Despre România ? Doar că existăm

20:08, 6 februarie 2018 | | 220 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Din naivitate, viclenie sau calcul greșit, Gorbaciov pleda la un moment dat pentru dezideologizarea relațiilor internaționale. Urmare promptă a chemării utopice (dar nu singura) a fost dezmembrarea URSS, iar de aici, degradarea Rusiei din statutul de superputere mondială.

Gorbaciov, vorba marxistului, groparul propriei Uniuni. Și dezideologizare tot nu s-a produs, ci re-ideologizare, altă Marie cu aceeași pălărie. În loc de comunism, euroasianism. Dar, în mod firesc, și de cealaltă parte – în loc de anticomunism (preponderent sovietic) …ce ? Astăzi din ce se mai hrănește solidaritatea euroatlantică, occidentală, a lumii libere, a democrației liberale și economiei de piață etc. etc., dacă nici comunismul nu mai e ce-a fost odată, dușmanul de moarte al omenirii (căci și în China se edifică cu succes un capitalism propriu sub conducerea ferma a Partidului Comunist). , și nici Rusia nu mai e evaluată ca fiind inamicul cel mai periculos pentru – cum se zice – pacea și securitatea lumii.

Orice alianță are nevoie – obligatoriu – de un inamic, altfel rămâne cochetărie (sau ipocrizie) politico-diplomatică sau joc teoretic. Sau are nevoie de interese comune. Or, interesele comune ale Occidentului canonic din timpul razboiului rece, devenit acum comunitatea euroatlantică (căci măcar geografia leagă, în orice caz, în mod cert) ori nu mai sunt căci nu mai au obiectul muncii, ori se desubstanțializează pe zi ce trece.

« Astăzi, fiecare țară europeană își are propriile interese, determinate de propriile realități geografice », constată cu o candoare cam târzie, comentatorul american Xander Snyder de la «Mauldin Economics ». Și printr-un asemenea text, ca de altfel prin multe alte analize ale unor politicieni și politologi, America dă semne tot mai distincte ca politică globală a Washingtonului și a aliaților săi este din ce în ce mai puțin profitabilă și trebuie reevaluată. Instalarea ca președinte a lui Donald Trump e un exemplu. Brexitul, altul. Impasul Uniunii Europene, altul. Gestionarea dezaastruoasă a crizei ucrainene, altul. Poziția « comună » a Vestului față de criza ucraineană este o cacofonie dezastruoasă, chiar dacă tot mai multe opinii încep să recunoască pe față că prin încercarea de forțe numită Ucraina, Occidentul a greșit și greșește în continuare. Iar dacă surse oficiale de la Washington declară public, cu subiect și predicat, că pentru Ucraina, astăzi, principalul pericol nu (mai) este Rusia, ci corupția, nu mai trebuie o dovadă mai clară că se cere o schimbare radicală și curajoasă de abordare.

Articolul mai sus menționat observă încă din titlul că poziția față de Ucraina, iar de aici și politica față de Rusia a divizat Uniunea Europeana din cauza diversității punctelor de vedere și a atitudinilor oficiale ale statelor membre. Articolul insistă pe doua cazuri :Ungaria și Bulgaria, ambele, ambele, din motive distincte, interesate în relații bune cu Rusia, căci « nu câștigă nimic din situarea pe o poziție de adversar cu Rusia ». Se mai amintesc, în articol, și consacratele locuri comune ale dezbaterii : Germania – interesată vital în afaceri cu Rusia, Turcia – în tatonare cu Rusia pe influența în spațiul pontic, Polonia și statele baltice – temătoare față de Rusia, cu care au frontiere comune.
Despre România, ceva, în această analiză care ne tot dă târcoale și care insistă pe situația și poziția unor vecini ai noștri mai mult sau mai puțin apropiați, dar toți precupați de relațiile cu Rusia? Textul în chestiune « nominalizează » o singură dată România, când oferă prețioasa informație că, impreună cu Ucraina, România se află situată, geograficește, între Rusia și Bulgaria. Bine măcar că se recunoaște precum că existăm pe hartă. Și., la urma urmei, ce-ar mai fi putut să scrie despre noi și-ai noștri?

Sursa: curentul.info