PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (8)

19:20, 1 februarie 2016 | | 1867 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Efectele nefaste ale globalizării

Autorul readuce în atenţia cititorul, prin gura unuia dintre eroii cărţii sale cu care se întâlnise în tumultuoasa lui carieră politică, Jimmy Goldsmith, câteva aspecte esenţiale ale proceselor economice ce au loc în lume în ultimele decenii:

„Din cauza revoluţiei în transport şi din cauza diferenţei abisale a costurilor muncii. Sistemul mondializat este o maşină infernală: fără ecluze vamale pentru a echilibra termenii concurenţei, uzinele noastre se vor muta, întreprinderile noastre vor căuta micii sclavi în India. Se va produce, la noi, un şomaj de masă, şi acolo, în ţările mizeriei, hoarde înfometate hoinărind pe drumuri, care caută să vină în Franţa. 

Sistemul mondialist este o mare premieră şi prin imoralitatea sa economică, deoarece el disociază capitalul şi munca – capitalul care prosperă la Bursă şi munca ce pleacă în China. 

Este un sistem de sărăcire generalizată,  în care săracii din ţările bogate sunt cei care îi îmbogăţesc pe bogaţii din ţările sărace. Se va produce doar acolo unde costă mai puţin şi nu se va reveni decât pentru a vinde acolo unde mai există putere de cumpărare. Restul lumii se transformă în favele[1]. Consumatorul devine suveran. Dar în curând el va deveni un suveran şomer… Acest sistem va crea mizerie pretutindeni… Mondialismul îi va îmbogăţi pe cei mai bogaţi… Liber-schimbismul dereglat va împinge lumea spre haos, deşertificare rurală, imigraţie în masă etc.”

Iar dezastrul la scară globală creşte în ritmuri catastrofale. Să îl urmărim împreună cu autorul:

„Există o cifră teribilă, care, de una singură, lasă să se ghicească dezechilibrul între aleşii fericiţi şi victimele spiralei fatale: patrimoniul cumulat al 1%  al celor mai bogaţi îl va depăşi în 2016 pe cel al restului de 99%. 

Aşadar, există câştigători ai acestei globalizări neoliberale. Ceea ce mai trebuie spus e că există perdanţi şi super-perdanţi: clasele de mijloc din ţările bogate s-au destrămat, muncitorii din industrie au dispărut. Iar săracii din ţările sărace sunt din ce în ce mai săraci. 

Noua economie, financiarizată, a devenit speculativă, ireală, volatilă, ca un balon de săpun, se plimbă pretutindeni şi nicăieri. Nu mai există nici ataşaţi, nici ataşamente. Astăzi, patronii de la CAC 40 şi ai marilor bănci sistemice consideră că interesele lor nu mai au legătură cu ţara lor de origine. Capitalul lor a devenit majoritar străin, cifra lor de afaceri depinde de exterior. Ei sunt atât de puternici, încât nu se tem de sancţiuni din partea statului. Este vorba desre cei care sunt „to big to fail” –  prea mari pentru a falimenta – care se traduce, cu regret, din ce în ce mai mult prin „to big to jail”  prea mai pentru puşcărie…. Această evoluţie îngrijorătoare subliniază secesiunea elitelor. Ele şi-au părăsit patriile, fizic şi mintal, în capetele lor, în sufletele lor şi impun mitul unei „mondializări fericite”. 

Aşadar, cei care critică vehement colonialismul de altă dată în numele drepturilor omului , ne atrage atenţia autorul, astăzi practică o formă perfidă, redutabilă de neocolonialism, iarăşi şi mereu în numele drepturilor omului. Mesianicii drepturilor omului, apostolii neoliberalismului, nomazii capitalului ce provoacă un nomadism de masă la scară globală, iată, se străduiesc să producă  pretutindeni „un individ abstract, interşanjabil, nomad în gusturile şi dorinţele lui – un consumator perfect”.

Autorul concluzionează în felul următor: 

„Aşadar, întrebarea e simplă: cintre trage aceste sfori?  Cine comandă aceste evoluţii? Cine este „mâna invizibilă” a acestui marş mondial fără frontiere şi fără protecţie? Personal nu sunt la capătul surprizelor mele. Răspunsurile vor veni în curând”. 

Iar cine doreşte să dezlege aceste meandre ale lumii moderne, care se prăbuşeşte într-un ritm apocaliptic, cine vrea să înţeleagă ce se întâmplă în jur şi în propria lui ţară şi deseori familie, trebuie să studieze cu creionul în mână cărţi ca cea semnată de Philippe de Villiers şi prezentată în această cronică extinsă.

Recunosc, lucrarea  „Le moment est venu de dire se que j”ai vu” m-a impresionat atât de puternic, încât rezist cu greu impulsului de a continua să o citez pe larg. Din păcate, nu am ştiinţă dacă lucrarea respectivă a apărut sau urmează să apară în România sau în Rusia. iar până atunci, cei care citesc în franceză n-au decât să-şi comande această lucrare, măcar şi pentru a se debarasa de miturile legate de Iluminism, Progres, Revoluţia Franceză, Drepturile Omului, Modernitate, cultura laică etc., inoculate cu inconştienţă nonşalantă de profesorii de franceză de sub regimul regimul sovietic, urmaţi cu fidelitate de cei de sub actualul regim neoliberal.

[1] Cartiere sărăcăcioase din America Latină (n. n.)