Invazie musulmană în Moldova prin intermediul cetățeniei contra bani?

19:19, 13 iulie 2018 | | 12780 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

În ultimele zile au ieșit la iveală noi detalii șocante, ce țin de planul actualei guvernări de a scoate la vânzare pe piața internațională cetățenia Republicii Moldova. Țara noastră riscă o invazie musulmană fără precedent.

Singura diferență dintre invazia musulmană din Europa occidentală și invazia musulmană ce amenință la ora actuală Republica Moldova este că, spre deosebire de contingentul de exponenți ai lumii islamice care au împânzit țările bogate din UE, cei care vor veni pe meleagurile noastre nu sunt nici refugiați și nici emigranți economici, ci reprezentanți ai unor familii sau companii din țările arabe care dispun de capitaluri uriașe. Este vorba despre potențiali „investitori” care au suficienți bani pentru a controla chiar și viața politică din Moldova.

Despre legătura malefică dintre guvernanții moldoveni și banii din țările arabe

Unii dintre noi s-ar putea întreba, pe bună dreptate, ce are acest program al guvernului cu „pericolul invaziei musulmane”? E simplu: „Compania MIC Holding LLC, una dintre membrele consorțiului care a câștigat licitația pentru implementarea programului cetățenie contra investiții, este o firmă cu sediul în Dubai, Emiratele Arabe, relatează portalul de știri St.Lucia News”, citat de tv8.md.

Pe de altă parte, portalul newsmaker.md dezvăluie un alt detaliu, care nu poate să nu trezească îngrijorare: Henley & Partners, care face parte din consorțiul selectat de Guvernul Republicii Moldova să implementeze programul de obținere a cetățeniei prin investiții, a figurat într-un scandal de corupție. Jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia, care a inițiat o investigație pe marginea vânzării de cetățenii, a fost omorâtă în luna octombrie a anului 2017. Automobilul ei a explodat după ce i-a fost plasată o bombă.

Este semnificativ și faptul că „lansarea oficială la nivel internațional a programului privind acordarea cetățeniei prin investiții va avea loc la începutul lunii noiembrie în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite, unde va avea loc Forumul internațional în domeniul acordării cetățeniilor”, subliniază IPN, care îl citează pe secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu. Demnitarul nu s-a sfiit să  facă publice aceste detalii în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, mai transmite IPN.

Amintim cu această ocazie și despre faptul că demnitarii de prim rang ai țării noastre au trepădat întruna în ultimii ani pe la palatele din Emiratele Arabe Unite și din Qatar „în căutare de investiții”. Și se pare că le-au găsit.

UE, cucerită prin provocarea sentimentului de milă, iar Moldova e sedusă financiar

Astfel, dacă pentru a penetra țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania și altele a fost nevoie de valuri imense de emigranți, pentru Republica Moldova (care nu este deloc atractivă pentru sutele de mii de oameni, dintre care unii fug cu adevărat din calea războaielor) a fost găsit un alt ac de cojoc. Din cauza unei guvernări care împărtășește religia lui mamona, adică este măcinată de o sete nesăbuită de bani, capitalul din câteva țări musulmane urmează a fi acceptat drept „imigrant binevenit” în Moldova. Pe guvernanții de la Chișinău par să nu-i deranjeze defel consecințele politice, economice, sociale și moral-spirituale ale acestei decizii diabolice. Pentru așa ceva domnitorul Ștefan cel Mare ar fi poruncit să li se reteze capetele, iar Vlad Țepeș i-ar fi tras pe toți în țeapă în Piața Marii Adunări Naționale.

Terenurile arabile ale moldovenilor – ținta predilectă a străinilor bogați

Ce anume i-ar putea interesa pe străini (inclusiv pe musulmanii putred de bogați) în Republica Moldova mai mult decât pământul nostru roditor? Afacerile în domeniul construcțiilor? Puțin probabil! Or, actualii investitori de pe acest segment de piață deja par a fi cam mulți. Piața serviciilor bancare de asemenea este mică. Iar odată cu acapararea acesteia de către capitalurile occidentale, loc liber pentru exponenții unor țări arabe nu prea rămâne. Industria? Probabil o parte a capitalului va fi investit în activități industriale. Însă insuficiența de brațe de muncă (calificate) va determina autoritățile să accepte imigranți și în acest sector.

Agricultura rămâne la ora actuală sectorul cu cele mai mare perspective, pe care guvernarea de la Chișinău nu vrea să-l dezvolte cu forțe și resurse locale. Investitorii-cumpărători de cetățenie moldovenească vor căuta să acapareze suprafețe cât mai mari de terenuri arabile. Acestea vor fi exploatate spre îmbogățirea veneticilor cu cetățenie cumpărată. Ei vor folosi toate tehnologiile și mijloacele performante pentru a stoarce din pământul nostru tot ce se poate stoarce, vor fabrica produse alimentare ce ne vor fi vândute nouă și vor fi exportate pe piețele altor țări. Cetățeanul moldovean riscă să ajungă slugă la stăpânul musulman în propria lui țară, iar Republica Moldova să fie transformată într-o colonie a unor șeici arabi.

Amnistie de capital și spălare de bani?

Într-un articol publicat pe evzmd.md este expusă opinia expertului în economie Veaceslav Negruță vizavi de această faptă josnică și scandaloasă a guvernării. El admite că vânzarea cetățeniei moldovenești la străini ar putea fi ceva „asociat cu proiectul privind amnistia fiscală, pentru că a fost introdus în același timp în Parlament și are același grup de parlamentari drept semnatari”. Economistul mai subliniază că există „suspiciunea că astfel vor fi aduse și legalizate în țară mijloacele sustrase din sistemul bancar prin schema cunoscută ca „furtul miliardului”. Asta chiar dacă apărătorii regimului ne dau asigurări că „acest lucru nu se va întâmpla pentru că vor exista mai multe filtre de verificare a persoanelor care solicită cetățenia Republicii Moldova, dar și a mijloacelor acestora”. Potrivit lui Negruță, „Guvernul a inițiat acest program după modelul implementat în Malta”. Însă „principalul element care face diferit programul inițiat în Moldova este acordarea cetățeniei prin cumpărarea titlurilor emise de către stat. El avertizează că „asta este o formulă de credit, iar peste cinci ani bugetul de stat, deja din banii plătiți din impozite, urmează să întoarcă această sumă cu dobândă acelor  noi cetățeni care între timp vor lua pașaport de Moldova” și că țara noastră, prin acest program, „va atrage mai mulți din cei care caută unde să-și asigure protecția fondurilor de proveniență dubioasă”.

Comerț cu cetățenia în condițiile excesului de lichidități

Expertul economic Viorel Gârbu, citat de aceeași sursă, a precizat că în prezent țara noastră „se confruntă masiv cu exces de lichidități și nu are problema necesității investițiilor în economie”. Tot el susține că la ora actuală „activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale au ajuns la trei miliarde de dolari și aici cel puțin un miliard este în plus”. În aceste condiții Gârbu se întreabă de ce Guvernul nu vine cu inițiative ca să folosească mijloacele existente în economia națională.

„Dacă nu se schimbă problemele interne structurale, care caracterizează modul în care evoluează economia națională, ce folos că banii vor veni de peste hotare?”, se întreabă Viorel Gârbu.

Moldova – invadată de capitalul musulman și islamizată?

Mai mult decât analizele ce vizează oportunitatea economică a acestui program al guvernării, ar trebui să ne preocupe pe toți soarta de mai departe a societății noastre în condițiile în care capitalul musulman ar putea să devină un element-cheie în ecuația politică, economică și administrativă din Republica Moldova. Odată cu investițiile financiare, stăpânii banilor vor aduce în țara noastră regulile cu care sunt obișnuiți. Aceștia nu vor avea liniște până când nu vor avea siguranță politică prin care să le fie garantate investițiile. De aceea tentația de a „susține” o serie de reforme convenabile lor va fi mare și până la amestecul celor din spatele capitalului adus în Moldova prin achiziția de cetățenii în politica internă a țării va rămâne un sigur pas – obținerea de locuri în listele electorale și de funcții ministeriale de către proaspeții cetățeni moldoveni. Politicile pe care le vor promova aceștia în Parlament nu vor avea nimic în comun cu păstrarea identității creștin-ortodoxe a moldovenilor. Numărul noilor „cetățeni prin investiție” ar putea ajunge considerabil. Ne vom pomeni în fața următoarei realități: noii cetățeni, fiind mulți, vor căuta să-și revendice drepturi de tot felul, inclusiv cele religioase. Iar dacă vor avea reprezentanți în Legislativ și Executiv (sau pur și simplu bani destui pentru a corupe decidenții politici), își vor promova, de exemplu, dreptul de a avea moschei. Și dacă anterior înregistrarea cultului islamic în Moldova a fost posibilă prin semnătura unui ministru al Justiției care nu este exponent al islamului, atunci ce s-ar putea întâmpla în condițiile în care martorii acestei religii vor penetra instituțiile statului? Comportamentul lor agresiv din țările Europei occidentale este elocvent.

Anul 2018 este decretat de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, drept an al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Oare cu ce inimă depun parveniții din conducerea țării coroane de flori la monumentul marelui voievod al neamului nostru, dacă într-un asemenea an își permit să adopte astfel de legi ce sunt nimic altceva decât un act de vânzare de țară? Sau cine dintre moldoveni își mai face iluzii că potentații de azi sunt fii demni ai acestui neam,  și nu niște ticăloși ordinari, închinători ai lui mamona, dispuși să precupețească propria țară de hapsâni și de nemernici ce sunt?

La ora actuală toate mințile sănătoase din partide, din Biserică, din instituțiile statului, cei din mediul academic, gazetăresc, oameni de afaceri, specialiști în toate domeniile au datoria să se solidarizeze pentru a curma acest rău care a fost pus la cale de actuala guvernare uzurpatoare.

Prin cetățenii cumpărate străinii vor obține acces la pământul nostru. Prin banii lor mulți străinii ne pot lipsi de pământ.

Să-i oprim, până nu e prea târziu.

Ghenadie Vaculovschi