Câteva aspecte economice 1 (fragment din cartea lui Hervé Juvin ”Guvernarea dorinței” , în curs de apariție)

09:31, 15 august 2018 | Cărți | 727 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Economia a încetat de multă vreme să mai fie mijlocul de a satisface nevoile oamenilor sau de a răspunde la dorințele lor (a se citi analiza revelatoare a lui Erik Reinert, unul din rarii economiști non-convenționali de renume internațional, ”Economie et sphèrepublique ; la montée en puissance du savoirésotérique, le retour de la féodalité, la crise et le renouveau”, în PerspectivesLibres, aprilie 2012).

Dorințele oamenilor sunt mijloacele economiei și ale creșterii, cele două principii de ordine care fondează politica – sau ceea ce ține loc de politică. Producând dorință, economia se autoproduce și se autoinstituie. Revoluția individualismului liberal a realizat ceea ce nici stalinismul, nici fascismul, nici nazismul nu reușiseră să facă: nașterea unui om nou, omul ce dorește la nesfârșit. Ea a făcut asta în numele economiei, substituind tuturor obiectelor dorinței instrumentul care le promite pe toate, și anume banii. Cine mai îndrăznește să vorbească de ofertă, de cerere, de arbitraj al prețurilor între bunuri rare? E mult timp de când nu nevoia este cea care face ca economiile noastre să meargă, și iată că de mult timp economia nu mai este arta de a gestiona resursele necesare vieții, nici tehnica care să asigure cea mai bună distribuție a resurselor la prețul cel mai bun. Și iată ce de mult timp legea consumatorului nu mai este decât o fabulă pentru studenți de anul I în macro-economie. Un constructor de automobile, un fabricant de creme de frumusețe, un producător de mâncare congelată nu mai au ca activitate primă, distinctă, să producă automobile, creme sau mâncare, ci activitatea comună de a produce dorință la clienții produselor lor, ceea ce se traduce în marje și în rentabilitate a capitalului. Dorința nu are preț; povești, reprezentări, un imaginar, o semnătură… Legende, un imaginar, senzații…și un procentaj. Lumea mărcilor este de o bogăție nebănuită de îndată ce e vorba de a satura spațiul nostru mental pentru a implanta în el dorința de produse care poartă mărcile respective!

Asta răstoarnă patru sau cinci lucruri pe care credeam că le știm în economie.

Legea ofertei și cererii, mai întâi. Economia clasică consideră ca evident faptul că producătorul nu are vreo putere asupra prețurilor, care rezultă doar din echilibrul dintre ofertă și cerere. Legitimitatea morală a economiei clasice ține cu totul de această cerință inițială, nevoie vitală, fantezie luxoasă, dorință pasionată, ce mai contează, cerință inițială căreia îi răspunde economia ce face să concureze inițiativa antreprenorială, capitalul financiar, capitalul tehnic și uman, producția industrială, acțiunea comercială, etc. Preferințele, gusturile consumatorilor, preexistă economiei și își dictează propria lege firmelor aflate în concurență. Iar prețul este expresia acestor preferințe, prețul – produs obiectiv al confruntării numerelor mari, prețul, care justifică denumirea de ”știință” revendicată de economie. Comerciantul nu există, cât despre publicitate…despre ce vorbiți? Consumatorul știe ce vrea, preferințele sale sunt bine stabilite, și se va decide în mod rațional în funcție de aceste preferințe. A, da? E suficient să analizăm comandamentele modei pentru a vedea exact contrariul. Consumatorul nu știe ce vrea, nu știe ce preferă, din fericire pentru el niște suflete pline de bunătate îl vor ajuta. Elle,Vogue, 50 millionsd’amis, ChasseurFrançais sau Têtu au aceeași funcție: să spună cititorilor indeciși ce anume vor ei cu adevărat. Să spună ce anume vor să cumpere în numele a ceeace vor să fie; existențialismul se desăvârșește la stâlpul vreunui panou publicitar de când experiența cea mai decisivă a existențelor moderne este decizia de a cumpăra – apartament, mașină, nevastă, cuptor cu microunde, prea puțin contează; războiul este departe, nu ne mai e teamă că murim, iar cel mai mare risc modern este de a fi ratat o afacere bună, pentru că, e clar, nu mai există decât afaceri bune în universul nostru vrăjit! Actul de a cumpăra concentrează radicalitatea modernă. ”De fiecare dată când bat codul de la cardul de credit și de fiecare dată când se imprimă chitanța tranzacției, știu că sunt vie”; spune o ea, care are treizeci de ani și face această mărturisire sfâșietoare a modernității, a degradării identității{…}.

Traducere de Ruxandra Iordache           

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,