Noul front al NATO la Marea Neagră

14:13, 5 martie 2018 | | 716 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Prin 1997, National Geographic a scris despre dovezi arheologice, că  pământurile ce închideau strâmtoarea Bosfor de astăzi s-au năruit acum aproape șase milenii, și că un munte de ape uriaș cât 200 de Niagare, dinspre Mediterana, s-a prăvălit peste Marea Neagră și ținuturile din jur. Nivelul ei a crescut necontenit, toți oamenii și toate animalele au pierit, amintirile  celor opt supraviețuitori s-au transmis peste generații și au devenit povestea  Potopului, a lui Noe, a fiilor săi Șem, Ham și Iapeth, întemeietorii viitoarelor seminții din Asia, Africa și Europa, a celor patru soții ale lor și a faimoasei Arce poposită pe muntele Ararat, din Caucaz. Povestea a fost consemnată în documente scrise, în Biblia creștină, Tora evreiască și Coranul musulman.

După 5.600 de ani de la prima extincție a omenirii, întâmplată deci în Marea Neagră, în vara lui 2015 o sursă anonimă a Armatei ruse a adus lumea mai aproape de a doua extincție a omenirii, cea nucleară, iar o coincidență stranie a făcut ca dezastrul, dacă nu era grabnic oprit, să pornească  tot din Marea  Neagră, lângă România… Sursa a afirmat  că un distrugător al SUA, navigând ”provocator și agresiv” în marginea imediată a apelor teritoriale ale Rusiei, a fost survolat de un avion de luptă Su-24 rusesc, pregătit să atace –  ”avionul de atac a demonstrat echipajului american că este gata să prevină o violare a frontierei ruse și să apere interesele țării”, a anunțat agenția națională rusă Novosti, citând sursa menționată. Am fost, deci, foarte aproape de un conflict militar deschis ruso-american, de prima întâlnire între un avion de luptă rusesc cu muniție de război și o navă de luptă americană, tatonările militare ruso-americane au trecut de la cuvinte și lupte prin intermediari, la întâlniri de gradul 3. Incidentul a fost un punct maxim într-o agitație belicoasă din zonă – în lunile dinainea lui, SUA și NATO  ”au rotit” în Marea Neagră câteva nave de război, iar ca răspuns la escaladarea NATO în Estul Europei,  Rusia a anunțat o nouă doctrină navală și întărirea forțelor sale strategice în Marea Neagră, Mediterana și Atlantic.

Prezența ocazională a navelor de război americane dincolo de Bosfor, dar și manevre NATO cu participarea riveranilor România și Bulgaria, au continuat în anii următori, iar în  februarie 2018  întâlnirea de gradul III distrugător SUA – avion Rusia s-a repetat. Surse militare americane au afirmat că intenția nu a fost confruntarea, ci ca “să-i obișnuiască pe ruși cu prezența forțelor militare americane în Marea Neagră”. Rezultatul a fost că rușii nu “s-au obișnuit”, avionul lor de atac a trecut la numai câțiva metri pe deasupra unuia din cele două distrugătoare americane, Carney sau Ross, care o fi fost, ambele dotate cu rachete anti-balistice Aegis, Moscova a scos imediat în zonă nave de război de la Sevastopol, iar altele au venit rapid în Marea Neagră, dinspre Mediterana.

După cel din Europa de Est, se pare că cel mai nou front al NATO este pe cale să se deschidă în Marea Neagră, calea principală de acces naval către Mediterana și Orientul Mijlociu a riveranilor săi, inclusiv Rusia.

Cum s-a ajuns la aceste provocări și acte agresive fără precedent între cele două superputeri nucleare aici, în Marea Neagră? Din nefericire, tocmai fosta Românie băsistă a jucat un rol-cheie în această evoluție  nefastă, Traian Băsescu fiind cel care a deschis, demult, o adevărată  Cutie a Pandorei, nenorocirile scăpate de acolo încep să se întrevadă abia acum. Astfel, derulând invers filmul geostrategiilor de la Marea Neagră, vedem că, în urmă cu 13 ani, la 9 martie 2005, fostul emisar neoconservator în Europa de Est al administrației Bush Jr., Bruce Jackson, a dat citire în Senatul SUA la o declarație politică, ”Viitorul democrației în regiunea Mării Negre” – un text de o agresivitate extremă față de  Rusia și Turcia (Rusia, ”putere străină în arealul Mării Negre”, ”Neoimperialismul rusesc”,  Turcia este plecată pe o cale greşită de “antiamericanism strident, antieuropenism şi xenofobie”, “să înfruntăm Turcia”,  “NATO trebuie să acţioneze pe toate litoralele Mării Negre” etc.). Și – surpriză – mai vedem că, în alocuțiunea sa, Bruce Jackson a anunțat prezența ”cu totul întâmplătoare” la Washington a fostului președinte Traian Băsescu, ”unul dintre cei mai elocvenți susținători ai unei strategii ample privind regiunea Mării Negre”. În continuare, a doua zi, la 10 martie și tot la Washington, evident ”cu totul întâmplător”, Băsescu a prezentat și el o inițiativă politico-diplomatică pasă-mi-te personală, cu titlul ”Marea Neagră – promovarea libertăţii, a democraţiei şi a stabilităţii regionale” – în realitate a fost exact textul rostit de emisarul neoconservator cu o zi înainte, dar fără atacuri contra Rusiei, Turciei și Europei. Despre episodul Jackson-Băsescu din martie 2005, de la Washington, ar mai fi de adăugat doar că ambii au cerut anularea Convenției de la Montreux, în vigoare de 82 de ani, privind accesul restrictiv în Marea Neagră al navelor de război ale statelor neriverane, inclusiv ale SUA. Au vorbit despre acel document, cu aceeași agresivitate, Jackson la 9 martie: ”… este necesar  să  punem  capăt  arhaicei   Convenţii  de   la Montreux, care este adeseori invocată  ca  o  justificare pentru a interzice misiunilor de supraveghere ale NATO să treacă prin Bosfor”, și cu aceeași perfidie Băsescu, la 10 martie, despre ”internaționalizarea Mării Negre”, adică ”de a face ca Marea Neagră să devină o a doua Mare Mediterană”.  Dând filmul și mai înapoi, vedem că, semnat la 26 iulie 1936 în Elveția, de către 11 țări europene, în esență Tratatul internațional de la Montreux acordă Turciei drepturi depline asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele  – Ankara le poate militariza, închide pentru nave militare străine în vreme de război sau chiar  de pace, dacă se conturează o stare iminentă de agresiune; limitează sever tonajul vaselor de război străine la 15.000 tone – imposibil, deci, ca vreun portavion al SUA sau al altei țări NATO și escortele lor (Task Force) să ajungă în Marea Neagră; șederea la Nord de Bosfor a neriveranilor este limitată la maximum 21 de zile; calibrul tunurilor străine trecute prin strâmtori nu poate depăși 203 mm; Rusia și Turcia pot mișca portavioane  și chiar submarine către și din Mediterana etc. Cu alte  cuvinte, pe când cele două puteri riverane sunt scutite de restricțiile impuse  celorlalți, vasele de război ale SUA și NATO nu au acces în Marea Neagră. ”Diplomația” portavioanelor nu funcționează acolo, frustrarea neoconservatorului Bruce Jackson și a omului său, Băsescu, au fost de înțeles.

Oricum, în momentele de față se constată cu îngrijorare, că în apele din estul României,  încleștarea titanică a superputerilor se încinge tot mai tare. Bruce Jackson și Traian Băsescu nu mai sunt ce au fost, dar politicile lor au rămas. Acum 13 ani, un neoconservator aprig și vasalul său au apucat să arunce în Marea Neagră semințele și mai negre ale discordiei. Le vedem și astăzi, purtate colo și colo, de valuri…