Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (14)

22:40, 14 noiembrie 2016 | | 1682 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

14. Încă o dogmă liberală: statul ca piedică în dezvoltarea economică

Printre elementele-cheie ale tacticii de învăluire și de anesteziere a voinței politice în operațiunea de luare sub control economic total a țărilor-țintă este prezentă în mod obligatoriu și teza liberală despre statul văzut prin definiție ca cel mai prost și ineficient manager. Tocmai de aceea, susțin cu perfidie agenții de influență ai marelui capital, cu cât mai puțin este prezent statul în economie, cu atât mai bine. Conceptul de ”small government” (guvern mic) este propovăduit de către clerul noului cult la universități și în mass-media și trâmbițat de către comisarii europeni și emisarii instituțiilor financiar-creditare internaționale. El devine un loc comun, un tic intelectual al politicienilor și comentatorilor, ajungând să fie perceput de către opinia publică drept un adevăr axiomatic.

Anatemizând, deseori pe bună dreptate, birocrația, corupția și structurile statale hiperdimensionate,  exponenții acestui curent ideologic insinuează ideea că  dacă statul ar lăsa cât mai mult pe seama ”mânii invizibile a pieței”, pe seama liberei competiții dintre actorii privați din economie, totul se va autoregla de la sine și va merge strună. Adică, altfel zis, această școală de gândire tinde să sustragă statului cât mai multe pârghii de reglementare a proceselor economice. Și atunci concentrarea de capital autohton în mâinile câtorva inși venali este inevitabilă, ca și colonizarea întregii economii naționale. Anume asta scoate în evidență Ilie Șerbănescu în unul dintre capitolele cărții, intitulat ”Diversiuni”,  paragraful din care urmează să dăm câteva citate purtând denumirea ”Statul, anatemizat pentru a fi jecmănit”:

”Potrivit preceptelor propovăduite pe la Washington și Bruxelles, neaplicate câtuși de puțin pe la fața locului, dar pentru implementarea cărora pe la periferii se fac presiuni uriașe, statul este de vină de tot ceea ce este rău în economie. Statul, adică singurul care ar putea opune vreo rezistență pe la periferii în fața extinderii transnaționalelor din centru, căci capitalul privat autohton, aflat la început și fără resurse, este lipsit de orice putință. De aceea, statul de la periferii trebuie să fie împins într-o permanentă defensivă, iar culpabilizarea lui este instrumentul cel mai eficace”.

Autorul arată în continuare că, din păcate, capitalul autohton, atâta cât mai există acesta, în loc să se alieze cu propriul guvern în fața ofensivei dinafară, se înregimentează în corul străinătății de diabolizare a propriului stat. Asta în timp ce doar statul i-ar putea fi aliatul natural, care să-l protejeze în fața invaziei străine și să-i creeze condiții optime de dezvoltare. În plus, dat fiind și servilismul dezgustător al politicienilor locali, diversiunea de compromitere și marginalizare a statului își atinge pe de-a-ntregul ținta. Cu acuzații pentru infracțiunea de a nu fi privatizat destul sau pentru crima de a nu fi deschis destul de larg porțile cetății pentru invazia capitalului străin, statul a fost redus la o stare de paralizie totală, voința politică a fost strivită iremediabil, iar subordonarea clasei politice față de centrele de comandă din exterior este prezentată ca o mare virtute în opera de integrare europeană și de participare la procesele globalizării. Și asta până la disoluția definitivă a statului, aneantizarea neamului și cotropirea definitivă a teritoriului.

Autorul amintește: atacul împotriva Statului Român are loc tocmai în condițiile în care acesta a ajuns să mai reprezinte doar 4% din ceea ce se obține ca valoare adăugată în economie. Pledând pentru un stat puternic, eliberat de sub controlul elementelor corupte, autorul precizează:

”Cu cât statul este mai puternic, cu atât drepturile privaților sunt mai bine apărate, evaziunea fiscală este mai mică, poziționarea și tratamentul privaților sunt mai corecte, iar corupția este mai redusă. Cu cât, dimpotrivă, privații de la stat sunt mai puternici, cu atât privații din mediul privat sunt mai discriminați pe baze selective, corupția este mai în floare, evaziunea fiscală este mai mare și statul este mai tras în piept”.

Fragmentul de mai sus ilustrează perfect și situația de la noi. Statul a devenit captivul gangsterilor ”privați”, care îi folosesc toate instituțiile (de la Parlament și Guvern până la Procuratură și puterea judecătorească!) pentru a-și favoriza afacerile oneroase în detrimentul binelui comun, dar și în dauna acelor unități economice, care nu reprezintă clientela clanului de la guvernare.  În asemena condiții, a vorbi despre rolul statului ca arbitru în economie, care instituie reguli și veghează la respectarea lor, este cu totul neserios. Iar noțiuni ca economie funcțională de piață sau concurență liberă nu mai au nici o relevanță.

Pentru a ieși din acest cerc vicios, politicul trebuie scos din subordinea economicului, iar între administrația de stat și mediul de afaceri trebuie să existe o linie de demarcație clară. Însă în condițiile unei societăți dominate de bani, când prezența parlamentară a oricărui partid este în funcție de injecțiile financiare pe care le primește de la sponsori în campaniile electorale, depășirea acestei disfuncții de sistem este aproape imposibilă. În acest context, excepțiile care confirmă regula generală pot apărea în special în momente de criză și de tensiuni sociale maxime.

(va urma)

Iurie Roșca

Navighează dupa cuvinte-cheie: