Ivan Ilyin

Uniunea Sovietică nu este Rusia (5)

11:56, 5 decembrie 2016 | | 1115 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/Vn3qw

5. Despre puterea de stat

Cel de-al doilea element al statului îl constituie puterea.

Iată că Puterea sovietică nu continuă câtuşi de puţin cauza guvernului naţional rus: ea n-a acceptat nici moştenirea lui, nici tradiţiile lui, nici scopurile lui, nici metodele lui de conducere. Dimpotrivă, aceasta a irosit şi a distrus moştenirea Rusiei, i-a călcat în picioare tradiţiile, a renunţat la scopurile ei şi a introdus propriile metode de conducere, nemaiîntâlnite în istorie. Cel cu dragoste pentru Rusia nu poate privi acest mod de conducere altfel decât cu indignare şi dezgust, şi nu va deveni niciodată un „ patriot sovietic”.

Puterea sovietică n-a preluat moştenirea statală a Rusiei imperiale. Această moştenire a constat în primul rând în existenţa unui număr considerabil de  funcţionari, care dădeau dovadă de gândire statală, experienţă şi onestitate; în al doilea rând, ea se manifesta prin legi bine chibzuite, care ţinteau triumful dreptăţii şi arătau respect faţă de persoana umană; în al treilea rând,  în sistemul de  instituţii care organizau viaţa naţională rusă, mai ales în existenţa unei justiţii de cea mai bună calitate, una „rapidă, publică şi echitabilă”. Astăzi toată această moştenire de veacuri este suprimată, batjocorită, anulată şi înlocuită cu o rânduială de-a dreptul de  coşmar…

S-au făcut multe afirmaţii pline de ură, prostie şi minciună despre cinovnicii perioadei imperiale. Toate acestea ar putea să fie adevărate pentru epoca „Sufletelor moarte” ale lui Gogol, dar au fost depăşite definitiv în a doua parte a secolului XIX. Iată câteva dovezi în acest sens.

În 1911 Societatea pentru studierea Europei de Est din Germania a cerut permisiunea ministrului Krivoşein să viziteze Rusia şi să ia cunoştinţă la faţa locului de reforma agrară a lui P. A. Stolâpin în curs de desfăşurare. Krivoşein a comis o greşeală de neiertat, permiţându-le nemţilor să efectueze aceste acţiuni de cercetare în adâncul teritoriului nostru. Această misiune a fost îndeplinită. Comisia Societăţii, în frunte cu eminenţii savanţi germani Zering şi Auhagen  a vizitat cele mai importante puncte de organizare a comunităţilor şi de strămutare a acestora în Siberia, iar întorcându-se în Germania i-a raportat guvernului lui Wilhem al II-lea, că reforma respectivă este înfăptuită cu un succes deosebit şi că dacă în Rusia lucrurile vor merge pe acelaşi făgaş, atunci peste 10 ani orice război cu Rusia va fi lipsit de orice speranţă. Rusia va deveni o mare democraţie ţărănească, iar orice revoluţie şi război nu vor mai constitui nici un pericol pentru ea. Tocmai atunci Germania a decis să pregătească un atac preventiv împotriva Rusiei către anul 1914, fapt despre care Duma de Stat a fost avertizată de către unul dintre membrii săi încă la sfârşitul anului 1912. Profesorul de la Berlin Zering (unul dintre cei mai buni cunoscători ai problemei agrare din Europa) susţinea în rapoartele sale, între altele, următoarele: „Reforma lui Stolâpin este realizată de către o pătură de funcţionari, pe care i-ar putea invidia orice putere europeană, pentru că este vorba de nişte oameni oneşti, incoruptibili, convinşi de necesitatea reformei, experimentaţi şi competenţi”…

Vezi și  Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (5)

…Cine cunoaşte câtuşi de puţin chestiunea finanţelor publice, îşi poate aminti de strălucita reformă a circulaţiei monetare, realizată cu un succes deosebit de către Witte[1]. O astfel de reformă putea să-i reuşească doar unui demnitar rus experimentat, instruit şi integru.

În Rusia imperială toate sectoarele de activitate publică şi economică au cunoscut o adevărată înflorire; căile ferate ruseşti erau un model pentru întreaga Europă; monopolul asupra vinurilor s-a justificat pe deplin; creşterea cailor atinsese cote fără precedent; corupţia în sistemul judecătoresc era de neimaginat. Serviciile de informaţii militare ruseşti, care nu atrăgea în activităţile sale persoane private şi cetăţeni liberi (aşa cum se întâmplă în Europa), îi uimea pe străini prin nivelul său de documentare: anume acest serviciu a pregătit campania victorioasă din Galiţia în 1914; anume acesta l-a pus în gardă pe lordul Kitchener că îl paşte un pericol de moarte în Marea Nordului din cauza unui submarin german, ceea ce s-a şi întâmplat etc. Precum se ştie, activitatea într-o asemenea structură necesită o incoruptibilitate totală şi un patriotism dus până la sacrificiu.

Ruşinoasa poveste, cunoscută ca „suhovlinovşcina”[2], a reprezentat o excepţie.

Unde-i astăzi această pleiadă de preţ a intelectualităţii ruseşti, aflate în slujba ţării? Aceşti oameni au murit de foame, au fost sfâşiaţi de „Comisia extraordinară”[3], au fost distruşi în lagărele de concentrare ori s-au stins în emigraţie. Statele şi popoarele europene trebuie să ia aminte că şi intelectualităţii lor li se pregăteşte aceeaşi soartă, adevăr care deja a fost însuşit în Ungaria, România şi Iugoslavia…

Idealizarea Rusiei prerevoluţionare ar fi deopotrivă lipsită de inteligenţă, neonestă şi dăunătoare intereselor de stat. Nici nu ne-am propus să facem aşa ceva; noi căutăm pentru Rusia doar dreptate şi înţelegere istorică.

În secolul XIX poporul rus, fiind copleşit timp de secole de nevoia de a se apăra, care îi absorbea toate forţele şi nu-i dădea răgaz pentru o organizare calmă şi creatoare a vieţii sale, şi-a revenit şi, fiind condus de către împăraţii săi, a adunat şi a sistematizat legile sale (cauza şi tradiţia lui Speranskyi[4]), a pregătit propria intelectualitate (cauza geniului lui Puşkin şi a faimoaselor universităţi ruseşti), a eliberat ţăranii (cauza lui Aleksandr al II-lea şi a lui Miliutin[5]), a renovat şi a organizat sistemul judecătoresc şi a început realizarea unui şir de reforme liberal-democratice (de la recrutarea militară obligatorie şi până la reprezentarea populară). Îi mai rămânea încă multe de făcut, dar toate acestea (de la reţeaua de şcoli populare de instruire generală, situate la distanţa de o verstă, şi până la planurile de industrializare a ţării şi de construcţie la scară largă a căilor ferate, care n-au fost realizate de către comunişti nici până în prezent) erau deja elaborate şi începute sau chiar se aflau în plină desfăşurare.

Vezi și  Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (3)

Nu avem de ce să idealizăm. Nu are nici un rost să ne lăudăm. Dar putem afirma cu certitudine că dreptul statal rusesc a fost unul reuşit şi chibzuit cu înţelepciune, că Statutul de Procedură Penală nu cedează în faţa celor europene; că justiţia rusească era la un nivel foarte înalt, atât în ceea ce priveşte calitatea judecătorilor, cât şi cea a avocaţilor, dar şi în ceea ce ţine de rapiditatea soluţionării cauzelor şi tendinţele sale creatoare; că deciziile de casare ale Senatului rus reprezintă un monument remarcabil în istoria omenirii, ce cuprinde mai multe tomuri de creaţie legislativă fină, profund creştină şi echitabilă; că oraşele şi zemstvele ruseşti au nişte merite culturale enorme; că universităţile ruseşti reprezentau din mai multe puncte de vedere nişte modele de instituţii academice europene; că medicina rusă, cu capacitatea ei de diagnosticare sensibilă şi individualizată, cu tratamentul ei „organic” şi dezinteresul material, era un motiv de mândrie naţională a ruşilor; că soldatul rus îmbina în luptă vitejia exemplară cu iniţiativă personală; că arta rusă (cântecele populare, necunoscute până în prezent Occidentului în toată originalitatea lor, muzica rusă, opera, pictura, sculptura, arhitectura, teatrul, dansurile, poezia şi literatura în general) – că toate acestea se manifestau în deplină libertate şi originalitate, atingând cele mai înalte culmi ale frumuseţii artistice; că actele de binefacere publică pot fi comparate doar cu cele americane.

Toate acestea au crescut şi s-au dezvoltat în mod organic, împreună cu poporul rus, constituind propria lui cultură, ca formă de viaţă ce-i aparţinea doar lui, aceasta fiindu-i insuflată de către duhul credinţei religioase (Ortodoxia) şi de conştiinţa lui naţională…

Dar unde se află la ora actuală toată această moştenire a istoriei naţionale ruseşti? Unde sunt aceste tradiţii creatoare? Totul este distrus, călcat în picioare, stins, batjocorit. Bolşevicii au respins această moştenire şi au nimicit-o. Ei aveau nevoie de altceva, de cu totul altceva: de un regim antinaţional, internaţional, ce transformă Rusia într-o unealtă şi o victimă a revoluţiei mondiale.

Vezi și  Ivan Ilyin: Uniunea Sovietică nu este Rusia (8)

Ei aveau nevoie de un stat totalitar, care să cucerească întreaga lume pentru socialism. Ei râvneau să transforme Rusia într-un arsenal al revoluţiei mondiale, iar poporul rus – într-o turmă miloagă, dependentă, cuprinsă de frică şi depersonalizată, care este gata, asemeni unei cirezi de bizoni în prerii, să se năpustească asupra altor popoare  şi să le strivească cultura lor necomunistă… Însă aceştia trebuie să ţină minte: nu le va reuşi una ca asta, îi aşteaptă o prăbuşire grandioasă!

De-a lungul întregii istorii ruseşti n-a existat nici un moment, n-a existat nici un cneaz sau împărat, n-a existat nici un de politician care ar fi pus la cale ceva similar şi ar fi definit astfel  menirea poporului rus.

Această politică monstruoasă – aceste scopuri hidoase, aceste mijloace nemiloase şi ucigaşe, – toate acestea ies la suprafaţă pentru prima oară nu doar în istoria Rusiei, ci şi în istoria mondială. Iar poporul rus nu are nici o atribuţie la toate acestea şi nu este vinovat de ele, el nu este creatorul, ci victima acestei politici. Însăşi ideea acestei revoluţii comuniste mondiale n-a apărut în Rusia, ci în Occident, ea a fost elaborată de către Marx şi Engels, care nu cunoşteau Rusia; ea a fost născocită în Europa Occidentală, iar Rusia a avut marele nenoroc să devină primul teren al acestui experiment.

Priviţi ce se întâmplă: din primele zile ale revoluţiei ruse, această aventură mortală bătea la uşile Occidentului; ea râvnea acolo de unde a ieşit, în mediul capitalismului marilor industriaşi, pentru care a şi fost zămislită… Iată că acum a sunat ceasul şi aceasta dă buzna în statele mici din Europa de Est.

Traducere şi note de subsol  – de Iurie Roşca

[1] Contele Serghei Iulievici Witte – 1849-1915. A fost unul dintre cei mai influenţi oameni politici care au condus industrializarea extensivă a Imperiului Rus, a deţinut funcţia de Ministru de finanţe din 1882 până în 1903, iar în 1905 e numit Preşedinte al Consiliului de miniştri.

[2] „Suhovlinovşcina” – termen creat după numele lui Vladimir Alexandrovici Suhovlinov, care în timpul Primului Război Mondial deţinea funcţia de Ministru de război, acesta pomenindu-se în mijlocul  mai multor scandaluri şi denigrări.

[3] „Comisia extraordinară” sau CK – organ represiv al poliţiei politice a bolşevicilor.

[4] Speranskyi Mihail Mihailovici (1772-1839) – demnitar şi reformator rus,  unul dintre fondatorii sistemului de drept al Rusiei prerevoluţionare.

[5]  Miliutin Dmitrii Alekseyivici (1817-1912) – istoric şi teoretician militar rus, Ministru de război între 1861-1881, principalul autor şi promotor al reformei militare din anii 1860.

Articole relevante

Un gânditor rus ca remediu contra sovietolatriei și rusofobiei
accesări 1372
De-a lungul ultimilor ani deseori am făcut trimitere în articolele mele, pe care le scriu deopotrivă în română și în rusă, dar și în luările mele de c...
Navighează dupa cuvinte-cheie:

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *