Vremea sedentarilor 1 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței”, Universitatea Populară 2018)

08:49, 2 ianuarie 2019 | Cărți | 586 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Cea de-a treia transformare a revoluției supraviețuirii este sedentarizarea. Sfârșit al erei nomade, al raziilor și al încălcării la limită a oricăror reguli și legături, devenită un fel de Sesam, deschide-te! pe care finanțele îl adresează lumii globalizate; și mai ales sfârșit al jafului exercitat în numele unui ideal suspect, cel al cetățeanului lumii, care este idealul omului de nicăieri.

Dezrădăcinatul era un obiect demn de milă, dar a devenit un model; ”toți nomazi, toți nomazi” este un strigăt de ordin, un alibi pentru trecerea frontierelor, o acoperire pentru a distruge, a jefui și a escroca în liniște. Omul dorinței cere căderea frontierelor și întoarcerea teritoriilor la stadiul de spații de parcurs la nesfârșit, spații de incendiat, de jefuit și de exploatat până la epuizare. Nici o reglementare bancară sau financiară nu are sens dacă nu începe prin a condiționa libertatea de mișcările de capitaluri, prin a restabili o ordine monetară perenă și prin a face să se arate bulele financiare acumulate. Nici o întoarcere la o activitate întreprinzătoare sănătoasă, utilă și perenă nu se poate concepe fără că pământul, moneda și viața să fie sustrase mișcărilor piețelor, fără ca ele să fie puse la locul lor de componente interdependente ale sistemului nostru viu. Orice actor economic trebuie să accepte responsabilitatea teritorială și societală sau să iasă din joc.

Nu doar japonezii, chinezii din Pekin sunt cei ce nu au văzut niciodată un apus de soare, ci majoritatea locuitorilor din lumea urbană, curând două treimi din omenire, au pierdut orice contact direct cu viața, pentru ei un animal înseamnă minereu (termen folosit în abatoare pentru a desemna animalele de sacrificat, ființe vii degradate la rangul de mineral insensibil), pentru ei vegetalul înseamnă fruct, legumă sau floare de decor – pentru ei lumea nu există decât prin faptul că e exploatată. Nimic nu oprește ca la sfârșit corpul omenesc să devină și el acest minereu de abator, ca el, conectat, branșat, împânzit de aparate, să nu existe decât pentru a fi exploatat. Și nimic nu oprește ca proiectul nemuririi unora să însemne moartea lipsită de demnitate și de orice însemnătate pentru majoritatea oamenilor – deoarece în lumea economiei există ceva mai rău decât a fi exploatat, și anume să nu fii exploatat.

Mai mult decât guvernarea dorinței, obsesia nomadă a mișcării, a schimbării, a desprinderii de sol, îi scutește pe actorii economici și politici de responsabilitate  (a se vedea Anne Thibaud-Mary, ”La Science asservie – santé publique; les collusions mortifères entre industriels et chercheurs”, La Découverte, 2015). Obsesia de a fugi de consecințele propriilor acte, obsesie de acum înainte fără obiect; într-o lume sfârșită, mică, calculată, rară, nomadul regăsește peste tot pământul pe care l-a devastat, satul pe care l-a jefuit, cohortele de sclavi pe care i-a aruncat pe drumuri. Într-o lume lipsită de oameni, în care supraabundența de resurse făcea ca natura să fie inepuizabilă și gratuită, societățile nomade aveau un privilegiu pe care lumea noastră îl exclude: cel de a practica incendierea pământurilor și de a merge mai departe. Nomazii au fost prădătorii care făceau razii în căutare de sclavi, care devastau culturile, care jefuiau recoltele și turmele de animale, care nu lăsau nimic în urma lor, în afară de piramide de căpățâni tăiate și de povești despre teamă și moarte. În lumea noastră nu mai e loc pentru ei, traficanți de migranți, de materii prime, de pământuri, de brevete asupra materiei vii. Și totuși, liberalizarea financiară, dereglementarea economică, digitalizarea informației, globalizarea schimburilor asortată cu libera circulație a capitalurilor au creat condițiile nașterii și creșterii unui trib nomad mondial cu totul eliberat de orice responsabilitate față de vreun teritoriu, de vreo comunitate, de vreun stat – un trib ce se bazează pe milițiile sale, pe avocați, pe trusturi și pe consilieri financiari și fiscali pentru a nu ateriza niciodată nicăieri și pentru a nu da vreodată socoteală de actele lor. Acest trib a distrus Irakul, Libia, Palestina, Serbia, și încearcă să pună pe butuci Siria, el se ia de națiunile europene ce încearcă să reziste, știe că doborârea statului este cheia supunerii popoarelor și încearcă să ne înroleze în serviciul ei; el se va zdrobi de rezistența pe care diversitatea umană o opune celor care vor să aplatizeze lumea, cu o violență multiplicată de violența pe care a îndurat-o și pe care o suportă încă {…}

Traducere de Ruxandra Iordache           

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,