Post-scriptum la lecția de corectitudine lingvistică pentru procurori

11:51, 19 iunie 2018 | | 1164 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Subsemnatul, Roșca Iurie, învinuit într-un dosar instrumentat cu zel patriotic și cu plăcere specifică acuzatorilor de stat puși pe lupta corupția, recunosc, liber și neconstrâns de nimeni, că, fiind preocupat din adolescență de puritatea limbii române, zilele trecute am comis un articol în care atrăgeam atenția procurorilor, cu respectul cuvenit, asupra unor grave carențe în scrierea actelor. Astfel, pe lângă supliciul moral pricinuit de riscul de a ajunge la răcoare, mi se mai adaugă și chinurile unor lecturi agasante ale textelor înșirate cu generozitate sadică de către prigonitorii mei.

În spiritul colaborării benevole cu ancheta, aș dori să mai scot în evidență o teribilă monstruozitate lingvistică prezentă în rechizitoriul meu. Nu încape nici o îndoială că aceeași formulare prăpăstioasă se perindă și în actele de acuzare, întocmite de majoritatea procurorilor. Cu acest prilej aș remarca fără pic de maliție și nici o urmă de aluzie la vreo persoană concretă că în literatura academică occidentală a devenit un loc comun următoarea idee. Scăderea bruscă a capacității generațiilor tinere de a scrie corect și coerent vădește o prăbușire dramatică a nivelului intelectual a acestora. Lipsa obișnuinței de a face lecturi temeinice sau cel puțin regulate, precum și invazia televiziunii și a Internetului, au devastat definitiv principalele funcții cerebrale ale celor care sunt numiți și ”next generation”.

În cazul vorbitorilor de limbă română din Republica Moldova situația se agravează și din cauza presiunii limbii ruse, care a fost dominantă în perioada sovietică, viciind capacitatea de vorbire și scriere a purtătorilor limbii noastre. Așa cum toate actele administrative erau întocmite în trecut în limba rusă, care devenise neoficial limbă oficială, calcurile mai persistă în limbajul profesional al juriștilor autohtoni și după aproape treizeci de ani de la adoptarea legii cu privire la limba de stat și revenirea la alfabetul latin.

Așadar, rechizitoriul întocmit împotriva mea se încheie în mod solemn cu următoarele rânduri evidențiate cu bold și subliniate:

În temeiul celor expuse, SE ÎNVINUIȘTE:

Roșca Iurie Ion, născut la 31 octombrie 1961….

În aceea că, el în luna decembrie a anului 2009…..

Prima aberație lingvistică monumentală ține de utilizarea formei reflexive a verbului ”a învinui”. Evident, această calchiere a migrat din limba rusă, ea sunând în original astfel: ”обвиняется”. Din această formulare calică ar reieși că eu sunt cel care mă învinuiesc pe mine însumi. Ceea ce e totalmente fals. Procurorul Mihail Ivanov este cel care mă învinuiește, în timp ce eu pledez nevinovat, ca să folosesc un clișeu din limbajul jurnalistic de azi. În limba română formula utilizată de către domnul procuror e valabilă în cu totul alte cazuri. Am cules de pe Internet câteva explicații simple pe marginea verbelor reflexive.

Un verb e reflexiv când acțiunea verbului rămâne asupra subiectului. Dacă subiectul și obiectul nu sunt la fel, verbul nu e reflexiv. Iată câteva verbe reflexive în limba româna, acestea fiind ușor de recunoscut, de exemplu: a se spăla, a se îmbrăca, a se tunde, a se coborî, a-și întinde brațul, etc.”.

Revenind la situația mea ambarasantă de învinuit, chiar dacă aș fi recunoscut crima care mi se atribuie, oricum formula ”se învinuiește” nu ar fi fost potrivită. Corect s-ar zice ”și-a recunoscut vina”. Dar deoarece nu doar pledez, ci și sunt nevinovat, nici asta nu-și găsește locul în textul dosarului meu. Mai mult, întrucât nu intenționez să mă autocalomniez sau să mă autodenunț (slavă Domnului, nu suntem pe vremea proceselor staliniste și tortura nu mai e la modă prin părțile noastre!), reflexivul trebuie lăsat la o parte definitiv.

Nu mai puțin anapoda este formula ”în aceea că”, ca și virgula care îi urmează înainte de cuvântul ”el”. Și această excentricitate stilistică e împrumutată din limba rusă: ”обвиняется в том, что…”.

Iată și formula corectă:

Roșca Iurie Ion, născut la 31 octombrie 1961, este învinuit de faptul că în luna decembrie a anului 2009” și mai departe s-ar fi putut continua înșiruirea legendei cu criminalul Roșca și victima lui inocentă.

Acestea fiind spuse, sper din toată inima ca observațiile mele binevoitoare, izvorâte din dragostea pentru limba română și respectul nețărmurit față de procurori, să servească drept circumstanțe atenuante, iar domnul procuror să ceară onoratei instanțe la momentul potrivit achitarea mea. Această solicitare ar putea a fi urmată de un demers oficial, semnat de către Procurorul General și adresat Președintelui republicii, prin care acesta să solicite decernarea celei mai înalte distincții de stat, Ordinul republicii, subsemnatului pentru merite deosebite în promovarea limbii române.

Iurie Roșca