Republica Moldova – o țară insulară, între Caraibe și Mediterană, scoasă la mezat de criminalii-uzurpatori

19:57, 12 iulie 2018 | | 2238 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia
!”

(Mihai Eminescu ”Doina”)

Așadar, scrisoarea mea deschisă, adresată la 28 iunie a.c. dlui Președinte Igor Dodon, a rămas fără răspuns. Nu voi relua întreaga poveste din textul precedent, care descrie în detalii cea mai gravă crimă, pusă la cale de către actuala guvernare coruptă, care a uzurpat puterea în stat. Această crimă depășește în proporții astronomice faimosul furt secolului, cel cu miliardul. Asta deoarece, chiar dacă frauda bancară respectivă este una care a cauzat prejudicii grave sistemului nostru financiar și fiecărui cetățean în parte, pe termen mediu și lung ea totuși poate fi redresată. În timp ce proiectul draconic ”cetățenie contra bani”, odată fiind pus în aplicare, capătă un caracter ireversibil. De ce? Pentru că:

1) Cetățenia dobândită în mod legal practic nu poate fi retrasă;
2) Proprietatea dobândită în mod legal nu poate fi confiscată sau transmisă unor terți decât cu acordul proprietarului.

Ca să epuizăm subiectul cu tăcerea Președintelui Dodon (suspectă, impusă prin șantaj sau din complicitate – fiecare e liber să-și aleagă varianta care îi convine mai mult), vom reaminti următoarele:

  1. Legea nr.283 din 16.12.2016, publicată în ”Monitorul Oficial” la 27.12.2016 și intrată în vigoare la 27.06.2017, a fost promulgată de către Președinte. Acesta nu a făcut uz de dreptul său de a respinge proiectul trimis de către Parlament spre promulgare și nici nu a luat atitudine publică față de inițiativa cu pricina. Anume prin această lege s-a stabilit, prin derogare, acordarea cetățeniei pentru cinci mii de cetățeni străini sau apatrizi, plus rudele de gradul întâi ale acestora – soți, soții, părinți, copii (vezi articolul meu din linkul citat mai sus).
  2. Hotărârea Guvernului nr. 786 din 04.10.2017 „Cu privire la dobândirea cetățeniei prin investiție”, publicată în ”Monitorul Oficial” la 06.10.2017. Șeful statului n-a făcut uz de dreptul să constituțional de a suspenda această hotărâre de Guvern și a apela la Curtea Constituțională pentru a cere anularea ei. Evident, nici nu a luat atitudine publică împotriva acestei hotărâri ticăloase.  Prin această hotărâre Guvernul a adoptat Regulamentul cu privire la dobândirea cetățeniei prin investiție, stabilind suma de 100 000 euro ce ar urma  să fie vărsate în Fondul de investiții publice sau 250 000 euro sub formă de investiții în unul dintre domeniile strategice (detalii – în același link indicat mai sus).
  3. La 31 mai 2018 majoritatea parlamentară a adoptat în lectură finală o nouă serie de modificări și completări la Legea cetățeniei, aceasta având nr.61. Prin ingineriile legislative respective ”extratereștrii”- salvatori ai poporului moldovenesc sunt scutiți de obligația de a cunoaște Constituția (condiție obligatorie pentru toți ceilalți solicitanți de cetățenie!), iar decretul de acordare a cetățeniei, care se publică în ”Monitorul Oficial”, nu va conține numele și prenumele celor, cărora li se acordă cetățenia prin derogare criminală, ci ”doar date de identificare  ale dosarelor solicitanților(!!!) (vezi linkul de mai sus). Nici în acest caz Președintele Dodon nu a respins legea cu pricina, ci a promulgat-o pe tăcute.
  4. Ieri, 11 iulie, Guvernul Plahotniuc (cu manechinul Filip în jilțul de premier), prin augusta semnătură a mamelucului penal și venal Chiril Gaburici (efemerul premier care a semnat, ca și Leancă, hotărâri de Guvern criminale, participând direct la schema ”furtului miliardului”), pus de către stăpân să țină locul de Ministru al Economiei, a semnat un acord cu exponentul unor escroci internaționali, care și-au găsit complici pe potrivă tocmai în Moldova.

Cităm din comunicatul publicat pe pagina Ministerului Economiei și Infrastructurii:

Contractul de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova cu Liderul Consorțiului câștigător, MIC Holding LLC și Henley&Partners Government Services Ltd, a fost semnat astăzi, 11 iulie 2018” .

Nici de această dată nu s-a auzit nici o reacție a Președintelui Dodon. Așa că e timpul să tragem niște concluzii și să vedem dacă într-adevăr avem ”un Președinte puternic”. Asta deoarece pentru a te bucura de o asemenea apreciere, nu e suficient să beneficiezi de proiecția imaginii lui Putin sau Lukașenko asupra ta, dar să mai și faci ceva concret și consecvent pentru țară.

Așadar, niște vântură-lume, specializați în crearea unor scheme de tip mafiot, au și ajuns să semneze cu Guvernul antinațional, care lucrează în mod sistematic și criminal împotriva Republicii Moldova,  un acord. Este limpede că anume acești afaceriști dubioși vor și furniza clientela necesară – aspiranții la cetățenia noastră. Adică, acapararea țării noastre de către o caracatiță mafiotă de talie mondială are loc prin complicitatea directă a uzurpatorilor puterii de stat. Dacă acest plan diabolic va reuși, se va produce nu doar colonizarea economică totală a țării, ci un adevărat genocid economic. Va fi preluat în primul rând tot pământul arabil al moldovenilor. Dar nu numai. Vor fi cumpărate la prețuri de nimic toate sectoarele importanțe ale economiei naționale. Vom deveni cu toții sclavii unor venetici, ajunși stăpâni într-o țară străină, mai având și cetățenie ca și noi.

Ca urmare, tentaculele acestei mafii se vor extinde totalmente asupra  actului decizional la nivel de stat, care va fi preluat de către noii stăpâni și pus în serviciul intereselor lor criminale. Va urma preluarea jocului politic, crearea sau procurarea de partide politice, finanțate și conduse de către veneticii-cetățeni. Tot sub controlul acestora va ajunge și presa. Principiul „Cine plătește, acela comandă muzica” e valabil nu doar pentru lăutari. Vom lăutări cu toții la banchetul asasinilor noștri economici, așteptând bacșișul și osul de la masa noii ciocoimi.

Îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile!” (Eminescu).

Revin. Însăși ideea vânzării cetățeniei este egală cu vânzarea de țară. Este o crimă de înaltă trădare de stat și trebuie tratată ca atare.

Să vedem acum, dragi cititori, în rândul căror țări-model este înșiruită Moldova noastră de către acești nemernici buni de legat. Cităm din comunicatul oficial al Ministerului Economiei și Infrastructurii, plasat ieri, 11 iulie, pe pagina acestuia:

”Henley&Partners este o companie independentă de servicii profesionale, specializată în Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție și este considerată drept lider mondial în acest domeniu. Compania are la activ 4 (patru) Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție implementate, cu mandate guvernamentale acordate de următoarele țări: Republica Malta, Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda și Grenada”.

Atenție maximă, iubiți concetățeni! Mai ales la șirul de state enumerate la capătul acestui citat. Recunosc, deși sunt fiu de învățătoare de geografie, că până ieri din tot șirul de țări auzisem doar de Malta. Care e numitorul comun al acestor formațiuni statale? Toate sunt țări insulare, minuscule și lipsite de orice relevanță pe plan internațional. Așadar, să intrăm în Wikipedia și să le luăm pe rând.

    1. Malta. O țară insulară din Europa de Sud, formată dintr-un arhipelag în Marea Mediterană.
      Suprafața totală – 316 km²
      Populația -423.374
    2.  Saint Kitts și Nevis (Federation of Saint Kitts and Nevis). Este o țară insulară care se întinde pe două insule din arhipelagul Antilele Mici, între Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic. Este cel mai mic stat de pe continentele americane atât din punct de vedere al suprafeței, cât și al populației.
      Suprafața totală – 261 km²
      Populația – 42,696
    3. Antigua și Barbuda. Este o țară insulară localizată în estul Mării Caraibelor la limita cu Oceanul Atlantic. Antigua și Barbuda sunt situate în mijlocul insulelor de sub vânt în estul Caraibelor, la 17 grade nord de ecuator.
      Suprafața totală – 442 km²
      Populația –  100.963
    4. Grenada. Este o țară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor, ce are capitala la Saint George’s. Grenada este a doua dintre cele mai mici țări din emisfera vestică (după Saint Kitts și Nevis).
      Suprafața totală –  344 km²
      Populația  – 105.897

    Hei, voi, adepți ai integrării europene! Hei, voi, adepți ai integrării eurasiatice! Treziți-vă! Modelul care ni se propune nu are nici o legătură nici cu UE, nici cu replica ei din Est. Am ajuns să fim tratați ca un pământ al nimănui, pierdut în valurile oceanului mondial, bun de populat cu pirați economici din toate colțurile lumii. Voi, cei care vă detestați reciproc pe motive de preferințe geopolitice și ideologice, istorice și etno-lingvistice. Opriți-vă odată!!! E o luptă sterilă.

    Însuși instinctul autoconservării colective ne constrânge să depășim vechile clișee de interpretare a realității. Astăzi nu mai există nici stânga politică, nici dreapta, nici pro-ruși, nici pro-occidentali. Această bătălie istovitoare ne este impusă de sus, de către marii trăgători de sfori, care se află atât peste hotare, cât și în casa noastră, în fruntea statului. Lupta pe orizontală trebuie abandonată în favoarea unei lupte pe verticală: pe de o parte noi, poporul oprimat, iar de cealaltă parte ei, falsele elite, plutocrația, demonii capitalismului sălbatic. Și nu mai contează absolut deloc dacă ne revendicăm a fi moldoveni sau români, ruși sau găgăuzi, bulgari sau evrei, romi sau polonezi.

    De azi înainte contează doar patriotismul nostru, care este unul comun, total și fără rest.

    Astăzi se pune problema supraviețuiri noastre pe acest pământ.  Este vorba despre ceea ce se numește demult patriotism economic. Nu putem face față acestor provocări majore, care totuși sunt de o noutate absolută pentru țara noastră, cu ajutorul unor abordări vechi, depășite. Să nu punem, deci, vin nou în burdufuri vechi, cum spune Hristos (Matei 9.17).

    Mișeii și ticăloșii de la guvernare anume pe asta mizează. Pe răzlețirea noastră. Dezbinarea între noi este indusă, întreținută și exploatată cu multă dibăcie de către acești servanți ai întunericului.

    Nu contez prea mult pe faptul că strigătul meu va fi auzit de către boșii de partid, prea egolatri și autosuficienți ca să-i mai audă și pe alții, ci de către poporul simplu, cel care îndură din plin sub stăpânirea de azi. Anume poporul are intuiția sublimă de a discerne, măcar și în ceasul al doisprezecelea, adevărul de minciună.

    Frații mei, țara noastră, a tuturor celor care o iubim mai mult ca propriile noastre vieți, e în pericol de moarte. Iar cei care nu o iubesc anume așa, își pot căuta în continuare de treabă, trecând cu vederea spusele mele.

    Sper din toată inima și mă rog lui Dumnezeu să ne lumineze mințile ca să găsim calea cea dreaptă din această fundătură istorică de o gravitate fără precedent.

    Iurie Roșca,

    12 iulie 2018