Cele mai ostile în raport cu Mitropolia Basarabiei s-au dovedit a fi guvernele conduse de Andrei Sangheli şi Ion Sturza, fapt care poate fi probat cu lux de amănunte. Acum suntem în pragul celui de al patrulea regim politic, iar cel de-al 11-lea guvern, care urmează a fi instalat, va fi supus, ca şi toate celelalte anterioare, unui test de europenitate. Testul este acelaşi şi se numeşte Mitropolia Basarabiei. Un test care relevă de fiecare dată orientarea geopolitică şi geospirituală, dar şi politicile pe plan identitar ale oricărei administraţii de la Chişinău.

    Recapitulând obiectiv evoluţia Mitropoliei Basarabiei şi raporturile ei cu cele 10 guverne de-a lungul celor trei regimuri politice de până acum, trebuie să constatăm câteva lucruri demne de reţinut. Regimul Snegur s-a remarcat prin excelenţă, în relaţia lui cu Mitropolia Basarabiei, ca unul discriminator şi persecutor, tonalitatea raporturilor fiind dată de declaraţia oficială a şefului statului din 22 decembrie 1992, făcută în faţa Parlamentului, prin care Patriarhia Română era acuzată, post-factum şi pe nedrept, de declanşarea Războiului de Independenţă din vara anului 1992. Mitropolia Basarabiei a fost tratată ca un corp străin, ca o instituţie care ar periclita statalitatea Republicii Moldova, iar întregul aparat administrativ al statului a fost aţâţat împotriva Bisericii noastre. Regimul Lucinschi, cumva mai prudent şi pus în faţa faptului că Mitropolia a avansat substanţial în justiţia naţională, dar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin deschiderea unui dosar în 1998 în timpul guvernului Sturza, şi-a subtilizat tacticile de persecuţie şi a împins problema în zona speculaţiilor pure, prezentând-o ca pe un diferend eminamente canonic, lipsit de orice dimensiune juridică. Aceste tactici, bazate pe abordări speculative, au atins un moment culminant prin desfăşurarea la Chişinău, în data de 15 ianuarie 1999, sub auspiciile preşedintelui Lucinschi, a unei runde de negocieri între Patriarhiile Română şi Rusă. Conducătorii celor două delegaţii bisericeşti la negocierile din 15 ianuarie 1999 au fost actualii Patriarhi de la Moscova şi Bucureşti, Kirill Gundeaev şi Daniel Ciobotea. Regimul Voronin, acceptând cu greu presiunea internaţională pusă asupra sa de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Consiliul Europei, s-a văzut nevoit să admită Mitropolia Basarabiei în legalitate prin înregistrarea ei la 30 iulie 2002, a recunoscut cele patru eparhii istorice sufragane reactivate ale Mitropoliei Basarabiei (două eparhii în 2004 şi două în 2006) şi a înregistrat 305 părţi componente ale Bisericii, înzestrându-le cu personalitate juridică moldoveană. În timpul regimului Voronin şi justiţia naţională a înregistrat un progres important, recunoscându-i Mitropoliei Basarabiei, la nivelul Curţii Supreme de Justiţie, calitatea de succesoare canonică, istorică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv. La finele anului 2007 regimul Voronin şi-a schimbat politica în raport cu Mitropolia Basarabiei, trecând de la toleranţa impusă internaţional la ostilitatea care a caracterizat politicile guvernelor Sangheli şi Sturza.

    Cel de-al patrulea regim politic din Republica Moldova, oricum se va numi acesta, dar şi guvernul sau guvernele pe care le va instala vor trebui să facă faţă unor cereri legitime ale Mitropoliei Basarabiei, o instituţie victimă a regimului sovietic încă nereabilitată complet. Aceste cereri privesc două chestiuni, deocamdată, nesoluţionate: restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabiei, arhive deţinute abuziv de către stat prin încorporarea lor în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, şi retrocedarea bunurilor imobile ale Mitropoliei Basarabiei deţinute în prezent de către stat. Aceste bunuri imobile alcătuiesc un vast şi valoros patrimoniu care, odată retrocedate, i-ar putea asigura Mitropoliei baza economică necesară dezvoltării ei în continuare. Un alt aspect relevant ţine de deblocarea procesului de înregistrare a parohiilor Mitropoliei Basarabiei, proces blocat în anul 2007. În funcţie de felul în care aceste probleme vor fi soluţionate va putea fi judecată viitoarea guvernare şi viitorul regim.

    Un alt aspect deloc neglijabil este cum se va poziţiona personal fiecare reprezentant al viitorului regim politic şi al viitoarei guvernări în raport cu Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei (Patriarhia Moscovei). Aceştia (şef de stat, prim-ministru, miniştri şi deputaţi) vor trebui să-şi declare apartenenţa şi opţiunea jurisdicţională clară, în cazul în care se revendică spiritual ca aparţinând filonului ortodox. Singura excepţie în acest sens o constituie deputatul Valeriu Ghileţchi, episcopul Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelist Baptiste, ales pe listele PLDM. Orice încercare de camuflare de către aceşti reprezentanţi ai regimului politic a apartenenţei lor jurisdicţionale bisericeşti va fi susceptibilă de complicitate discretă cu structurile ecleziastice ruse, de esenţă imperială, şi ne va da adevărata măsură a patriotismului celor care, prin actualul concurs de împrejurări, vor trebui să decidă de acum încolo cursul (geo)politic al ţării.