Condiționarea maselor (fragment din cartea lui Lucien Cerise ”Neuro-pirații”)

09:05, 9 ianuarie 2019 | Cărți | 768 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Să revenim la Pavlov. El explicase deja în ce fel relația omului cu lumea exterioară și cu semenii săi este dominată de stimuli secundari: simbolurile lingvistice. Omul învață să gândească cu cuvinte și simboluri care îi sunt date; iar acestea sfârșesc prin a condiționa întreaga sa viziune despre viață și lume. Așa cum spune Dobrogaev, limbajul este mijlocul de adaptare a omului la mediul său. Am putea reformula această afirmație în felul următor: nevoia de comunicare cu semenii influențează relația omului cu lumea externă, pentru că limbajul și sistemul său sunt variabile și non-obiective. Dobrogaev continuă: ”Manifestările lingvistice fac parte din funcțiile de reflexe condiționate ale creierului uman.” Am putea spune mai simplu că ”persoana care dictează și formulează cuvintele și frazele pe care le folosim, care comandă media, este stăpână asupra minții”.[1]

Neuro-sclavi de Marco Della Luna și Paolo Cioni așează de-a lungul paginilor sale problema centrală a ingineriei sociale: cum să se pirateze un creier ? Cum să se preia controlul de la distanță asupra unui subiect, pentru ca, la alegere, să fie redus la sclavie, să fie distrus sau, cel puțin, să i se modifice comportamentul? Creierul are două origini: genetică și epigenetică. Putem deci pirata un creier piratând datul genetic sau piratând constructul epigenetic. Substratul genetic este deci dat la naștere, prin moștenire genetică. Epigeneticul, în schimb, se construiește în relație cu mediul, mai ales cel socio-cultural. Creierul este programat genetic aproape fără conținut, pentru a fi plastic și pentru a învăța un conținut, deci pentru a fi activ și curios despre lumea sa, avid să fie fasonat printr-o influență epigenetică și de mediu, care îi va imprima o arhitectură neuronală prin interiorizarea unei presiuni externe, larg socioculturală. Această dublă origine între o mașinărie fizică, de origine genetică dar mută, și un program de origine epigenetică în stare a o face să vorbească, induce faptul că este posibilă piratarea creierului: 1) acționând direct asupra materialității sale fizice moștenite genetic, acel hardware, stimulii primari, care sunt semnalele electrice ale sistemului nervos și semnalele chimice ale sistemului hormonal (endocrin) ; 2) sau indirect, piratând programul creierului, software, deci piratând stimulii secundari transmiși epigenetic, adică reprezentările, cuvintele și imaginile, care informează cablajul neuronal. În introducerea la expozeul lui Paolo Cioni, și ca ecou la extrasul din cartea sa citată en exergue, mă voi concentra asupra priatajului epigeneticului asupra creierului, în particular în aspectele sale socioculturale, psihologice și de limbaj. Pentru a ilustra cuvintele mele printr-un exemplu, mă voi ocupa de teoria de gen, sau ”ideologia confuziei genurilor”, în calitate de virus cognitiv deosebit de puternic.

 

Pirataj și programare cognitivă

 

Potrivit celebrului pirat informatic Kevin Mitnick, veriga slabă din orice sistem de securitate rezidă în factorul uman. Ingineria socială, care vizează de preferință punctele de vulnerabilitate ale sistemului, constă deci în a pirata omul. Asta ne spune și David Castonguay în memoriul său către universitatea din Montreal intitulat Pirater l’humain – L’analyse du phénomène d’ingénierie sociale (Piratarea omului – Analiza fenomenului de inginerie socială)[2]. Putem pirata omul în moduri diferite, mai mult sau mai puțin invazive. În siajul transumanismului și al ”omului augmentat” de tehnologie, biohacking-ul lucrează pentru a bricola ADN-ul sau celulele, atunci când body hacking-ul se consacră modificărilor corporale, proteze și implanturi electronice diverse. Obiectul studiului nostru constă mai precis în piratarea psihismului uman, deci în piratarea creierului, ceea ce numim neuro-piraterie (după modelul neuro-sclaviei). Implanturile sunt aici cognitive, sunt ”condiționări”. Există două mari tipuri de condiționare, în sensul lui Pavlov și în sensul lui Skinner, dar ambele sunt modelizate prin formula matematică IFTTT: If this, then that - Dacă a, atunci b. Acest algoritm elementar pe care îl întâlnim într-un limbaj de programare informatică simplă precum BASIC pentru a ordona comportamentul calculatorului, este rădăcina oricărei formule de condiționare și a oricărui program comportamental, care asociază o dată contextuală, un stimulus declanșator (trigger), cu o instrucțiune comportamentală (action). Această articulare între ”declanșatorul contextual” și ”acțiunea de răspuns” reproduce un clivaj exterior/interior, intrare/ieșire, input/output, și constituie principiul feedback-ului și al schimbului de informații după o buclă de retro-acțiune între un sistem comportamental (cibernetic sau viu) și mediul său. Văzut sub acest unghi behaviorist, psihismul uman nu se distinge substanțial de o mașină: cele două sunt compuse din variabile și constante care schimbă informații cu mediul. Neuro-pirateria asupra creierului va consta în a izola constantele, adică programele, rutinele, algoritmii, structurile, ”tradițiile” cumva, pentru ca, la alegere, să fie observate doar (furt de date) sau rescrise (piraterie de influență) sau distruse (atac propriu-zis).

  (va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,