Feminismul şi Noua Ordine Mondială (11)

18:31, 11 octombrie 2016 | | 876 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/fWNhW

11. Independenţa şi cariera ca piedici în calea fericirii unei femei

Trăim cu toţii într-o societate de masă, ne-am dizolvat în marile aglomeraţii urbane, detestăm sau cel puţin dispreţuim tot ce a fost până la noi, toată zestrea milenară a tradiţiei, râvnim să fim „în rând cu lumea”, însă iată că lumea a deraiat grav de pe orbita normalităţii. Având tipare strâmbe în cap, ne mirăm de ce suferim de neîmplinire, de ce nici „independenţa”, nici „cariera”, nici veniturile barosane nu ne fac fericiţi. Urmând un calapod deformat, nu poţi  decât să te pomeneşti înghesuit în nişte chingi procustiene care îţi vor sufoca adevărata identitate.

Şi deoarece feminismul a decretat că feminitatea este „un stereotip inventat de bărbaţi pentru a oprima femeile”, mitul ieşirii de sub tutela bărbatului (mai întâi a tatălui, apoi a soţului) a căpătat o răspândire devastatoare. Şi aşa cum independenţa unei persoane poate fi concepută doar în raport cu o alta de care aceasta este dependentă, „Războiul de Independenţă” al feministelor contra bărbatului şi familiei tradiţionale pare să nu mai aibă sfârşit. Mai dăm un citat incendiar al autorului despre feminism pentru a inflama definitiv amazoanele egalităţii şanselor şi agenţii de influenţă ai elitei globale „de pe teren”:

Aşadar, feminismul este „o sinteză ilicită şi agresivă dintre marxism şi lesbianism, folosită de elitele conducătoare pentru a slăbi indivizii şi societatea prin subminarea heterosexualităţii. Este pentru societate ceea ce este SIDA pentru trupul omenesc”.

Iar acum să mai stăruim asupra încă unei definiţii despre o femeie feminină. Autorul o vede astfel:

„O femeie feminină este motivată de iubirea pentru soţul şi pentru copiii ei. Ea le este devotată cu toată fiinţa ei. Aceasta este adevărata ei carieră. O femeie care este preocupată de o carieră solicitantă nu are cum să nu acorde mai puţină atenţie familiei sale. Iubirea constă, într-o măsură covârşitoare, în a acorda atenţie… O femeie feminină poate avea o carieră, însă acest lucru să nu fie prioritar. Să nu fie mânată de ambiţie personală”.  Prin urmare, pentru o femeie normală întotdeauna va prima soţul şi copii, nu cariera, realizarea profesională sau notorietatea.

Şi în continuare: „O femeie feminină depinde de un bărbat… Este competentă, însă nu pretinde să fie independentă… După cum femeia este inima familiei, bărbatul este capul şi umerii. O femeie feminină este camarada soţului ei. Ei iau împreună deciziile, însă el are ultimul cuvânt”. Iar drept completare a acestei relaţii, canadianul nostru adaugă: „Femeile sunt iubite atunci când îşi pun soţul şi copiii mai presus de ele. Ţine de feminitate să intri într-un con de umbră. (subl. noastră – Iu. R.) Bărbaţii iubesc aceste femei deoarece ele acceptă să devină parte din ei”.

Înşiruind aceste citate ştiu prea bine că umblu la sensibilităţile sexului frumos educat preţ de câteva generaţii în spiritul feminismului pe care îl poartă ca pe o parte a propriei identităţi. Vechea etică rurală, care a migrat parţial şi spre oraş, s-a  risipit aproape definitiv. Iar întrucât stimulentul de bază al feminismului este orgoliul, doar o parte dintre femei va mai fi în stare, parcurgând aceste rânduri, să-şi facă o introspecţie sinceră pentru a-şi examina cu înţelepciune propriile atitudini. Se ştie că în general omul  renunţă cel mai greu la propriile prejudecăţi. El le ia drept convingeri personale, nu ca pe nişte viruşi cuibăriţi în minte care îşi fac în chip nevăzut lucrarea nefastă. Iată de ce renunţarea la stereotipuri şi autodepăşirea este atât de dificilă. Repet, din păcate, adesea aceste limpeziri survin când deja este prea târziu să o iei de la capăt. Şi cum tot păţitu-i priceput, doar suferinţa personală se întâmplă să fie cel mai bun sfetnic. Şi aşa cum mediul este unul potrivnic, o asemenea cale este parcursă din ce în ce mai anevoie şi doar printr-un efort personal deosebit.

Articole relevante

Ne-am legat cu „geopolitica” la ochi şi nu vedem că regele e gol
accesări 1891
Dacă din retorica politică moldovenească „comună” am exclude „fidelitatea” faţă de Vest sau faţă de Est, am sesiza că „regele e gol”, că în mare parte...
Criminalitatea în rîndul Forţelor Armate
accesări 1587
Potrivit datelor Procuraturii Generale, în decursul anului 2015 în Forţele Armate a fost înregistrată o creştere a nivelului infracţional, fiind înreg...
Cinci lucruri despre creștinii din Israel despre care ar trebui să ști...
accesări 1553
Religia joacă un rol semnificativ în societatea israeliană, mai ales că mulți creștini din lume privesc spre acestă țara, unde a trăit și a fost răsti...
Consilierii municipali socialişti vor boicota ședința CMC de mâine...
accesări 930
Socialiștii au boicotat ședința Consiliului Municipal Chișinău, cerându-i primarului Capitalei și celorlalți membri ai consiliului să instituie un mor...
Moldova este gata să accepte refugiați
accesări 1216
Moldova și-a ajustat legislația națională la rigorile legislației comunitare în privința respectării drepturilor și libertăților refugiaților. Declara...
Wall Street Journal: Uniunea Europeană se destramă şi revine la diviză...
accesări 1335
Europa se întoarce în prezent la Evul Mediu de dinaintea Revoluţiei Industriale, o perioadă plină de incoerenţe uimitoare - imperii, regate, confedera...
MoldovaGaz și factorii de decizie ai întreprinderii – ținta uno...
accesări 654
Polițiștii și procurorii au descins în această dimineață la sediul ”Moldovagaz”, precum și la domiciliile șefului companiei, Alexandr Gusev, factorilo...
Friedrich List: Аutarhia spaţiilor mari
accesări 529
Experienţa americană a protecţionismului ce contrastează radical cu imperialismul liberal britanic, a fost cercetată în mod minuţios în sec. XIX de că...
Moldova, omorâtă de experţi, parveniţi şi politici de dezvoltare
accesări 1560
În Republica Moldova calitatea expertizei a sporit constant din 1991 încoace. Astăzi capacităţile de analiză, teoretizare, elaborare de strategii etc....

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *