Descoperirea politicului ca atare 2 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , în curs de apariție)

13:11, 7 decembrie 2018 | Cărți | 614 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Pe calea dispariției lucrului în comun, a dezamăgirii pe care ea o suscită, Europa ca pradă a Uniunii nu este singură (a se vedea Lawrence Lessig, ”Republic lost”, Twelve publishing, 2012). Exemplul cel mai actual al acestui abandon, al dezapartenenței și dezlegării în sânul societății politice, este fără îndoială furnizat de evoluția salariilor din Statele Unite (a se vedea pe acest subiect: Renaud Beauchard, ”Entre citoyenneté et classe moyenne, les défis du futur Président”, Potomac Paper, IFRI, février 2016). Nivelul salariilor minime a fost prins din urmă, la mijlocul lui 2016, de nivelul salariilor chineze. În termeni istorici, Statele Unite au închis paranteza Lincoln, acest secol și jumătate în timpul căruia, de bine de rău, Statele Unite au pus punct sclaviei, în drept mai întâi, apoi în fapt, și au dat încet, încet un conținut imaginii în mod generos proiectate de pământ al tuturor posibilităților.

Capitalismul american câștigă la fel angajând un american sau un chinez; deci industria poate reveni în Statele Unite, poate să pornească din nou angajarea forței de muncă și totul e bine! Prea puțin contează nivelul salariilor, prea puțin contează dacă, cu același salariu, sărăcia chineză devine mizerie în Statele Unite, prea puțin contează dacă infrastructurile se degradează și dacă armata internă pe care o formează polițiile, milițiile și paramilitarii menține supunerea (rata detenției în Statele Unite este de ordinul 35 la 1000, cel mai mare nivel din lume); profitul pe capital este bun, conturile din Delaware sau Panama se îngrașă, analiștii sunt satisfăcuți, iar acele ”profit warning” sunt evitate. Iar noul război mondial, cel pe care o elită mondială imponderabilă îl livrează oamenilor de aici și de dincolo este pe cale să fie câștigat; Warren Buffet o spune chiar el (pe acest subiect,  John Winters, ”Oligarchy”, Cambridge University Press, 2011).

Sclavia, adică dependența absolută față de stăpân de care depinde supraviețuirea, acel stăpân care e bancherul sau cel ce dă cu împrumut pe garanție, a revenit, și fiecare îi știe pe sclavagiștii moderni, care folosesc bonurile alimentare date salariaților săraci pentru a scădea salariile (acei Walton, proprietarii magazinelor Walmart, sunt celebri pentru practicile lor în acest sens; dacă salariații lor au ce să mănânce, de ce să îi mai plătească?), așa cum, în Franța, proprietarii de rețele de distribuție folosesc dreptul la faliment pentru a nu-și mai plăti furnizorii sau pentru a-i plăti mai puțin! Vremurile feudale s-au întors, atunci când un aristocrat francez, rus sau prusac era infinit mai aproape de omologul său rus sau prusac decât de țăranul de pe câmpurile sale – și vorbeau aceeași limbă! A plăti un salariat american sau un salariat chinez e același lucru pentru un acționar american total desprins de națiunea americană și care nu mai are în comun cu un cetățean american nimic mai mult decât ceea ce ar avea în comun cu oricare alt individ: concurența pentru supraviețuire {…}.

 

Traducere de Ruxandra Iordache