Feminismul şi Noua Ordine Mondială (12, 13)

18:39, 11 octombrie 2016 | | 1599 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

O întâlnire romantică

Efortul pedagogic al autorul este unul reuşit şi pentru că el reuşeşte să aducă nişte exemple pe care le-a trăit oricine. Prin urmare, îşi poate vedea propria experienţă ca în oglindă. Iată cum descrie H. Makow două tipuri de întâlnire romantică, una eşuată, cealaltă reuşită:

„El vorbeşte despre serviciul lui şi aşteaptă admiraţie şi respect. Ea vorbeşte despre serviciul ei şi aşteaptă admiraţie şi respect de la el. A doua oară nu se mai văd (Deja a început competiţia).

NU acesta este modul în care heterosexualii stabilesc o relaţie. La o întâlnire, bărbatul se dezvăluie pe el însuşi, precum şi viziunea sa asupra vieţii. Ea decide dacă îl găseşte interesant sau nu. Dacă da, îl acceptă şi îl încurajează…

Toate organizaţiile care au izbutit sunt ierarhice. În familia heterosexuală bărbatul este capul. Dacă vrei să o distrugi, promovează egalitatea. După cum a spus cineva, „doar un monstru are două capete”.

Aşadar, o familie bicefală este fie  o ficţiune, fie o monstruozitate. „Tertium non datur”, vorba latinilor. Iar ceva mai jos vine şi concluzia:

„Feminismul subminează căsătoria, încurajându-le pe femei să îşi nege feminitatea şi să îi conteste pe bărbaţi”.

Tentaţia angajării într-o nesfârşită şi agasantă competiţie deseori împinge femeia spre atitudini pline de criticism, iar alteori spre sarcasm şi persiflare. Iar asta în mod inevitabil şubrezeşte relaţia dintre cei doi.

Un câine – mai preţuit decât un copil

De când e lumea se ştia care era rostul animalelor domestice la casa omului, astfel câinele e făcut să păzească gospodăria, iar pisicilor să prindă şoareci. Dar iată că sminteala generalizată, perfidele inginerii sociale aplicate în spaţiul urban occidental au alienat şi această relaţie.
Cultul pentru respectivele animale este prezentat drept culme a virtuţii şi nobleţei, iar sintagma ,,drepturile animalelor” nu mai sună atât de aberant, făcând vâlvă în presă şi în forurile legiuitoare. Milioane de occidentali, iar după ei – tot mai mulţi oameni din regiunea noastră îşi plimbă în mod ritualic potăile când ţinute în lesă, când culcate în cărucior, când ţinute cu grijă în braţe. Căţeii şi pisicile sunt duşi la frizerie, împodobiţi în straie la modă şi legaţi cu fundiţe la gât. Iar cele mai ,,performante” dintre răsfăţatele potăi sunt duse la competiţii şi concursuri de frumuseţe.

Putem observa frecvent în locurile publice cum oameni în aparenţă teferi la cap întreţin conversaţii cu tentă pedagogică cu mult adoratele javre atunci când acestea se abat de la ,,normele de conduită civilizată”. În acest sens, autorul face următoarea precizare:

,,Înainte oamenii îşi luau câini pentru copii lor”, a observat soţia mea. ,,Acum şi-i iau în locul copiilor”. ,,Şi în locul soţilor şi soţiilor”, am adăugat eu.

Aşadar, la ce bun să naşti şi să creşti copii când poţi să te îngrijeşti toată viaţa cu substitutul acestuia, câinele sau pisica. Să îi cumperi hrană aleasă, să îl dezmierzi şi să te topeşti de dragoste pentru animăluţa sau dihania venerată ca o vietate sacră.

De câteva luni pe străzile centrale ale Chişinăului au fost instalate nişte panouri enorme cu poza unui căţeluş, însoţită de următorul apel: ,,Adoptă-mă!”. Fiţi atenţi, suntem îndemnaţi să adoptăm un câine, nu un copil orfan. Şi atunci vom fi fericiţi şi chiar lăudaţi de respectivele ONG-uri, poate şi arătaţi la televizor.