Față în față cu indicibilul 1 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , Universitatea Populară 2018)

08:42, 12 decembrie 2018 | Cărți | 605 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

O societate care nu admite ca rațiune suficientă pentru a ucide sau pentru a muri, propria sa existență este condamnată să se dizolve în indiferență, dezonoare și dezgust. Prăbușirea politică a Europei ține anume de asta: dacă nu te definești, îți este interzis să te aperi, cel ce nu știe cine e, nu are nici dușmani, nici prieteni și se condamnă la dispariție prin indiferențiere, acest rău insinuant al imperiilor prea mare și al națiunilor prea domoale. Opțiunea de a te ignora pe tine însuți, de a nu ști ce datorie ai față de tine, te condamnă să fii insignifiant și apoi să dispari. Cimitirele sunt pline cu popoare care nu aveau destulă încredere în ele însele pentru a se folosi de toate mijloacele de apărare, pentru a se conserva și pentru a supraviețui.

Totul merge bine în Europa atunci când alții ne asigură, din exterior, din generozitate, din interes sau coincidență, că vor ucide sau vor muri pentru ea – atunci când ea deleagă altora dreptul de a trăi și de a muri. Ea a beneficiat, în această privință, de o extraordinară generozitate americană, căreia ni se permite să îi discutăm consecințele, dar nu și realitatea. Confortul social european și clientelismul asistenței pe fondurile publice datorează mult mai puțin valorilor europene tot mai tocite decât acestei realități: Europa nu a trebuit să plătească pentru a se apăra, ceea ce reprezintă, în cazul națiunilor europene, o disponibilitate de 2% până la 4% din PIB-urile anuale! Dar această generozitate a avut cel mai rău efect: ea a descărcat Europa de grija nu de a se apăra, ci de a gândi că se poate apăra.

Ea a dezarmat mental și moral, până la punctul în care familiile soldaților căzuți în luptă depun plângere împotriva armatei franceze! Ea a dezarmat până la punctul în care solistul grupului rock care a trăit atentatul de la Bataclan a primit interdicția de a mai urca pe o scenă din Franța; el chemase la luptă împotriva Islamului (în mai 2016, participarea sa la un festival a fost anulată din cauza unor declarații ale sale despre musulmani, terorism și despre rezistența pe care trebuie să le-o opunem)! Uniunea Europeană a făcut ca Europa să-și piardă esențialul: principiul vital, acea evidență despre lupta pentru a supraviețui, datoria de a învinge pentru care nimic nu e prea mult. De acum încolo, Uniunea e incapabilă să numească vreo amenințare reală împotriva căreia să se apare; NATO agită în fața ei cârpa roșie a Rusiei, ca și cum Rusia ar avea chef de statele baltice, de Polonia sau de Ucraina, pe care nimeni nu le vrea! De acum, Europa e împiedicată de Uniune să rostească numele singurei amenințări imediate care o pândește, scufundarea demografică, care nu rămâne pașnică decât atâta vreme cât frontierele sale sunt dezarmate.

De acum, națiunile europene au ca prim dușman visul universalist european, care devine un coșmar și care realizează o idee creștină devenită nebunie: să-ți preferi dușmanul ție însuți! Complezența cu care Uniunea Europeană ordonă să îi tratăm pe dușmani mai bine decât pe europenii înșiși nu are egal decât în infinita brutalitate cu care ea dezlănțuie cenzura, milițiile și judecătorii împotriva propriilor ei apărători. Singura crimă adevărată, pentru Uniune, este să te aperi, să aperi Europa de acțiunea de anihilare care trebuie să o unească cu omenirea – întru moarte. Politic este și dreptul de viață sau de moarte; nu mai e momentul să visăm la aranjamente confortabile cu realitatea, ci să cădem de acord că am depășit conveniențele, toleranțele și permisele de liberă trecere {…}.

 

 

Traducere de Ruxandra Iordache