Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (4)

21:41, 19 ianuarie 2017 | | 1510 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/BoWKE

Program, principii, strategie

Partea a IV-a. Căderea Occidentului : SUA ca țară a răului absolut

  1. Originile actualei stări de lucruri se află în adâncurile istoriei Occidentului și ale proceselor politico-sociale, ce s-au desfășurat în această parte a lumii. Istoria Europei Occidentale a condus societățile spre situația când treptat individualismul, raționalismul, materialismul, mecanicismul au început să predomine, după care în baza acestora s-a constituit capitalismul și a triumfat burghezia. Ideologia liberalismului a devenit expresia-limită a orânduirii burgheze. Anume această ideologie, filosofie, linie politică și economică au condus la actuala stare de lucruri. În epoca modernă Europa a devenit leagănul civilizației liberale materialiste, pe care aceasta o impunea celorlalte popoare ale lumii prin intermediul politicii sale coloniale imperialiste. Aici erau aplicate cele mai monstruoase forme de constrângere: astfel, în secolul XVI europenii au reînființat sclavia, care își încetase existența acum o mie de ani sub influența eticii creștine. Europenii au apelat la această practică abominabilă tocmai în momentul când în Occident au început să se constituie teoriile umanismului, ale libertății de gândire și ale democrației. Astfel, sclavia a devenit o inovație a capitalismul și a ordinii burgheze. Orânduirea burgheză a fost instaurată în coloniile europene; în unele dintre acestea ea a căpătat o expresie deosebit de puternică, principiile burghezo-democratice fiind împinse până la finalul lor logic. Drept cunună a acestei civilizații burgheze occidentale au devenit Statele Unite ale Americii, un stat colonial, bazat pe robie, individualism, egoism, dominația banilor și a valorilor materiale. Treptat această fostă colonie europeană devenea un centru de putere independent, iar către mijlocul secolului XX s-a transformat într-un centru al civilizației occidentale, devenind polul sistemului mondial capitalist. După căderea URSS, SUA s-au pomenit fără blocul socialist care îl contrabalansa, devenind centrul sistemului burghez global. Anume elita americană a concrescut cel mai puternic cu oligarhia globală, practic identificându-se cu aceasta. Și cu toate că oligarhia globală este ceva mai largă decât clasa politică americană (ea incluzând și oligarhia europeană, și parțial elita burgheză occidentalizată din alte părți ale lumii), anume SUA au devenit vehiculul actualei orânduiri globale. Puterea militară americană constituie principalul factor strategic în politica mondială; sistemul economic american reprezintă un model pentru celelalte țări ale lumii; sistemul mass-media american coincide de fapt cu rețeaua globală; clișeele culturale americane sunt imitate în întreaga lume; tehnologiile americane depășesc toate celelalte elaborări tehnologice. În această situație populației SUA îi revine rolul unor ostatici pasivi, controlul asupra acesteia fiind exercitat de către elita oligarhică, care utilizează instrumentarul națiunii americane pentru realizarea unor scopuri globale. SUA reprezintă un golem gigantic, condus de către oligarhie. În SUA s-a întruchipat spiritul acelei ordini a lucrurilor, care poartă în sine catastrofa iminentă, fiind expresia răului, nedreptății, exploatării despotice, alienării și imperialismului colonial.
  2. SUA și politica acestei țări în lume reprezintă răul principal și factorul de bază, care apără și consolidează actuala stare de lucruri. Toate tendințele dezastruoase ale zile de azi pornesc anume de acolo.
  3. Economia americană se bazează pe dominația sectorului financiar, care a eliminat cu desăvârșire importanța producției, a capitalismului industrial clasic, iar în agricultură lucrurile stau și mai prost. Majoritatea absolută a cetățenilor americani sunt angajați în sectorul terțiar al serviciilor, adică practic nu produc nimic. Parazitismul financiar al SUA se extinde asupra întregii planete, deoarece dolarul este tipărit fără niciun fel de limitări de către Sistemul Federal de Rezerve, acesta constituind rezerva valutară mondială. Economia lumii este una americanocentrică și lucrează în interesul SUA, indiferent de faptul dacă economia respectivă este una eficientă sau nu.
  4. SUA consumă cea mai mare parte a resurselor planetare pe cap de locuitor, poluând atmosfera cu deșeuri toxice și cu miliarde de tone de gunoi. SUA storc resursele restului lumii și stabilesc (prin intermediul controlului strategic, diplomatic și economic asupra furnizorilor) prețurile la acestea, convenabile doar lor. Un astfel de model de hegemonie globală a SUA creează în economia mondială disproporția de bază, nedreptatea și exploatarea, care împing lumea spre un iminent faliment al resurselor. Distrugând resursele, SUA se ghidează exclusiv de propriile interese naționale, ceea ce creează premisele viitoarelor catastrofe.
  5. În comparație cu alte societăți occidentale, SUA au avansat cel mai mult în direcția atomizării, individualizării și ruperii legăturilor sociale. Fiind edificată de către imigranții din diverse țări, societatea americană a inițiat constituirea identității individuale. Fiind rupt de o comunitate anume, de temelia sa, acest model de origine vest-europeană și-a îngăduit să se realizeze pe teritoriul SUA în condiții de laborator. Societatea americană nu pur și simplu s-a dezintegrat treptat în indivizi aparte, ci chiar a fost fondată de la început de către aceștia. Tocmai de aceea anume aici individualismul și-a atins limitele sale, iar principiul societal a avut o răspândire minimă în raport cu toate celelalte țări occidentale.
  6. Anume în SUA procesul individualizării și-a atins limitele sale, ajungând chiar dincolo de acestea și inițiind experimente de creare a unor ființe post-umane. Realizările savanților americani în domeniul clonării, al ingineriei genetice și al experimentelor de creare a unor hibrizi ne fac să credem că anume acolo la un moment dat vom deveni martorii apariției unor ființe post-umane.
  7. Societatea americană s-a constituit de la bun început în baza amestecului de culturi, popoare și etnii, pe principiul ”cazanului de topire”. Lipsa unor relații etnice organice a constituit specificul acesteia. Răspândindu-și influența asupra restului lumii, SUA promovează acest principiu cosmopolit, transformând-l într-o normă universală. În plus, anume SUA este forța principală care lipsește rând pe rând țările de suveranitatea națională, invadând teritorii străine ori de câte ori o cer interesele lor strategice. Anume așa s-a întâmplat în cazul intervenției forțelor armate ale SUA și altor țări NATO, care urmează politica americană, în Serbia, Afganistan, Irak, Libia etc. Anume SUA joacă rolul principal în promovarea cosmopolitismului și desuveranizării națiunilor și statelor.
  8. Mass-media globală, pe conștiința căreia este crearea unei imagini absolut false a lumii virtuale, este concepută în interesul oligarhiei globale, fiind cu precădere americană și reprezentând niște extensiuni ale presei americane. Acționând în interesul elitei mondiale, ea își bazează sistemele pe rețeaua de informații americană. În însăși societatea americană masele sunt de o ignoranță și o lipsă de cultură ieșite din comun, care se combină cu naivitatea și credulitatea față de niște reprezentări totalmente false, răspândite de către industria divertismentului, media și pe alte căi. Acest stereotip al ignoranței, al unei reprezentări caricaturale aspra lumii, societății, istoriei etc., în combinație cu anumite abilități și competențe tehnologice, este răspândit de către SUA în societățile, care se pomenesc în sfera lor de influență. Anume sistemul de cunoaștere american, orientat exclusiv spre interese pragmatice și materiale, bazat pe exploatarea intelectualilor proveniți practic integral din imigranți, reprezinită culmea deformării domeniului cunoașterii în interesul propagandei, stoarcerii unor profituri materiale și folosului utilitarist.
  9. Americanii au o înțelegere specifică a ideii de progres, cred în creșterea nelimitată a propriului sistem economic, privesc cu încredere în viitor, care în accepția lor trebuie să fie unul ”american”. Răspândirea ”modului de viață american” asupra întregii omeniri este văzută la modul sincer de către majoritatea lor ca fiind o adevărată binefacere, aceștia rămânând surprinși atunci când întâmpină o reacție de respingere (în special atunci când răspândirea acestui mod de viață este însoțită de invazii militare și de nimicirea în masă a populației locale, de extirparea sălbatică a tradițiilor populare și religioase, precum și de alte splendori ale ocupație directe). Ceea ce americanii numesc ”progres”, ”democratizare”, ”dezvoltare”, ”civilizație” în realitate reprezintă degradare, colonizare, degenerare și o formă paradoxală a dictaturii liberale.
  10. N-ar fi o exagerare să afirmăm că SUA ca citadelă a liberalismului agresiv reprezintă încarnarea întregului rău, din cauza căruia suferă omenirea la ora actuală; este vorba despre un mecanism puternic, care împinge umanitatea spre catastrofa finală. Este imperiul răului absolut. Iar în calitate de ostatici și victime ale acestei orientări se pomenesc nu doar toate celelate popoare, ci și americanii simpli, care nu se deosebesc cu nimic de popoarele cucerite, prădate, lipsite de toate bunurile și mânate spre sacrificare.
  11. Este elocvent faptul că simbolurile de stat ale SUA conțin o mulțime de detalii sinistre. Statuia libertății reproduce zeița greacă a infernului Hecate, iar făclia acesteia, care este aprinsă pe timp de noapte, face aluzia la faptul că este vorba de țara nopții. Semnul dolarului copiază coloanele lui Hercule, care, în accepția grecilor, marcau limita zonei populate a Mării Mediterane, dincolo de care începea lumea iadului oceanic – zona titanilor, a demonilor și a Atlantidei scufundate din cauza propriei trufii, materialism și corupții; dar în locul inscripției Nec plus ultra (Până aici! Dincolo nu se poate.), care era încrustată pe egida din jurul coloanei, americanii au scris Plus ultra (Mai departe se poate.), spărgând astfel interdicția simbolică și justificând edificarea propriei civilizații infernale. Piramida masonică pe stema SUA este lipsită de vârf, ceea ce înseamnă o societate fără o verticală ierarhică, decupată de la sursa ei divină. Nu mai puțin sinistre sunt și alte simboluri. Acestea sunt doar niște detalii și am putea avea atitudini diferite față de ele, dar știind ce rol enorm joacă simbolurile în cultura umană, nu este cazul să trecem cu vederea niște simboluri atât de expresive.
  12. SUA atrag toate celelalte societăți într-un suicid. Și se sinucid ele însele. Iar proporțiile acestor procese catastrofale sunt atât de uriașe, încât ar fi naiv să se spere că în această situație cineva ar reuși să se descurce de unul singur în fața forței distructive a idolului aflat în cădere. Chestiunea constă nu doar în faptul de ”a-l împinge pe cel care cade”, ci a-l împinge într-un asemenea loc, ce ar fi inofensiv pentru noi. Așa încât acesta să nu ne strivească. Turnului Babel american îi este sortit să cadă, dar este foarte posibil ca sub dărâmăturile lui să fie îngropate toate celelalte țări. SUA au devenit demult un fenomen global, iar nu o țară aparte. Tocmai de aceea lupta cu SUA nu poate purta caracterul acelor războaie istorice, care erau purtate de unele țări împotriva altora (sau de către coaliții de state). America reprezintă un fenomen planetar, de aceea lupta împotriva ei va fi eficientă doar dacă va fi purtată concomitent pe întregul teritoriul al planetei, inclusiv pe teritoriul SUA, unde există ca și pretutindeni forțe revoluționare nonconformiste, care sunt într-un dezacord categoric cu acea orientare, pe care au luat-o SUA, lumea capitalistă și Occidentul global.
  13. Aceste forțe revoluționare din interiorul SUA pot reprezenta cele mai diverse grupuri: cei de stânga și cei dreapta, oameni de cele mai diferite orientări religioase, confesionale sau etnice. Aceștia trebuie tratați ca un segment prețios al frontului revoluționar planetar. Într-o anume măsură, ne aflăm cu toții în interiorul imperiului american, direct sau indirect, și nu este deloc cert faptul că a lupta împotriva lu este mai sigur aflându-te la periferia lui, în țările care încă n-au fost puse la modul formal sub controlul SUA. Cohorta oligarhiei globale, care reprezintă concomitent, practic întotdeauna, și agenții de influență americani, liberalii declarați sau mascați, urmărește cu vigilență în toate zonele lumii orice manifestare de nonconformism. Iar pe măsură ce se extind mijloacele de supraveghere și se lărgesc posibilitățile de păstrare, prelucrare și transmitere a informației, urmărirea totală în orice colț al lumii a oricărui element dubios este deja o problemă lesne de rezolvat, iar mâine va deveni un fenomen de rutină. Este important să înțelegem: ne aflăm în interiorul Americii globale, și în acest sens cei care se pronunță din exterior împotriva SUA și a hegemoniei americane, precum și împotriva elitei oligarhice, nu se deosebesc prea mult de cei, care militează contra aceluiași dușman din interior. Ne aflăm cu toții în aceeași situație.
  14. Faptul că SUA și nucleul răului mondial reprezintă aceeași entitate, polul tuturor proceselor catastrofale, care împinge inexorabil omenirea și sistemul global spre moarte, constituie temeiul pentru ca toate forțele care se opun stării de lucruri existente să se angajeze într-un front antiamerican planetar unic. Este necesar să fie creată o mișcare, o rețea, o structură, ce ar cuprinde întreaga lume și i-ar reuni pe toți cei care râvnesc sfârșitul SUA și sunt gata să apropie acest sfârșit. Este vorba nu despre o țară, ci despre un principiu. Nu despre un stat, ci despre o structură a unei rețele globale de aservire, subordonare, minciună și parazitare. Nu despre masele populare, ci despre elitele oligarhice globale care le dirijează. Astăzi SUA sunt responsabile de toate. Tocmai de aceea trebuie să fie nimicite ca fenomen istoric, politic, social și militar-strategic. Dar cum ar putea fi atinsă această țintă în condițiile când în sfera militară, în domeniul finanțelor, în tehnologii, în economie, în expansiunea culturală agresivă SUA sunt liderul incontestabil, în timp ce alte țări, chiar dacă au o atitudine critică față de SUA, nu doar le cedează la toți parametrii, ci și se tem să-și imagineze, chiar și la nivel pur teoretic, o confruntare directă cu acest monstru planetar aflat în agonie, care încă își mai păstrează puterea sa distructivă? În mod evident, printr-o ciocnire frontală această problemă nu poate fi rezolvată. Lupta cu SUA trebuie să fie purtată la un alt nivel, potrivit unor reguli noi și prin utilizarea unor strategii, tehnologii și metode noi.
Vezi și  Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (18)

(va urma)

Traducere de Iurie Roșca

Articole relevante

Alexandr Dughin: Declaraţia Drepturilor Omului
accesări 2491
Acum câteva zile, la 26 august, gânditorul ortodox rus Aleksandr Dughin a avut o intervenţie video pe saitul conservator de la Moscova „Katehon” în ca...
Bogdan Diaconu: Cei trei Iuda…
accesări 1152
În timp ce tot mai multe națiuni europene își caută soluții naționaliste de a-și proteja identitatea și granițele din cauza unei Uniuni Europene tot m...
Un gânditor rus ca remediu contra sovietolatriei și rusofobiei
accesări 1522
De-a lungul ultimilor ani deseori am făcut trimitere în articolele mele, pe care le scriu deopotrivă în română și în rusă, dar și în luările mele de c...
Ivan Ilyin: Uniunea Sovietică nu este Rusia (8)
accesări 1719
Despre „patrioții sovietici” Cum vine asta, toți patrioții sovietici de-a valma suferă de orbire politică? Și cine sunt cei care trebuie numiți pat...
Radu Toma: Breaking news cu Ceaușescu și Iohannis
accesări 1073
La 2 august 1969 preşedintele Richard Nixon, republican, a venit în România, fiind invitat de şeful statului român la acea vreme, Nicolae Ceauşescu. A...
Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (6)
accesări 1982
Program, principii, strategie Partea a VI-a. Structura Alianței Revoluționare Globale 1. Drept subiect al noii revoluții mondiale trebuie să devin...
Diacov cheamă la proteste nonstop
accesări 2851
Ion Diacov, fratele lui Dumitru Diacov, care este președintele de onoare al Partidului Democrat, principala formațiune a coaliției de guvernământ, che...
Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (6)
accesări 1981
6. Sărăcia programată și Enciclopedia Britanică despre colonialism Auzind discursul strident al unioniștilor de azi de la Chișinău, ai impresia că ni...
Rezistența europeană împotriva suicidului cultural
accesări 488
Luca Volontè este CEO-ul Fundației Novae Terrae și președintele InstitutuluiDignitatis Humanae. A fost membru al Parlamentului italian timp de optspre...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *