Triumful sataniștilor la APCE
ca semn al vremurilor și ca semnal de luptă

18:40, 12 octombrie 2018 | | 303 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Rezoluția adoptată ieri, 11 octombrie, de către APCE, care recomandă statelor-membre să legalizeze pretinsele căsătorii între persoanele de același sex, adoptarea copiilor de către cuplurile homosexuale, agrearea serviciilor de inseminare artificială pentru cuplurile homosexuale, agrearea recunoașterii legale a cuplurilor homosexuale, respingerea protecției constituționale pentru căsătoria definită ca uniune între un bărbat și o femeie (https://tinyurl.com/ybl24579) n-ar trebui să surprindă, nici să șocheze un observator atent și avizat al actualității internaționale din ultimii ani.

Nu contează prea mult nici numele deputatului care și-a asumat această inițiativă. Asta pentru că se știe prea bine că rețelele de influență ocultă, de inspirație diabolică, sunt cele care s-au impus în mai toate organisme internaționale: ONU, Uniunea Europeană, Consiliul Europei etc. Asaltul împotriva însăși firii omului este unul total, agresiv, perfid și din ce în ce mai distructiv.

Documente ca cel votat ieri la APCE se adoptă în ultima vreme pe bandă rulantă în cadrul acestor organizații. Iar ideologia nefastă care caută să mascheze acestă lucrare malefică, inspirată de către organizațiile secrete de factură masonică, este cea a așa-ziselor drepturi ale omului. Aceasta este promovată în țările occidentale ca o nouă (anti)religie, care împinge limitele pretinselor drepturi individuale până la cele mai sordide perversiuni și cele mai bestiale ”norme” legale. Această ciumă antihristică este impusă din ce în ce mai agresiv atât în țările fostului spațiu comunist, cât și pe celelalte continente. Diversiunea mamonocrației globale face ravagii deopotrivă în Africa, America Latină și Asia.

Ascultând personal de ani de zile posturile de radio BBC în engleză și Radio France International în franceză, am observat cu câtă insistență diabolică sunt promovate deviațiile sexuale ca normă pentru țările devastate de sărăcie, foamete, epidemii de boli și toate nenorocirile ce s-au abătut peste popoarele năpăstuite ale Lumii a Treia. Iar înregistrarea oficială a unui cuplu de homosexuali sau modificarea legislației în acest sens sunt prezentate ca vârfuri ale democrației, drepturilor omului și corectitudinii politice.

Pentru a pătrunde natură acestui tsunami ce se revarsă diluvian peste umanitate, doar bunul simț și morala laică sunt insuficiente. Întreaga istorie a ultimelor secole, când Occidentul s-a prăbușit în pretinsul secol al Luminilor, urmat de zisa Revoluție Franceză, însoțite de o luptă cu adevărat bestială împotriva Bisericii, a fost dominată de obsesia eliberării omului de orice conștiință religioasă, de afirmarea ”zeiței Rațiunii” ca antipod al spiritualității creștine, de sterilizarea sentimentului religios. Modernitatea, care părea că promitea omului dezdumnezeit toate satisfacțiile materiale și toate plăcerile vieții, a mai cunoscut o fractură spirituală care a dezarticulat definitiv Occidentul devenit global: Revoluția Sexuală a anului 1968. Sloganul ”Sex, Drugs & Rock” a invadat prin (anti)cultura de masă societățile care și-au văzut tineretul cuprins de o stare de alienare colectivă.

Întreaga perioadă postbelică, în care s-au confruntat cele două supraputeri globale, SUA și URSS, fiecare având sateliții săi, teoria drepturilor omului a fost folosită în combaterea totalitarismului de tip comunist. În definitiv Vestul a învins, iar Estul s-a pomenit înfrânt, capitulând nu doar ideologic în fața liberalismului occidental, ci și politic, economic, cultural și – ceea ce e deosebit de tragic – axiologic. Doar după două decenii și mai bine societățile din fostul bloc comunist au început să realizeze că s-au pomenit din nou în stare de captivitate, sub o dominație nu mai puțin totalitară. Doar că noul tip de totalitarism liberal, spre deosebire de adversarul său ideologic de stânga, nu mai aplică în aceleași proporții constrângerea și violența de stat. Acest nou tip de totalitarism soft se erijează în postura de apostol al adevărului în ultimă instanță, drapându-și esența ticăloasă cu un limbaj mieros, seducător și ipocrit. Orice rezistență în fața acestui tăvălug devastator, manifestată de Biserică, state, partide, asociații sau persoana aparte, este anatiemizată nemilos de către servanții întunericului: sunt aplicate sancțiuni, sunt proscrise organizații și persoane.

Din fericire, popoarele Europei deja se revoltă din plin. Cele patru țări din Grupul de la Vișegrad și Italia lui Salvini sunt doar câte exemple. Desigur, în aceste cazuri, care țin de partidele antisistem și de presa de alternativă, nu întotdeauna se manifestă o viziune corectă, profundă și ancorată în tradiția creștină, reacțiile lor fiind deseori mai curând cauzate de invazia islamistă, de capitalismul speculativ și, parțial și foarte limitat, de teroarea politico-ideologică exercitată de către grupurile LGBT, de rețeaua Soros și alte structuri globalist-sataniste. Însă, așa cum bine spunea regretatul eseist și om politic francez Ivan Blot, ”În fața islamismului, ateismul e o sabie de lemn”. La fel e și confruntarea cu inamicul omenirii, care luptă cu înverșunare pentru distrugerea familiei, pentru acreditarea prin legislație, prin sistemul de învățământ, prin (pseudo)cultura de masă și prin mass-media dominantă a sodomiei, a politicii gender, a adopțiilor de copii de către devianți etc.

Într-o astfel de confruntare de dimensiuni de-a dreptul apocaliptice nu poți avea sorți de izbândă făcând uz de instrumentarul religiei drepturilor omului, de logica liberalismului cu sacralizarea individului, acceptând regulile de joc impuse de către inamic. Singura șansă de ordin strategic este ieșirea din acest cerc vicios, abandonarea structurilor create și controlate de această mafie internațională, numele căreia este cleptocrația demonică planetară. Adică, acum, după ce lumea post-Ialta s-a prăbușit odată cu destrămarea URSS și extinderea dominației planetare a forțelor răului, care au uzurpat puterea în SUA și împing acest stat spre un imperialism deșănțat la scară mondială, a venit momentul istoric de părăsire a vechilor organizații internaționale.

Statele care își mai păstrează măcar parțial suveranitatea trebuie să facă pași energici spre ieșirea din ONU, OSCE, UE și Consiliul Europei, inițiind crearea unor noi organizații internaționale ale popoarelor libere de colonialismul civilizațional și de dictatul unui Occident ajuns la cheremul unor secte fundamentaliste anticreștine. ”Europa contra Occidentului” – iată deviza de luptă pentru redobândirea independenței naționale, pentru salvgardarea culturilor și religiilor tradiționale și pentru renașterea spirituală și economică a popoarelor. Alternativa la acest dictat internațional nu poate fi decât o lume multipolară, în care state ce se întemeiază pe civilizații și religii tradiționale diferite, creează noi alianțe de supraviețuire și de rezistență în fața unui dușman comun.

Partidele politice, afiliate unor structuri supranaționale constituite după cel de-al Doilea Război Mondial, reunite la nivel de Uniune Europeană în megastructuri cu denumiri de social-democrați, creștin-democrați, liberali și verzi, trebuie să rupă orice relație cu aceste găști dominate de rețelele globaliste promotoare ale ideologiei dominante de înrobire spirituală, politică și economică a popoarelor.

Noi, creștin-democrații din Republica Moldova, am părăsit cu ani în urmă cel mai mare partid la scară europeană, Partidul Popular European, atunci când am văzut că acesta promovează sodomia și politicienii corupți. Da, am pierdut alegerile, dar nu și obrazul. Fiindcă pentru orice creștin e mai bine să piardă fiind aliat cu Hristos decât să câștige fiind supus Satanei și legiunilor acestuia. Dar oare nu tot în acest fel se lepădau de Satana comuniștii atunci când a început să se clatine regimul sovietic? Ca de fiecare dată, opțiunea este personală, plină de riscuri și aducătoare de disgrație, presiuni, defăimări și tot felul de necazuri. Calea spre Adevăr niciodată nu e presărată cu flori și aducătoare de satisfacții de moment, materiale, politice sau de imagine. Însă cei care vor să facă istorie, nu doar politică, de fiece dată îndrăznesc să-și asume toate riscurile, vicisitudinile și lipsurile.

Desigur, o poziție ca cea pe care o mărturisesc în aceste rânduri pare o curată nebunie pentru cei căldicei, obișnuiți cu confortul personal și cu orizonturile înguste ale unei vieți serbezi de filistin. Așa a fost dintotdeauna. Doar cei considerați nesăbuiți au lăsat o urmă onorabilă în trecerea lor prin această lume. Restul e vânare de vânt.

Semnele vremurile pe care le trăim sunt ca niciodată apocaliptice. Nouă nu ne este dat să știm dacă Dumnezeu a rânduit ca anume noi, cei de azi, să fim ultima generație de oameni, care să apuce vremurile de pe urmă. Dar știm bine că cel mai greu câmp de bătălie este sufletul omului. Precum știm și că un om care are cu adevărat frică de Dumnezeu, dar și răspundere față de Creator, nu poate să se mulțumească doar cu grija pentru sine însuși (oricât de virtuoasă i-ar fi viața personală!) și pentru familia lui. Omului iubitor de Hristos și de semeni îi pasă și de alții. Credința lui, chiar dacă cunoaște stări de îndoială și de poticniri, îi dă putere sufletească și îi alimentează o nemărginită sete de luptă. Unei astfel de agresiuni a răului la scară globală nu i te poți sustrage prin evadare, prin eschivare sau printr-o tăcere lașă și complice. Înfruntarea semeață, dârză, ireconciliabilă și pieptișă reprezintă singura atitudine aducătoare de mari satisfacții sufletești și de șanse reale de biruință.

Uitat-am noi oare aceste cuvinte?

”Cu noi este Dumnezeu!
Înțelegeți, neamuri și vă plecați.
Caci cu noi este Dumnezeu!”

Spunea la un moment dat cineva: ”În lupta dintre Dumnezeu și Satan neutralitatea este o infamie!”. Nu doar o infamie, am adăuga noi, ci și o iluzie. Deoarece nimeni nu se poate sustrage acestei bătălii care va dura până la sfârșitul veacurilor. A-ți închipui că te toți feri de această luptă e totuna cu gestul copiilor care își acoperă ochii cu mână, crezând că așa se fac nevăzuți.

A venit timpul practicării unui creștinism militant, rostit cu tărie în forurile internaționale, de la tribunele parlamentelor, îi piețele publice, în platourile de televiziune și în presa de alternativă. Iar etichetele de fundamentaliști, obscurantiști, extremiști și altele de acest fel trebuie purtate ca un titlul de glorie, ca pe o recunoaștere a faptului că nu ne-am supus, n-am capitulat, n-am dat bir cu fugiții.

Iurie Roșca,
12 octombrie 2018