Față în față cu indicibilul 3 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței”, Universitatea Populară 2018)

10:31, 21 decembrie 2018 | Cărți | 608 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Ceea ce avem comun va renaște în sânge: iată trista certitudine pe care o aduce radicalizarea modernității. Perspectiva unui rearanjament confortabil, a unei amenajări negociate între individul ce dorește la nesfârșit și dorința de supraviețuire, scade rapid pe măsură ce modernitatea se radicalizează și pe măsură ce Uniunea descompune Europa.

Trecem peste faptul că unele efecte ale creșterii sunt în general recunoscute ca distructive, amenințând condițiile de viață umană; credința că tehnica va rezolva toate problemele pe care chiar ea le ridică este răspândită și larg împărtășită. Dar cine să mai creadă că integrarea à la française va asigura coabitarea pașnică între comunități pe care totul le opune, în primul rând dorința de a-și face legea pe propriul lor teritoriu –  acela care era al lor; teritoriul pe care ei îl ocupă, în general spre marele profit al firmelor și al exploatanților? Cine mai crede că laicitatea à la française răspunde cererii de religie, apetitului în creștere pentru o religie care să fie exact ceea ce este o religie: o rațiune de a muri sau de a ucide? Și cine nu simte că democrația însăși, livrată șantajelor minorităților, democrația pe care o lasă perplexă conformitatea și pe care dreptul o încorsetează, a devenit contrarie celei dintâi dintre pasiunile publice, și cea mai legitimă – pasiunea pentru libertate politică?

Cea din urmă cucerire a eliberării moravurilor trebuia să eșueze aici, la revenirea sclaviei și a colonizării, la importarea sărăciei de masă; iar drepturile omului au condus către distrugerea societăților politice identificate și singulare, singurele capabile să le onoreze în mod durabil. Naufragiu sigur. Suntem anume aici. Lumea indivizilor de drept se prezintă mai întâi ca un vis al nomazilor prădători – ei nu mai dau socoteală pe nicăieri! Nemaitrebuind să fie dată vreo socoteală, vom avea de dat parola de trecere: blestemați fie cei ce vor sta muți la celălalt capăt al puștii! Naiva credință în importanța existențelor individuale nu valorează prea mult atunci când este în joc supraviețuirea colectivă – și ea este în joc în sensul cel mai direct, cel mai vital, cel mai fizic al termenului. Continuarea națiunii înseamnă puțin; reinventarea Franței înseamnă deschiderea focului.

Ca întotdeauna, terorismul are ca primă victimă inteligența politică. Trebuie totuși să îl privim în față. Simetricul modernității publicitare – totul, totul, totul este bine! – este acest om îndrăgostit care îi trimite prietenei rămase în Franța o fotografie cu el, în Siria, surâzând cu toată gura, cu două capete proaspăt tăiate în mână. Chezășie al iubirii sale. Mai puternic decât însăși moartea.  Nu cred că va fi supraviețuit prea mult în regiunea Alep unde se lăsase prins în februarie 2016. Bombardamentele rusești vor fi făcut acolo ordine – din fericire, clar. Păcat totuși, măcar el avea ceva de spus despre modernitate. Și avea ceva să ne spună despre lumea ce va veni.

 

 

Traducere de Ruxandra Iordache           

 

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,