Abordarea polemologică a chestiunii identitare

11:13, 28 februarie 2019 | Cărți | 961 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Ideea unei inginerii posibile a conflictului identitar se înscrie în cadrul polemologiei sau științei războiului, disciplină fondată de sociologul Gaston Bouthoul (1896-1980) după al Doilea Război Mondial. Fie că e vorba despre obținerea de informații de ordin economic sau celor cu caracter militare, știința războiului se consacră modelării conflictelor, și mai ales a factorilor sursă de conflict, sau factori polemogeni și dizolvanți. Exact la acest nivel se situează studiul nostru, puțin în amonte față de conflictul propriu-zis, pentru că este vorba să se modeleze producerea strategică a conflictului. Să se modeleze acțiunea de ”a dizolva pentru a stăpâni”.

Metoda clasică pentru a păstra controlul asupra unui grup constă în a spori vizibilitatea diferențelor interne, în a-i sublinia contradicțiile, așa încât să se amplifice clivajele latente și să i se paralizeze organizarea. Veche de când lumea, aplicată de romani împotriva triburilor galice sau în zilele noastre în ceea ce se cheamă ”doctrina Kitson”, această metodă este mai mult ca niciodată de actualitate, la ora la care ”minorități active”, servicii speciale de stat sau organizații diverse lucrează pentru a elabora în Franța, în Siria, în Irak, în Ucraina, diverse tensiuni cu scop de dizolvare (lovituri de stat, războaie, terorism, comunitarisme) jucând cartea ”identităților”. Din punct de vedere identitar, identitățile etnice sau culturale sunt considerate ca având un referențial autentic, un pământ în care să se înrădăcineze în deplină încredere, deoarece pământul nu minte niciodată. Dar dacă ne uităm mai de aproape, vedem că identitățile, chiar și cele mai tradiționale și înrădăcinate, nu scapă de manipulări și că e posibil, aplicând anumite tehnici, să fie făcute să mintă, după ce au fost literalmente ”piratate”.

Teza asupra căreia insistăm aici este că producerea de conflict se sprijină pe exacerbarea rivalităților identitare. Conceptul de ”rivalitate identitară” este mult inspirat din cel de ”rivalitate mimetică” pe care René Girard, antropolog și membru al Academiei Franceze, l-a ridicat la un loc de cinste. Nuanța adusă de un alt adjectiv folosește doar la a preciza că orice rivalitate mimetică este în fapt o rivalitate mimetică identitară, prin faptul că fenomenul de rivalitate mobilizează procesele de identificare a unor rivali. În plus, am dori să facem ca acest concept să funcționeze într-un câmp un pic diferit de cel al lui Girard. Trei categorii de persoane sunt interesate de chestiunea identitară:

  1. militanții pentru identitate, indivizi și grupuri politice sau asociative;
  2. analiștii identității, cercetători în științe umane, sociale și cognitive;
  3. inginerii identității, în consulting și informații politice, comerciale sau militare (război psihologic).

Ceea ce analiștii descriu în mod obiectiv, dar fără să îi aducă atingere, consultanții nu ezită să pirateze, pentru a prelucra acel ceva și a-l reconfigura într-o optică strategică de management al percepțiilor cu scopul de a influența militanții prin intermediul unor operațiuni psihologice. Astfel, ceea ce René Girard descrie ca fiind o structură antropologică universală poate la fel de bine să facă obiectul unei fasonări și al unei instrumentalizări în scopuri de inginerie socială. Să vedem acum ce este o rivalitate identitară și cum poate fi ea utilizată în termeni de producere strategică de conflict.

(va urma) 

Traducere de Ruxandra Iordache