în cel mai rău caz la concerte rock; uneori într-o insulă pustie sau într-o cabană din inima pădurii. Acestea nu sunt decât false piste și căi de derivare, concepute pentru ca orice veleitate revoluționară să fie dispersată rapid ca un sfârșit de manifestație. Nici o insurecție spontană nu a reușit vreodată, deoarece baricadele sunt mereu încadrate la un nivel mult mai înalt nivel. Potențialul de subversiune politică al evenimentelor artistice de masă este nul și nu are decât o funcție de control social narcotic. Cât despre retragerea voluntară din afacerile lumii, aceasta înseamnă să lași inamicul să avanseze. Izolarea izolează, punct.

Atunci când mânia reușește să emeargă în ciuda moliciunii consumeriste și a capcanelor pe care le întinde Spectacolul pentru a o reduce la neputință, mai rămâne încă o a treia barieră de trecut: culpabilizarea mâniei. De când s-au afirmat științele comportamentului în secolul XX, stăpânul își observă sclavul ca pe un șoarece de laborator și a inventat nenumărate procedee care să deturneze pericolul pe care l-ar putea reprezenta într-o zi.  Am văzut asta, primele două constând în a adormi sclavul în fața televizorului, iar dacă se trezește, să i se repete mesajul la televizor – la cinema, la radio, în editură – că adevărata revoltă este în afara Sistemului. Dacă cele două metode eșuează, stăpânul mai are încă un as în mânecă: să delegitimeze moral revolta culpabilizându-i pe sclavii care se revoltă. Această strategemă constă în a inversa locurile călăului și victimei, ale celui ce domină și celui dominat, și în a descuraja sclavul să se scuture de lanțuri convingându-l că el este cel care comite o nedreptate împotriva stăpânului. De fapt, atunci când stăpânul dumneavoastră ajunge să vă reproșeze cu sughițuri în voce că el este victima și dumneavoastră călăul, și atunci când amenință să vă târască prin tribunal dacă îndrăzniți să spuneți contrariul, condițiile mentale ale revoltei se strâng ca o piele de șagrin. Atunci când stăpânul reușește să vă facă să înghițiți iddea că anume dumneavoastră sunteți ”ticălosul” – antisemit, rasist, homofob, reacționar, sexist, specist, etc.  –  dacă vă plângeți de abuzurile sale de putere, asupra minții dumneavoastră se lasă o șapă de plumb și de autocenzură care vă inhibă capacitatea de acțiune și de reacțiune. Prin urmare, nu vă mai rămâne decât să vă îndreptați mânia și agresivitatea asupra propriei persoane și să vă autodistrugeți precum șoarecii lui Laborit. Anume în asta constă funcția corectitudinii politice, această unealtă de inginerie socială apărută în anii optzeci în campusurile americane pentru a intimida orice critică la adresa minorităților active care ocupă Puterea în Occident. Dictatura minorităților și principiul ei de discriminare pozitivă incubau încă din anii șaizeci și din momentul inventării acelor cultural studies ; astăzi, după o jumătate de secol de contaminare a lumii intelo-mediatice, acest nou terorism intelectual autorizează descalificarea fără orice dezbatere a oricărui cuvânt ieșit din gura ”majorității” – acuzată că e în mod obligatoriu autoritară și dominatoare – și discriminarea pozitivă a oricărei vorbe rostite de ”minorități” – prezentate ca fiind în mod obligatoriu dominate și meritând să ocupe tot spațiul, într-un act reparatoriu în mod obligatoriu progresist. Pe această bază ideologică în care totul este inversat, miezul războiului cultural constă în a lupta pentru libertatea de exprimare. Aceasta e prima etapă a emancipării poporului, deoarece ea îi permite să restabilească clar în vorbire și gândire cine anume este cu adevărat stăpânul și cine este cu adevărat sclavul în context capitalist, atunci când contul dumneavăastră bancar vă definește destinul și când minoritățile active dominante se descurcă foarte bine din acest punct de vedere și sunt departe de a se plânge.

Pentru a încerca să ferece controlul psihologic și politic asupra majorității dominate, minoritățile dominante joacă până la urmă cartea culpabilizării sale morale, mai ales a ceea ce numesc ele ”egoism național”. Trebuie să o spunem imediat: egoismul național este bun pentru sănătate, mai ales pentru cei mai puțin înstăriți, deoarece permite stabilizarea locului lor de viață, conservându-l relativ închis și homeostatic. Egoismul național și ”închiderea națională” – adică un firewall național – sunt antivirusurile cele mai eficiente împotriva virusurilor difuzate de Putere, cea care urmărește constant să ne deschidă la maxim pentru a ne dizolva mai ușor. Ingineria socială este metoda prin care un sistem este penetrat fără efracție, fără violență, ci prin abuz de încredere, pentru a se prelua furtiv controlul asupra lui; se face în așa fel încât sistemul să se deschidă liber, adormindu-i-se vigilența – moment de phishing – pentru ca apoi să fie pătruns fără rezistență și să fie distrus din interior amplificându-i-se contradicțiile interne lantente pentru a-l fragmenta – moment al conflictului triangulat. Imigrația este unul din principalii vectori ai acestei metodologii. Dintotdeauna, imigrația ucide  atât în țările de destinație, cât și în cele de origine, jefuindu-i și pe unii, și pe alții după ce i-a convins să se deschidă sub diverse pretexte morale lansate asemenea unor  cârlige cu momeală. În ce privește ”sistemul Franța”, de când datează această injoncțiune întru deschidere, preludiu pentru disoluția consimțită? E posibil să mergem înapoi pe urmele ei exact în momentul Mai 68, eveniment istoric care a fost o vastă operațiune de phishing colectiv ce face introducerea către fărâmițarea individualistă și către războiul tuturor împotriva tuturor care se desfășoară sub ochii noștri din anii șaptezeci încoace. În cadrul războiului psihologic care ne este livrat, individualismul are o funcție de demotivare ce sparge sentimentul de apartenență la o organizație vastă și puternică. Deconstruirea moștenirii virale a lui Mai 68 înseamnă pur și simplu a reconstrui securitatea sistemului Franța și apărarea imunitară a francezilor. După faimoasa ”deconstrucție” a intelectualilor de la 68, ne revine să deconstruim deconstrucția, adică să reconstruim tot ce a fost distrus de decenii întregi. Și ne așteaptă un șantier imens, deoarece totul sau aproape totul trebuie reconstruit: ieșirea din zona euro, din Uniunea Europeană, din NATO, respingerea TAFTA și reclădirea frontierelor, a limitelor și a identităților la toate nivelurile existenței. Pentru aceasta, este imperativ necesar să fie îndiguită influența grupurilor de presiune elitiste care sunt principalii difuzori ai virusurilor contemporane: liberalismul libertar, cosmopolitismul, atlantismul și sionismul – din care decurg imigrația în masă, această crimă împotriva umanității – precum și transumanismul cu fațeta sa LGBT, știindu-se că toate se regăsesc în cele din urmă într-un singur cult, cel al lui Mamona.

Traducerea geopolitică a reconstrucției noastre va consta în a împiedica cu orice preț instalarea guvernării globale a lui Jacques Attali și Warburg, cu diversele lor corolare: suprimarea banilor lichizi, implanturi electronice subcutanate, trasabilitatea șeptelului uman, dictatura băncilor, etc. Trebuie să menținem cu orice preț o exterioritate în raport cu sistemul unipolar occidental și cu vasalii săi wahhabiți. Cum? Păstrând fără condiții suveranitatea puterilor de pe continentul eurasiatic, Rusia, China, Iran, India, garanți ai libertății altor popoare de pe planetă, apoi eliberând națiunile aservite, începând cu a noastră. Atâta vreme cât există o exterioritate față de proiectul mondialist unipolar, multipolaritatea și viața continuă. Or, mondialismul avansează sub pretextul terorismului. Să nu încetăm a repeta, singurul terorism semnificativ este cel al statului, prin intermediul operațiunilor psihologice, al atentatelor cu steag fals, sau al unui laissez-faire  intențional care orientează lucrurile de la distanță. În acest sens, prelungirea infinită a alertei roșii din Planul Vigipirate din ianuarie 2015 este perfect justificată: da, există un risc sporit ca serviciile speciale franceze, israeliene și anglo-saxone să lovească din nou în Franța. Cât despre viitorul atentat guvernamental, el va fi de folos pentru a crește și mai mult supravegherea cetățeanului lambda sau pentru a anula alegerile prezidențiale dacă iese câștigătoare Marine Le Pen (Manuel Valls declarând, totuși, că va face totul pentru a împiedica partidul său să ajungă la putere).

Antiterorismul nu are decât o funcție: implementarea gestiunii carcerale asupra societății. Trebuie să se ajungă la transpunerea protocoalelor de control social aplicate în închisoare la scara întregii societăși. Ca societatea întreagă să poată fi gestionată exact ca o închisoare, ca societatea să fie o închisoare! Pentru a-i băga pe toți la închisoare a fost inventată o șmecherie, care constă în a aboli diferența dintre cei care sunt liberi și cei privați de libertate printr-un nou statut hibrid: semi-libertatea pentru toți. Cum nu se poate face ca indivizii să intre în mod nedefinit în interiorul zidurilor de închisoare, atunci se face invers, se deschid zidurile închisorii, se eliberează deținuții și sunt supravegheați, dar nu prea mult, apoi se extinde supravegherea electronică asupra întregii populații. Ambele rezultă în reforma penală a lui Taubira, combinată cu legea privind informațiile a Marelui Orient. Și pentru a facilita și mai mult supravegherea grupurilor sociale, se comunitarizează la maximum, după modelul închisorilor din lumea întreagă – a cărui matrice este închisoarea americană – în care deținuții se regrupează între ei după identitatea etnică și culturală, fiecare fiind dotată cu propria mitologie prefabricată: musulmani takfiriști/salafiști, negri gangsta rap, albi neo-naziști și White Power în Statele Unite sau regionaliști independentiști aici, etc.

Terorismul de stat reprezintă desigur o deturnare a primei funcții a structurilor de stat. Într-adevăr, suprafața organizațională optimă pentru a constitui o contra-putere față de barbaria liberală rămâne statul-națiune. Se va face deci totul de la Bruxelles pentru a activa prăbușirea statelor-națiune din Europa. Așa merge capitalismul, care nu tolerează nici o valoare deasupra lui însuși și care trebuie deci să dizolve toate formele de organizare susceptibile de a-i face concurență. Acesta este sensul în care ”capitalismul național” nu există. În schimb, anticapitalismul ajuns la maturitate este compatibil cu o economie de piață temperată de patriotismul economic, un stat protecționist, social și strateg, și mai ales o decență comună care va interzice întotdeauna închirierea pântecelor femeilor, așa cum o cere un anume lobby.

 

(va urma)

Traducere de Ruxndra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,