CE ESTE INGINERIA SOCIALĂ  ?

10:19, 4 februarie 2019 | Cărți | 489 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Definiția generală a ingineriei sociale

 

Wikipedia dă patru definiții ale ingineriei sociale (pe pagina din 7 octombrie 2013).

  1. Științe sociale: o practică de acțiune socială ce vizează să facă să evolueze formele de acțiune individuală și colectivă într-o abordare cooperativă, democratică și participativă.
  2. Științe politice: o practică ce vizează să modifice la scară mare anumite comportamente ale grupurilor sociale.
  3. Securitatea informației: o practică ce vizează să obțină prin manipulare mentală o informație confidențială.
  4. Psihologie: o practică ce utilizează tehnici de manipulare psihologică pentru a ajuta sau a face rău cuiva.

Desprinzând conceptul comun din aceste definiții, propunem să sintetizăm într-una singură: ingineria socială este modificarea furtivă și planificată a comportamentului uman. Cine vorbește despre modificarea unui comportament, are în vedere să îl facă se se schimbe. ”Schimbarea” deci este cuvântul cheie al acestei abordări, având o orientare în mod clar intervenționistă, rațiune pentru care se vorbește despre inginerie, adică despre o practică conștientă, intențională și deliberată a schimbării. Această praxis a schimbării provocate este susceptibilă de planificare, sprijinită pe modelizarea științifică și pe programarea de tip algoritmic a comportamenutlui (formula IFTTT: Dacă a, atunci b).

Mai multe universități franceze propun diplome de stat în inginerie socială (DEIS), între care universitatea Tolouse – Jean Jaurès a trecut pe diploma sa Intervenție socială și schimbare[1]. Cât despre Institutul regional de inginerie socială (IRIS), acesta oferă următoarele descrieri pe site-ul propriu: ”Meseria noastră constă în a anticipa, suscita și însoți schimbarea la oameni, în firme, în organizații și teritorii atunci când există mutații economice, sociale, culturale, tehnologice sau de mediu”. Sau, mai mult, pe pagina site-ului consacrat metodelor elaborate : ”Ingineria socială, formidabilă intuiție născută în 2003, este menită să ajute schimbării stăpânind noutatea, elaborând noi competențe, adaptându-se la mutații, elaborând planuri strategice, fiind actor al mutațiilor economice, sociale, tehnologice, culturale sau de mediu și fiind autorul propriei sale schimbări.”[2]

Ivită din consultingul managerial de tendință liberală și din social engineering-ul anglo-saxon, această frazeologie a ”schimbării” este deci omniprezentă în ingineria socială, sub diferite forme de declinare: conduită a schimbării, schimbare dirijată, acompaniere a schimbării… O regăsim foarte firesc în sloganurile de campanie ale lui François Hollande 2012, ”Le changement, c’est maintenant”, Barack Obama 2008, ”Change, we can believe in” sau în întrebuințarea apăsată a ideii de ”ruptură” de către Nicolas Sarkozy en 2007. Marketingul  nu rămâne în urmă cu sloganul băncii ING Direct Italie, ” Prendi parte al cambiamento” sau în campania publicitară din 2015 a mărcii de încălțăminte Adidas, care reia elementele de limbaj ale ingineriei sociale în tendința sa cea mai machiavellică, zisă a pompierului piroman, ce constă în a provoca schimbarea unui sistem făcându-l disfuncțional cu bună știință, pentru a prelua din exterior controlul asupra sa: ”Creează haosul”, ”Seamănă dezordinea”, ”Impune-ți propiile reguli”, ”Devino stăpân al jocului”. În geopolitică, am văzut-o pe Angela Merkel care se felicita pentru că criza refugiaților avea să transforme Germania: Die Flüchtlingskrise wird Deutschland verändern. Noțiunea de regime change aparține, în ce o privește, vocabularului tranzitologiei, disciplină dezvoltată în think tank-urile din unele țări imperialiste pentru a desemna printr-un eufemism practicile de ingerință și de colonizare susținute de ONG-uri și de invazii militare. O veritabilă industrie a schimbării este deci în funcțiune în zilele noastre cam peste tot pe planetă. Și totuși, ceea ce nu se schimbă este faptul că în toate cazurile – acompaniere adaptativă sau impuls dat – avem de-a face cu o ”schimbare” pilotată, sub control, prin intermediul unei metodologii raționale.

Ca orice comportament, ”schimbarea” este un proces obiectivabil care poate fi descompus în mai multe părți, analizat în elemente atomice și în etape: acesta este aspectul teoretic și propriu-zis științific. Odată îndeplinită această muncă descriptivă, putem trece la practica ce constă în a recombina între ele elementele analizate, dar după o nouă schemă, o nouă sinteză, în maniera în care ingineria genetică face acest lucru cu ADN-ul. Odată devenit abil în această artă a schimbării provocate, un individ experimentat va putea la fel de bine să o instileze la altă persoană și să preia controlul asupra comportamentului acesteia. Recunoaștem aici principiile de bază ale mentalismului și ale programării neuro-lingvistice (PNL), pe care le numeam în epoci revolute ”magie” sau artă ermetică, și care se sprijină în mare măsură pe a ”face să se creadă că”, pe iluzionism, pe prestidigitație, pe bluff și pe poker mincinos. Văzută din acest unghi, ingineria socială nu este decât ”manipulare” psihologică și comportamentală erijată în știință exactă.

Principiul manipulării, în general blamabil, poate totuși să se dovedească constructiv: părinții ”își manipulează” adeseori copiii, adică îi fac să se schimbe în mod planificat, dar pentru binele lor, pentru a-i ajuta să se adapteze la lumea din jur și să-și dezvolte aptitudini, ca în orice relație de la maestru la discipol. Manipularea poate deci să aibă un caracter pedagogic. Că manipularea e binevoitoare sau răuvoitoare, ea se sprijină mereu pe reperarea slăbiciunilor și erorilor subiectului manipulat, fie pentru a le repara, fie pentru a le consolida, pentru a le exploata. Exploatarea răuvoitoare a punctelor de vulnerabilitate și a unghiurilor moarte de câtre ingineria socială aparține dimensiunii sale de management al percepțiilor și de artă a ”șmecheriilor”, ca să reluăm titlul lui Kevin Mitnick. Arta înșelătoriei strâns legată de tehnicile de influență comportamentală aplicate în mediile de hackers și pirați informaticieni, mai ales în practica de phishing, tradusă prin furt și uzurpare de identitate, noțiuni ce țin de registrul securității sistemelor și al cindynics (științe ale pericolului, gestionarea riscurilor, cibercriminalitate).

Un exemplu tipic de phishing ne-a fost oferit de piratarea de la Élysée în primăvara lui 2012, al cărei mod de operare este un adevărat caz de școală. Journal Du Net recapitulează astfel : ”Cum Facebook a permis să se pirateze Élysée.” Metoda folosită pentru a pirata palatul prezidențial în mai anul trecut a fost dezvăluită. Ingineria socială via Facebook și phishing sunt la baza ei. Ingineria socială este adeseori folosită pentru a ușura piratarea, iar cea la care a fost supus palatul Élysée în mai anul trecut este o nouă confirmare a acestui fapt. Confrații noștri de la L’Express cred astăzi că știu în ce fel au făcut atacatorii pentru a ”scotoci în calculatoarele consilierilor apropiați ai lui Nicolas Sarkozy” și pentru a copia ”note secrete pe hard disk-uri”. Facebook le-a permis piraților să identifice persoanele ce lucrau la Élysée, împrietenindu-se apoi cu acestea. După ce le-au câștigat încrederea, atacatorii i-au incitat prin email să dea click pe un link ce ducea către un fals site oficial, pentru a obține ID-urile lor.  Pirații au folosit deci metoda bine cunoscută de phishing: au reprodus în mod identic site-ul oficial de la Élysée, punând capcane pentru ținta lor.”[3] 

Phishing-ul constă deci în a crește puterea pe care o avem asupra altcuiva, înlocuind realitatea sa printr-o simulare ale cărei chei sunt la noi. Suprapunem unui lucru real pe care nu-l controlăm, anume site-ul original de la Élysée, un simulacru pe care îl controlăm, un site al palatului Élysée identic reprodus, cu excepția parametrilor și codurilor de intrare pe care le-am definit chiar noi. Făcând pe cineva, prin phising, să se ducă înspre o simulare a realității sale așa cum am definit-o noi, devenim prin aceasta creator și stăpân al realității altcuiva, fără ca acesta să fie în mod obligatoriu conștient de asta. Mai multe lucrări de science-fiction sau de filosofie (Philip K. Dick, Jean Baudrillard, Matrix) ilustrează acest principiu de înlocuire a realului original printr-o simulare controlată și alienată a realului.

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,