Complexul lui Oedip sau ”gratificarea amânată”(delayed gratification)

09:51, 31 ianuarie 2019 | Cărți | 731 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Înainte de a merge mai departe, să risipim câteva neînțelegeri privind noțiunea de complex al lui Oedip. Contrar unei neînțelegeri curente privind această noțiune, bebelușul nu are chef să ”se culce cu mama”. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: bebelușul nici nu știe că e mama sa, nici a fortiori că e posibil să se ”culce” cu oricine ar fi.

Bebelușul percepe confuz ceva care îi face bine și vrea să rămână lipit de acest ”ceva” pentru că îi face bine, și doar atât. Or, socializarea bebelușului, intrarea sa în lume și în viața socială normală presupune să se desprindă de acest ”ceva” care îi face bine, deci să se desprindă de sânul matern. Acesta e rolul tatălui, de a introduce bebelușul către tot ceea ce constituie o alteritatate față de această lume primitivă și fuzională a mamei. Un eșec în acest proces de socializare dialectică hetero-normativă înseamnă intrarea în psihoză (definiție fenomenologică a psihozei: fluul identitar). Or, eșecul în acccesul la hetero-normativitate – acest eșec care va însemna intrarea în psihoză și fluul identitar – poate fi provocat în mod voluntar printr-o piratare a mecanismului oedipian.

Construcția ierarhizată, mimetică și stereotipică a realității este imposibilă dacă nu sunt clar așezate diferențe și limite identitare fixe, condiție a stabilizării lucrurilor. Psihismul trebuie deci să învețe să se disciplineze și să păstreze limite (”Sunt bărbat, nu sunt femeie”, ”Sunt părinte, nu sunt copil”). În expresia sa cea mai simplă, complexul lui Oedip este procesul prin care învățăm să suportăm frustrarea și să renunțăm la ”totul, imediat”. În câteva cuvinte, Oedip înseamnă ”renunțare la totalitate”. Este etapa educativă prin care creierul trebuie să treacă pentru a tolera faptul că satisfacerea dorințelor nu este imediată și completă. Acest mecanism psihosocial denumit de ”gratificare amânată” nu este natural, așa cum o dovedesc urletele sugarului de îndată ce e frustrat, deoarece el vrea încă ”totul, imediat”. Această facultate de a renunța la capricii trebuie să fie învățată, deoarece este condiția oricărei socializări umane normale. Socializarea constă în a suporta să nu te bucuri decât parțial și nu complet, și în a sublima dorința acceptând să amâni satisfacerea ei în timp, ceea ce introduce către capacitatea de ”a lucra”. Munca este sinonimă cu răbdarea, deci cu interiorizarea mecanismului de gratificare diferată. Este deci stăpânirea instinctelor și a tonusului emoțional, controlul umorilor. Pentru a distruge o societate în mod indirect făcând neuro-piraterie și IS – este de ajuns dez-oedipizarea, așa încât să îi transforme pe toți subiecții în indivizi imaturi și narcisici, precum copiii hiperactivi incapabili de răbdare, de concentrare și muncă, inapți să amâne gratificarea, care vor deveni sociopați perverși impulsivi, incapabili să se controleze, chiar simpli autiști incapabili de mimetism.

Modelizarea cea mai compactă a complexului lui Oedip este ceea ce Lacan a denumit ”metafora Numelui Tatălui”. Adică: un obiect abstract (un cuvânt, un semnificant), Numele Tatălui, trebuie să ia locul unui obiect concret, corpul Mamei, în calitate de obiect al dorinței copilului. Primul obiect de focalizare a dorinței infantile, primul obiect al atașamentului carnal al micului omuleț este un corp protector și dătător de hrană. Socializarea normală a copilului presupune ca el să renunțe să fuzioneze cu acest obiect real și emoțional,”prima sa dragoste” cumva, pentru a-și reorienta atenția și dorința spre un obiect simbolic și abstract, mai îndepărtat și complex; astfel, el învață să distingă lucrurile și cuvintele, ceea ce este condiția de acces la limbaj și la cultură. Acest mecanism este trăit ca o smulgere, un travaliu, o suferință. De fapt, e vorba de o dezrădăcinare de trupul matern înspre înrădăcinarea în logosul patern și în cadrilajul său legalist de existență. Într-adevăr, sânul matern promite satisfacerea imediată și completă a dorinței. E lumea capriciului. Or, trebuie să renunțe la ea pentru a învăța să dorească un obiect exterior și pur mental, deci să învețe să dorească și să se identifice cu un ”discurs”, compus dintr-o materie semantică rigidă, care obligă, și care posedă forță de lege și de gramatică. Trecerea de la emoția carnală la ariditatea Verbului și Conceptului: acesta este mecanismul însuși al sublimării, care este condiția de acces către competența de limbaj, de cultură, de idei, și către socializarea normală, adică hetero-normată. A contrario, ceea ce recomandă Maurice Godelier, ștergerea Numelui Tatălui din Codul civil înseamnă să înrădăcinezi individul într-o interioritate de pre-limbaj, pre-socială, pre-normativă, anomică și isterică, în sensul etimologic al uterusului matern. Fenomen de de-simbolizare, deci de destructurare și de regresie psihică la starea fetală, dar într-un corp de adult, care este la originea tuturor patologiile apărute în anii șaptezeci.

 

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache