Dorința ca motor al capitalismului tentației » FLUX on-line | Dorința ca motor al capitalismului tentației

Dorința ca motor al capitalismului tentației

10:33, 31 iulie 2018 | | 466 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

(prefață la ediția română a cărții lui Hervé Juvin”Guvernarea dorinței”)

După ce anul trecut am oferit cititorului de limbă română penultima carte a prietenului nostru francez, scriitorul și expertul în economie Hervé Juvin, care poartă titlul ”Zidul de Vest nu a căzut”, iată că acum aducem în atenția dumneavoastră ultima lucrare semnată de același autor, intitulată ”Guvernarea dorinței”. Ambrele cărți au apărut la prestigioasa editură de la Paris ”Gallimard”.

Punând în valoare impresionanta sa erudiție, talentul său literar de o noblețe și o eleganță stilistică atât de franțuzească, dar și bogata experiență internațională, autorul revine la subiectul care rămâne a fi unul central în opera sa din ultimii ani: efectele catastrofale, generate de noul tip de capitalism car s-a extins deja la scară planetară. Cartea de față este o pledoarie viguroasă contra a ceea ce s-a numit pe drept cuvânt neoliberalism radical sau capitalism al dezastrului.

Transformările dramatice, care au făcut ca lumea să deraieze de pe orbita normalității, depășind cele mai sumbre predicții, țin de afirmarea unei noi paradigme, cea a individului narcisiac, sedus cu viclenie de către sirenele publicității și ale culturii de masă. Caracterizând profilul individului alienat de universul tentațiilor consumiste, la un moment dat autorul, parafrazând celebrul adagiu cartezian, exclamă: ”Cumpăr, deci exist!”. Și continuă: ”Cumpărăturile mele îmi spun – nu, cumpărăturile mele sunt – identitatea mea. Afirmația ”Omul nu este decât ceea ce face” a lui Malraux a degradat în ”Omul nu este decât ceea ce cumpără”.

De la curentul contra culturii anilor șaizeci, cu revoluția sexuală care a aruncat în aer orice idee de limite morale – rock, sex, drog! – și până la egolatria individului-rege de azi, cel desprins de orice legătură cu vreo formă de tradiție religioasă, culturală sau familială, autorul radiografiază nomadul hoinărind prin lume, scufundat în spațiul virtual în căutarea satisfacerii propriilor plăceri, în toată goliciunea lui deprimantă. ”Un orb într-un tunel, iată consumatorul visător al liberalismului modern”, – spune Juvin.

Sistemul cămătăresc, singurul de referință, extinzându-se asupra politicului ce ajuns o unealtă docilă a economicului, a comercializat în egală măsură și celelalte domenii ale vieții. Totul a devenind calculabil, totul capătă expresie cantitativă, negustorul și bancherul reprezentând noile modele la care se aliniază lumea. Mai mult, viciul lăcomiei, al acumulării la infinit a bunurilor este prezentat de către noul cler laic drept o virtute de către. Cei care poartă mâneci de contabil și abacul bun de măsurat orice dau lecții de viață universal valabile. Patrie, Biserică, Familie, cultură, suveranitate, totul poate fi expus în cifre și vândut la un preț rezonabil, dacă nu cumva aceste valori, nemaifiind vandabile, sunt pur și simplu abandonate de către homo oeconomicus de azi. Asta pentru că, așa cum s-a spus deseori în cultura europeană, verbul a avea l-a subjugat definitiv pe a fi.

”Nu mai aveam decât un drum către fericire, drumul economiei – al satisfacției individuale, și ce strâmte! Eram infirmi de rațiunea de a trăi, mutilați de idealuri, paralizați de simțuri. Frumos rezultat al laicismului republican și al liberal-socialismului care asigură sea, sex and sun pentru toți, ca să termine cât mai bine cu Franța”, – remarcă Juvin. Și într-adevăr, economismul sau primatul econimicului domnește suveran asupra întregii societăți, monopolizează dezbaterea publică, fasonând în masă oameni cu identități artificiale, împrumutate din revistele glamour și producția cinematografică. Omologarea la celebrități rămâne singrul vis major al individului care se alimentează din dorință, aceasta fiind una eminamente materială și de nepotolit, asemeni unui stupefiant care, după ce își face efectul, îl secătuiește definitiv pe cel dependent de el. Și jocul sinucigaș cunoaște noi turații, cere doze tot mai mari, iar starea de beatitudine alternează cu cea de secătuire totală.

Cartea lui Hervé Juvin este una tragică, sobră și profund patriotică. Ca orice conștiință superioară, care își asumă din plin soarta propriului neam, fără de care nimic nu mai are rost, autorul își desfășoară discursul în numele unui scop extrem de practic: trezirea din starea de alienare colectivă a propriului popor, care, iată, se apropie cu un ritm din ce în ce mai vertiginos de momentul extincției definitive. Autorul știe prea bine că depistarea diagnosticului corect și descrierea lui pe înțelesul celui afectat de boală reprezintă însăși chezășia unui tratament reușit.

De remarcat o paralelă, scoasă în relief de către Juvin. El spune că eliberarea sexuală a mers mână în mână cu liberalismul financiar. Am putea spune și astfel. Dereglementarea ca proces de aruncare în aer a tuturor normelor legale, care înfrânau excesele capitalismului, s-a desfășurat concomitent cu demontarea tuturor normelor morale și ruperea ultimelor zăgazuri ale decenței. Astfel, principiul ”liberului schimb” s-a dovedit aplicabil atât în economie, cât și în raporturile dintre indivizii atomizați într-un univers lichefiat și inform. Orice urmă de autoritate a acelor instituții care făceau regula de-a lungul secolelor – Biserica, Statul, Familia (tatăl, soțul ca factor ordonator), Școala a fost aneantizată, acestea fiind substituite de capitalismul tentației, al seducției, al goanei după plăceri, care a devenit singura rațiune de a fi a vagabondului solitar al marilor orașe.

Hervé Juvin simte cu o acuitate aparte faptul că la ora actuală acea peninsulă care s-a crezut la un moment dat lumea însăși, Europa, și care a extins la scară planetară propriul model considerat a fi culmea perfecțiunii, se apropie de sfârșitul unui ciclu istoric. Perioada de azi, pe care o numim și neoliberală, și postmodernistă, după ce a împins până la ultimele ei consecințe toate deraierile Modernității, a ajuns la epuizarea completă a propriului model. Iar acest popas istoric, acest interregnum, când suveranul liberalismului își dă duhul, iar noul suveran încă nu și-a dezvăluit numele, reprezintă un moment deschis creativității tuturor celor care au vocația să-și imagineze și să participe la conceptualizarea lumii de mâine, atunci când va încheia ireversibil ordinea mondială de după Ialta. Iată încă o idee expusă de autor:

”Vestea cea bună ce răsună deja în depărtare, al cărei mesager se aproprie, este că s-a terminat cu călărețul singuratic din Occident. ”The West” este cel care acum se alătură la ”The Rest” în conștiința singularității sale, în afirmarea diversității legitime a popoarelor, în voința de a-și face istoria pentru sine și pentru ai săi – în libertatea politică, care este adevărata expresie a dorinței. Se apropie vremea ”răsturnării lumii”. Descompunerea ordinelor tehnice, cum e Organizația Mondială a Comerțului, FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Tribunalul Penal Internațional etc. se accelerează sub toate loviturile dorinței politice și ale realismului național. S-a terminat cu Occidentul ca sfârșit al istoriei, cu sfârșit al politicului, și cu pilotarea automată a democrațiilor fără popor”.

Revin și cu această ocazie asupra ideii că astfel de lecturi sunt extrem de utile pentru cititorii din Republica Moldova și din România, deoarece ele pot avea darul scoaterii măcar a unora dintre noi din starea de letargie, care paralizează orice capacitate de analiză profundă și orice voință de a te opune dogmelor dominante. Bascularea noastră dinspre modelul comunist spre cel liberal, croirea mentalității noastre, a instituțiilor, a legilor și economiei după un model de import (pe care l-am crezut preț de un sfert de veac și perfect, și imuabil) și-a consumat toate drepturile la existență. Deprovincializarea noastră se impune ca o măsură indispensabilă pentru recăpătarea autonomiei de gândire, a dorinței de depășire a fazei de imitatori docili care practică suicidul colectiv cu mândria dementului jubilând în momentul când își taie craca de sub șezut.

Vremea entuziasmelor noastre naive, legate de accederea în UE și NATO, vremea îndelungatei noastre adaptări la norma impusă de sus de către un Vest aservit plutocrației, care a substituit capitalismul producției cu cel al seducției, trebuie să rămână în trecut. Chiar dacă inerția de gândire mai domină discursul public al politicienilor de duzină și al servanților acestora din presa aliniată. Astăzi Europa profundă, Europa națiunilor, Europa creștină se răscoală împotriva Uniunii Europene. Așa cum se răsculase Europa de Est contra Uniunii Sovietice. Revolta Americii lui Trump contra globaliștilor își găsește o analogie și un precedent istoric în revolta rușilor contra comuniștilor. Gata, confuzia nu mai ține, rușii nu sunt una cu comuniștii, iar americanii nu sunt una cu globaliștii.

Îndemnul la renașterea patriotismului total, fără rezerve, plin de curaj și de spirit de sacrificiu este una dintre marile mize ale acestei cărți. Sfidând religia drepturilor omului și dogmele corectitudinii politice, Hervé Juvin face niște afirmații tranșante de o claritate și o îndrăzneală cu totul aparte.

Și pentru a scandaliza definitiv cititorul obișnuit cu limbajul politic edulcorat, pacifist și tolerant, mai aducem un citat care definește crezul național al acestui înflăcărat patriot francez:

”Este demn să guverneze acel partid, acel candidat pentru care bătăliile nu vor fi niciodată prea multe, niciodată nu vor fi prea multe lovituri de dat și de încasat, niciodată morți prea mulți, atunci când independența națiunii este în joc. Ceea ce înseamnă că este demn să guverneze cel care este gata să ucidă sau să moară în bătălia națională, pentru a păstra Franța pentru francezi; și că sunt total și pe vecie francezi cei și cele pentru care Franța este rațiunea, în numele căreia înțeleg să ucidă sau să moară, prima, unica rațiune, fără de care nimic nu va mai avea vreodată același gust, nimic nu va fi cu adevărat posibil; cele și cei pentru care onoarea și fidelitatea înseamnă Franța”.

Vi se pare excesiv, nedemocratic, deplasat felul în care vede autorul obligația oricărui patriot de a-și servi Patria? Ca să vă formați o opinie mai bine fundamentată, vă invităm să parcurgeți această carte cu totul deosebită.

Iurie Roșca