Zoofilia a ucis Filozofia

12:18, 31 martie 2018 | | 494 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Numele lui Peter Singer este puţin cunoscut în România, deşi în anumite cercuri din Occident este rostit cu reverenţă, chiar cu veneraţie. Una nemeritată. Până acolo încat pentru motive obscure, dacă nu de-a dreptul oculte, este anunţat pe diferite canale şi promovat ca cel mai mare filozof al timpului nostru. Actualmente profesor la o binecunoscută universitate americana, Peter Singer s-a născut în Australia într-o familie de refugiaţi evrei care au reuşit să se salveze in extremis de la exterminare părăsind Austria cu puţin timp înaintea ocupării ei de către Hitler. Bunicii lui însă nu au mai avut această şansă pierind în infernul lagărelor de exterminare. Dar ca să-l cunoaştem şi deci să-l înţelegem mai bine, să privim puţin înapoi – fără mânie.

O scurtă întoarcere în timp

Până în anii şaptezeci – anii când dincoace de cortină brejnevismul era rege şi când dincolo de ea, lumea visurilor noastre intra în anotimpul politic al seceriadei. A fost deceniul când variile coloane ale Stângii porneau asaltul final asupra societăţii şi instituţiilor statului din Occident. Când o pletoră de celule, brigăzi, fronturi, mişcări şi alte grupuri şi grupări revoluţionare îşi împărţeau tovărăşeşte sectoarele frontului pentru ca nimic să nu scape «ne-eliberat». Erau timpurile când pentru Stânga statul era încă Marele Satan, înainte ca instituţiile sale să cadă ca spicele sub secera aceleiaşi Stângi şi să fie acaparate-capturate politic şi ideologic pentru a se metamorfoza în ceea ce vedem astăzi: Statul-dumnezeu.

A mai fost şi deceniul de aur al terorismului roşu în Europa şi aiurea, când în presa vremii Brigăzile Roşii împărţeau locul de pe prima pagina, cu camarazii din Fracţiunea Armata Roşie. Au fost anii în care în Canada se înfiinţa Frontul pentru eliberarea homosexualilor. A mai fost şi deceniul care avea să dea un preşedinte Uniunii Europene, unul care la acea dată se călea în lupta de clasă ca şef de organizaţie maoistă în Portugalia natală – Manuel Barroso. Aceiaşi ani ‘70 au fost şi anii tinereţii revoluţionare a lui Peter Singer – sosit însă cam târziu pe scenă, atunci când nu prea mai era mare lucru de eliberat. Sau cel puţin in aparenţă : revoluţia feministă era la apogeu, cea homo-pedo-sexuală era deja pornită la drum, copiii pe cale să fie eliberaţi de sub «asuprirea» părinţilor, familia făcută bucăţele. Aşa că i s-a încredinţat un rol mai mic dar care nu a încetat să capete importanţă în timp: misiunea eliberării maimuţelor şi a restului animalelor – evident de sub jugul asupritorului cu faţă de om. Astfel a luat fiinţă la Oxford Mişcarea pentru eliberarea animalelor.

Să trecem acum în revistă câteva dintre ideile vehiculate de Peter Singer. Vehiculate pentru că în realitate el nu face decât să interpreteze o partitură scrisă de alţii. Ceea ce urmează este o împletitură de argumente deseori contradictorii, sau motive extrase când din genetică, când din sfera eticului, a filosofie, ştiinţei, istoriei, dreptului – totul aşezat pe o solidă bază ideologică.

NU există oameni, există doar animale adică o singura familie cu doua ramuri : animalele umane şi cele non-umane. Prin urmare, omul nu este cu nimic superior animalelor de unde şi ideea de acordare a statutului de persoană maimuţelor şi includerea lor ca membri egali în societatea umană.

Animalele sunt fiinţe sensibile, înzestrate cu conştiinţă de sine şi inteligenţă, în multe cazuri superioară omului, şi capabile de sentimente. Un animal are valoare mai mare decât un bebelus, sau un invalid ori persoană grav bolnavă. Ca normă generală, viaţa unui om nu are şi nu trebuie să aibe o valoare mai mare decât a unui animal.

Animalele sunt victime ale exploatării, fiind tratate cu cruzime de catre «vărul» om, ideea iudeo-creştină a originii divine şi a caracterului sacru a vieţii fiind condamnată ca sursa suferinţelor animalelor.

Acordarea îngrijirilor medicale în mod selectiv, un mod nesubtil de a legitima eutanasierea şi folosirea persoanelor handicapate mintal în locul animalelor pentru experimente medicale. Dealtfel, gata sa predice prin exemplul personal, Peter Singer s-a declarat în trecut dispus să ducă la capăt ceea ce naziştii făcut: sa-şi eutanasieze propria-i mamă.

Eutanasierea bolnavilor mintali după model nazional-sozialist.

Un examen sumar cu privire la originalitatea «gândirii» filozofului revoluţionar, ne va conduce spre două piste de inspiraţie.

La şcoala păgânismului ştiinţific

Să vedem la ce se putea astepta un nou-născut în lume înainte de creştinism? Un scurt survol istoric ne va conduce la câteva descoperiri surprinzătoare. Să începem în centrul lumii – la Roma, unde dacă nu era dorit, noul-născut urma să fie aruncat (de viu) la groapa de gunoi. La sud de Mediterana, în Cartagina, unde de-a lungul timpului zeci de mii de copiii au fost arşi de vii în cinstea zeului Baal Hammon, noul-născut avea toate sansele să fie aruncat în foc. O practică curmată de-abia după cucerirea romană, când cetatea a fost rasă, iar pămantul pe care era aşezată, arat şi presărat cu sare.

În Cornul fertil şi în tot Orientul Mijlociu, nou-născuţii riscau sa fie arşi de vii în bratele diverşilor baali şi molohi de bronz. În cetăţile din Asia Mica, dacă se întâmpla sa fie fetiţă, noul născut avea şanse mari să fie lăsat noaptea în faţa uşii de unde era recuperat şi dus la templu unde era crescut pentru a deveni prostituata. Mai la nord, în izolata Islandă, moartea era mai puţin crudă decat în alte părţi: bebeluşii erau pur şi simplu abandonaţi sub cerul liber pentru a fi mancaţi de fiarele sălbatice. Făcând un salt pe celălalt mal al Atlanticului, acasă la popoarele amerindiene, vom descoperi că pruncii mai mici ori mai mari erau ucişi în ritualuri închinate soarelui, pământului ori munţilor, vârfurile cele mai înalte ale Cordilierilor fiind presărate cu trupurile copiiilor inca (numiţi astăzi «copiii gheţurilor») jertfiţi acestor zeităţi. Doar creştinismul, care a retrezit în conştiinţa oamenilor sentimentele de milă, de compasiune izvorâte din conştientizarea caracterului sacru a vieţii oricărei fiinţe umane, a pus capăt masacre. Apariţia orfelinatelor s-a făcut pe acest fond tocmai din pasiunea pentru salvarea vieţilor micuţilor condamnaţi.

Ce propune Singer? Legalizarea infanticidului, a uciderii copiilor pentru început, după model irodian, până la doi ani, dar cu flexibilitate.

În ceea ce priveşte cultura cananită, cartea Levitic a Vechiului Testament ne oferă prin translaţie un portret al culturii timpului. Canaaniţi, de exemplu cei care traiau în Sodoma, Gomora (plus mai puţin cunoscutele Adma, Teboim şi Toar) şi celelalte cetăţi din Câmpia Iordanului nu erau doar arseno-(coitis) ci şi zoo-coitos, pe lângă incest şi orice alte practici abominabile.

Ce propune Peter Singer? Să acceptăm normalizarea împreunărilor şi a «căsătoriilor» trans-specii. A pedofiliei şi a incestului. În fond, dacă suntem numai animale – ne spune el – de ce ar trebui să mai existe familia şi alte bariere?

Acesta este cadavrul păgânismului pe care Singer şi sponsorii lui încearcă să-l reanimeze. În cel mai autentic stil orwellian, întoarcerea la păgânism este glorificată ca progresism, ca un mare salt inainte. Aşa cum în societatea fictivă din Oceania războiul era pace, minciuna era adevăr, sclavia era adevărata libertate, moartea era viaţă – în lumea lui Peter Singer, întoarcerea la practicile păgâne acestrale este progres.

Paul Ghițiu

Sursa: solidaritateeuropeana.wordpress.com