Uniunea Sovietică nu este Rusia (7)

16:22, 13 decembrie 2016 | | 2764 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/0WPb0

Despre loialitatea națională

Orice stat se întemeiază pe loialitatea cetățenilor săi; adică pe disponiblitatea lor de a se supune legilor și decretelor, de a plăti impozitele și de a-și satisface serviciul militar pentru țara lui. Dacă această loialitate se clatină, atunci și statul își perde consistența spirituală, liantul său volitiv; într-o asemena situație el nu mai are pe ce se ține și se destramă.

Destinul istoric al Rusiei a fost unul deosebit de greu: câmpie deschisă, climă aspră, jugul tătăresc, care a durat 250 de ani, nesfârșitele năvăliri din partea vecinilor dinspre Nord-Vest, Sud și Sud-Est, lipsa de acces către mări, rămânerea în urmă sub aspect civilizațional și tehnic… Istoria Rusiei reprezintă un flux continuu de muncă, devastări, luptă, noi făuriri, noi devastări, sacrificii și suferințe – un proces neîntrerupt de luptă pentru libertatea națională. Și toate acestea erau surmontate. Toate poverile erau primite și purtate de către popor. Rusia își păstra independența națională și cultura sa religioasă specifică, și apărându-se, avansa și se ridica la nivelul de civilizație al vecinilor. Iar asta înseamnă că poporul rus avea un instinct statal sănătos, că loialitatea națională rusă avea niște fundamente vii și adânci.

Pe ce anume se baza această loialitate? Prin ce anume s-a menținut Rusia?

Ea s-a bazat pe instinctul autoconservării naționale, care căpăta forme de conștiință de sine rusească, de naționalism și patriotism.

Ea se ridica sprijinindu-se pe credința ortodoxă în Dumnezeu și în Hristos, Fiul lui Dumnezeu; această credință cultiva dragostea, smerenia, îndelunga răbdare și jertfelnicia, ea întărea în suflete simțul sănătos al rangurilor și disponibilitatea de a se supune unei autorități dreptcredincioase, legate cu poporul printr-o credință unică și un jurământ unic.

Loialitatea poporului rus s-a întemeiat pe dragostea față de țari, pe încrederea în voința lor nobilă și dreaptă.

Ea se baza pe o conștiință personală, mereu fortificată de duhul creștin și purificată de pocăință.

Ea se baza pe un sentiment sănătos al onoarei naționale, de breaslă și personale.

Pe tradiția familială cu rădăcinile ei instinctive și spirituale.

Pe proprietatea privată, transmisă prin moștenire din tată-n fiu, și pe inițiativa economică legată de aceasta, pe aspirația de a crea prin muncă onestă o viață mai bună pentru urmași.

Vezi și  Feminismul şi Noua Ordine Mondială (10)

Câte din toate acestea au fost recunoscute și respectate de către revoluție?

Nimic.

Timp de 24 de ani comuniștii au impus internaționalismul, s-au străduit să șteargă din sufletul poporului rus sentimentul național și patriotismul; ei și-au dat seama de cele întâmplate abia în 1941, când deja era prea tarziu și când au văzut că ostașii ruși nu doresc să lupte pentru Sovietcina internaționalistă; aceștia tolerează naționalismul rus doar în măsura utilității lui militare.

Timp de 26 de ani ei au suprimat credința, au distrus bisericile, au nimicit preoțimea, au distrus credincioșii; aceștia au chemat în ajutor Biserica Ortodoxă doar în 1943, promițându-i toleranță în măsura obedienței ei totale și a participării la degradarea și la cucerirea lumii; iar în vara lui 1947 ei au anunțat din nou că ”preotul este dușmanul de moarte al Statului sovietic” și că ”cel care este credincios nu poate fi un cetățean sovietic loial”…

Ei au substituit în mod categoric dragostea cu ura de clasă, iar apoi și cu o ură generalizată, iar smerenia – cu îngâmfarea și trufia.

Ei au călcat în picioare și au răsturnat prețiosul simț al ierarhiei, altoit timp de secole, batjocorind cei mai buni oameni și promovându-i pe cei mai răi: ignoranți, nemiloși, carieriști, corupți, flecari, lingăi, lipsiți de obraz și de capacitatea de a judeca de sine stătător.

Ei au înlocuit o guvernare dreptcredincioasă cu o tiranie antihristică și au făcut totul pentru a arăta poporului că noua putere nu se conduce nici de principiul binelui, nici de cel al dreptății.

Ei sfidează de treizeci de ani sentimentul demnității și al onoarei personale prin teroare, foamete, delațiuni și execuții.

Ei au făcut totul pentru a distruge familia, pentru a surpa rădăcinile ei și a umple țara cu copii vagabonzi, din mijlocul cărora își racolează agenții.

Ei au suprimat proprietatea privată și au înăbușit inițiativa economică.

Ei au făptuit toate aceste nelegiuri cu titlu de experiment provocator, fără milă, fără răspundere, mizând în mod fățiș pe răbdarea fără margini și pe marea jertfelnicie a poporului rus…

Vezi și  Confluențe între Occident și Orient

Și atunci pe ce temeiuri și-au construit aceștia noua loialitate ”sovietică”?

Pe mizeria generalizată a comunismului, pe dependența totală, ce reiese din această stare, față de partidul unic, față de puterea totalitară, pe monopolul socialist de angajare la muncă. Prin urmare, pe înrobirea economică a poporului. Această nouă realitate a transformat loialitatea istorică rusească, ce se întemeia pe conștiință, onoare și mărinimie, într-o silită obediență de sclav, într-o frică permanentă a omului flămând pentru soarta lui și a familiei lui.

Ei au întărit această obediență printr-un spionaj politic generalizat și prin denunțuri forțate ale cetățenilor. Delațiunea activă a devenit pentru aceștia modul de apreciere a gradului de fidelitate față de Statul sovietic; iar cel care nu își ia măsuri de siguranță prin participarea la turnătoria politică, este damnat. Oamenii care nu fac denunțuri sunt considerați neloiali și devin candidați la expedierea în lagărele de concentrare; dar asta deloc nu înseamnă că orice turnător este asigurat că va reuși să evite deportarea sau executarea prin împușcare… Așa s-a ajuns la distrugerea oricărui respect și încrederi, atât între cetățeni, cât și în raport cu puterea tiranică. Dar de ce aceștia au nevoie de așa ceva? Pentru că acolo unde nu există încredere reciprocă, orice complot politic sau uneltire devin imposibile, acolo despotul ”poate dormi liniștit”… Așadar, ei și-au construit orânduirea pe o degradare morală generalizată și au creat cea mai rușinoasă tiranie din istoria omenirii.

Regimul lor se ține pe frică, o frică a oricui față de oricine. Tiranii de partid se tem de popor și de opinia lui liber exprimată, tocmai de aceea și bagă frica în oameni. Fiind ei înșiși cuprinși de frică, ei seamănă frică prin amenințări, arestări, pușcării, deportări, prin munci silnice în lagărele de concentrare și prin asasinate în masă.

Regimul lor se ține pe lingușire: gradul de supușenie, de laudă, de proslăvire a tiranilor de partid a devenit demult criteriul de apreciere a fidelității față de Statul sovietic. Așa se întâmpla la curțile lui Nero și Caligula: cel care voia să trăiască, trebuia să lingușească fără rușine, măsură și gust. Anume așa stau lucrurile în Rusia de azi. E rușinos și comic să citești ce scriu jurnaliștii lor, ”academicienii”, muzicanții și literații despre ”genialii conducători”, ce măguliri neroade articulează oratorii lor partinici și nepartinici, civili și militari despre acești ”conducători” și ”învățători”, care în realitate au trăit toată viața cu ideile altora (Marx, Engels etc.) și  pe parcursul întregii vieți n-au emis nici o idee personală… E adevărat că toți aceștia sunt inegalabili în uneltirea de intrigi și în practicarea unei cruzimi nesăbuite, însă doar în aceste îndeletniciri. Preaslăvirea, determinată de frică, este o elogiere impusă, adică o autoglorificare a tiranului care o impune. Ce ”măreție” falsă! Ce autoreclamă jalnică…

Vezi și  Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (8)

Regimul lor se ține pe minciună: minte oricare îi mai pasă de propria viață; mint, supunându-se, asigurându-se, îmbunând, adaptându-se, mint în fiece zi, în fiece oră, simulând simpatie pentru Sovietcina, fidelitatea și admirația față de aceasta. În Sovietia poți să nu minți doar dacă te scufunzi în tăcere și eviți comunicarea cu oamenii; dar nici asta nu te poate salva de provocări, delațiuni și pierzanie.

Iată pe ce se ține Statul sovietic: pe orbirea spirituală a unor fanatici ignoranți, pe carierismul parveniților și pe teroare. Acesta e sistemul lui politic. Acestea sunt scopurile și mijloacele lui.

Acestea nu sunt scopurile Rusiei naționale, acestea nu sunt mijloacele ei. Este vorba despre două state totalmente diferite. Este vorba despre două forțe istorice și politice diametral opuse.

Una dintre aceste forțe, cea Sovietică, a acaparat teritoriul rusesc, a pus stăpânire pe bogățiile și energiile naționale rusești și a înrobit poporul rus, abuzând – spre nenorocirea altor popoare – de talentul lui, de răbdarea lui, de rezistența lui și de capacitatea lui de muncă și irosindu-i puterile în numele revoluției mondiale. Nu există nici o îndoială: o victorie definitivă a Statului sovietic ar reprezenta stingerea definitivă a Rusiei naționale.

Și într-adevăr, trebuie să fii cuprins de o orbire politică totală, ca după 30 de ani să nu vezi sau să nu înțelegi toate acestea. Să fii un orb… sau un mincinos fără nici un pic de obraz.
(va urma)

Traducere de Iurie Roșca

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *