Concluzie 2 (fragment din cartea lui  Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” ,Universitatea Populară 2018)

09:13, 11 ianuarie 2019 | Cărți | 890 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

{…}Atunci când se schimbă dorința, se schimbă acel a fi tu însuți, acel a fi împreună, ființa socială. Izolarea este produsul tehnicilor de înflorire a sinelui, a culturii sinelui, a plăcerii obligatorii, a datoriei de a fi fericit. Pierirea simțurilor rezultă din intermedierea universală a monitorului digital prin care trece orice contact cu lumea externă, până la a i se substitui și a o face să dispară. Este dat ordinul de a o termina cu natura, iar visurile sunt locuite de promisiunile industriei. Trupul visează că nu mai moare, picioarele că nu mai merg, mâna că nu mai scrie. Google duce o bătălie pe viață și pe moarte și înțelege să o și câștige.

E un moment decisiv. Cel în care dorința își schimbă obiectul. Nici capriciu, nici fantezie; ci intuiția veche, hrănită de tradiții păgâne și religioase, neîncrederea sufletului în fața asigurărilor pe care i le dă mintea, teama în fața catastrofei politice, ecologice și umane, catastrofă emergentă, care cere urgent să ne recăpătăm puterea asupra noastră.

Vom supraviețui oare teribilului secol XXI, pentru care secolul XX nu a fost decât pregătirea provincială, repetiția limitată? Suntem în fața apocalipsei anunțate a individului ce dorește la nesfârșit – cel ce se grăbește către propriul său sfârșit. Afirmarea omului ne-determinat, ieșit din toate limitele pe care geografia, originea, cultura și tradiția i le ofereau drept ghid, comandă războiul tuturor împotriva tuturor. Abstractizarea crescândă a condițiilor de viață, care bulversează acel a fi, a fi împreună, a fi tu însuți, care reduce simțurile la văz și lumea la aliniere digitală, șterge trupul așa cum șterge condițiile fizice ale existenței și face să ne fie indiferentă extincția succesivă a speciilor și a vieții. Totalitarismul vremurilor noastre este copilul monstruos al lui ”no limit” și al lui ”trebuie să schimbăm lumea”, cele două porunci ale modernității liberale. Promisiunea totalitară care spune că trebuie să terminăm cu orice determinare, deopotrivă cu natura și cultura, promisiunea prometeică că lumea și viața pot deveni ceea ce facem noi din ele, pentru a ne satisface toate dorințele, însoțesc anunțul că se naște un om nou prin care nazismul și stalinismul îi întind mâna liberal-socialismului. Deoarece e foarte aproape de a reuși acolo unde ele au eșuat: eliberând dorința fără limite, organizând regimul dorinței ca ordine și ca religie seculară, întreprinde exact dispariția lumii ca lume și a omului ca om. Și doar liberalizarea financiară, singură, mergând în același pas cu eliberarea trupurilor, a moravurilor și a dorințelor, putea să împlinească acest destin unic: după ce le-a substituit nevoilor limitate dorințe fără limite, a permite lichidarea oricărei ființe, a lucrurilor și a vieții servește singura adevărată dorință infinită, cea de a acumula bani {…}

Traducere de Ruxandra Iordache