Cei trei crai, cu alură de atleți și postură de valeți

17:10, 5 martie 2018 | | 1200 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

(Variantă: Cei trei crai avani – un trio de valeți americani)

Declarația comună a președinților parlamentelor Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei merită o analiză cât se poate de atentă. Dincolo de limbajul simplist, tradus în română aproape mot a mot din engleză, documentul cu pricina trădează lipsa totală a înțelegerii proceselor din regiunea noastră, precum și ignoranța izbitoare cu care cei trei ”șefi de legislative” pun în discuție un ansamblu de realități geopolitice deosebit de complexe. Este vorba despre o manieră dezastruoasă și primitivă de a aborda subiecte fundamentale ce se referă la interesele celor trei state, specifică doar unor vasali lipsiți totalmente simțul realității. Textul declarației, dacă nu a fost elaborat de strategii americani și transmis spre semnare celor trei spicheri, a fost cel puțin cules din retorica antirusească a strategilor de la Washington.

Cititorului mai puțin interesat de detalii îi este suficient să parcurgă primul alineat, pentru a constata nulitatea intelectuală a celor care și-au pus semnăturile sub declarația, în jurul căreia, ca în jurul unui totem, dansează în ultimele zile presa guvernamentală și fac tot felul de descântece magicienii și circarii (a se citi analiștii și comentatorii politici) regimului. Chiar din capul locului, cei trei își reafirmă ”angajamentul față de integrarea europeană drept unicul și cel mai eficient instrument pentru a asigura prosperitatea, securitatea, dezvoltarea stabilă și democratică pe termen lung pentru țările noastre”. Integrarea europeană este invocată ritualic, ca panaceu pentru toate metehnele Moldovei, Georgiei și Ucrainei, iar analiza critică și obiectivă și luarea în considerare a realităților istorice și geopolitice la o scară suficient de mare pentru un rezultat bun nu-și mai au locul.

În continuare, în document este proslăvit Parteneriatul Estic, acordurile de asociere și de liber schimb cu UE, procesul de aproximare a legislației. La un moment dat se crează impresia că textul documentului scapă și câteva sclipiri patriotice, atunci când în acesta este făcută referire la suveranitate, integritatea teritorială, condamnarea staționării ilegale a trupelor străine și a separatismului. Apoi urmează o serie de afirmații de venerare a UE, NATO și SUA, dar și altele – de accentuare a atitudinilor ostile față de Rusia.

Tonul voit războinic, strident și incendiar al întrunirii din 2 martie curent, insuflat de sforarii de peste ocean, caută să dinamiteze definitiv relațiile politice dintre cele trei țări și Rusia, astfel încât să nu mai rămână loc pentru revenirea la un dialog constructiv. Tactica arderii podurilor, a ostilizării programate, artificiale a raporturilor dintre respectivele țări și Moscova sunt parte a strategiei ”Anaconda” a globaliștilor americani de încercurire a Rusiei cu baze militare NATO și focare de conflict și instabilitate. A turna gaz pe foc pentru a stinge incendiul, cam așa arată intenția celor trei capi de parlamente de a restabili integritatea teritorială a propriilor țări prin provocarea unor tensiuni artificiale cu ajutorul unor retorici belicoase. Pentru că despre asta e vorba: relația cu supraputerea din Est e prezentată drept un ”casus belli”, imposibil de depășit prin dialog și întreg arsenalul unei diplomații înțelepte și mature.

Astfel, militariștii americani, care controlează marele joc al politicii externe al acestei hiperputeri, joacă tare în zona celor trei colonii, Moldova, Georgia și Ucraina. Schema determinării unei obediențe totale a regimurilor de la Chișinău, Tbilisi și Kiev e cât se poate de simplă. Acordarea de credite prin intermediul FMI, Băncii Mondiale și Uniunii Europene în schimbul preluării totale a actului decizional. Formula funcționează impecabil: cine plătește, acela comadă muzica.

Strategilor de peste ocean le convin de minune unii ca Candu (și aici cacofonia este binevenită!), care, în loc să înțeleagă că Rusia este un vecin dificil, dar de care ne leagă o serie de interese vitale, acceptă fără niciun discernământ comandamentul de a lătra răutăcios în direcția Moscovei.

Miza actualei guvernări din Republica Moldova, la fel ca cea a Ucrainei și Georgiei, este aderarea la războiul propagandistic antirusesc al americanilor, în speranța iluzorie că, în schimb, stăpânul de la Washington ne va rezolva toate problemele, inclusiv cele ce țin de relațiile cu Rusia. Însă cei trei, adunați de americani la Chișinău, nu și-au pus cel puțin întrebarea, de ce, de la destrămarea URSS și până în prezent, miza pe SUA nu a dat niciun rezultat pozitiv? A reușit măcar un stat cu un conflict similar celui transnistrean să-și rezolve problemele teritoriale grație americanilor? Asemenea precedente nu există. În aceste condiții poate că este cazul să renunțăm la iluzii și să căutăm soluții realiste pentru problemele noastre complexe. Sau poate că Moldova vrea să-și măsoare potențialul militar cu Rusia, așa cum a făcut-o Georgia în 2008? Într-o astfel de situație va sta, oare, Candu, Filip și alții din gruparea guvernamentală în prima linie cu pistolul-automat în mâini? Și la ce ar mai putea folosi armele americane, pe care ministrul moldovean al Apărării insistă să le cumpărăm, dacă odată cu demonstrarea noilor tipuri de armament din arsenalul Federației Ruse, acestea nu mai pot servi la nimic? Care mai poate fi un alt răspuns ”militar” Rusiei din partea Moldovei, Ucrainei și Georgiei, decât organizarea la Chișinău a unei reuniuni cu discursuri antirusești, soldată, nici mai mult, nici mai puțin, cu adoptarea unei declarații de o pagină și jumătate și blocarea câtorva străzi spre exasperarea șoferilor și a oaspeților capitale?

Deja este demonstrat istoric faptul că o confruntare cu Rusia este în detrimentul țărilor ex-sovietice. Asta înseamnă, întâi de toate, pierderi economice colosale și perspective extrem de proaste pentru depășirea problemelor teritoriale existente. De asemenea, este demonstrat deja și faptul că SUA nu dispun de nicio pârghie pentru a determina Rusia să facă concesii în detrimentul propriilor sale interese în spațiul ex-sovietic.

Pentru a înțelege mai bine esența proceselor din Uniunea Europeană, guvernanții de la Chișinău ar trebui să citească cu atenție discursul lui Victor Orban de la începutul acestui an, în care premierul Ungariei vorbește despre starea națiunii. Acest lider politic remarcabil, care s-a angajat să apere interesele poporului său, și nu cele ale globaliștilor și corporațiilor transnaționale, a declarat deschis că țările din Europa de Este au o altă cale decât cele din Europa de Vest. Comparația dintre discursul lui Orban și cel al parveniților din conducerea Republicii Moldova arată că agenda noastră politică nu este opera Chișinăului. La ora actuală Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, România contrazic din ce în ce mai puternic Bruxelles-ul, demascând acțiunile de deznaționalizare economică și valorică ale birocrației europene aservite strategilor americani. În majoritatea acestor țări atitudinea față de Rusia s-a schimbat radical în ultimii ani. Iar Moldova, Ucraina și Georgia au rămas ultimele dispozitive de război ale americanilor contra Rusiei în spațiul fostului bloc comunist.

Așadar, care este rostul declarațiilor războinice ale lui Candu, dacă noi avem nevoie de Rusia, și nu Rusia de noi? Sau ce schimbări au produs cei trei președinți de parlamente, întruniți la Chișinău, cu excepția faptului că au ostilizat și mai mult relația cu Rusia? Cui îi convine asta? Popoarelor celor trei țări sau hegemonului de peste ocean, care, spre deosebire de noi, nu depinde nici economic și nici energetic de Rusia?

Din nefericire pentru Republica Moldova, politicienii care au ajuns în fruntea statului nu au putut niciodată să păstreze un echilibrul în politica noastră externă. Aceștia fie că au văzut în Rusia  un dușman, cu care trebuie să lupți până la ultimul moldovean, fie puterea căreia trebuie să i te faci vasal de îndată ce te-ai pomenit la cârma țării.

Statele mici au nevoie de pace și stabilitate internă, care depind în mod substanțial de echilibrul în politica lor externă. Iar păstrarea unei echidistanțe în cazul unor conflicte dintre marile puteri înseamnă să nu admiți ca una sau alta dintre acestea să-ți dicteze agenda politică a țării. Noi, popoarele ajunse sub jugul imperiului sovietic, asupra cărora s-a extins comunismul, am așteptat destul în timpul generației anilor 50-60 să vină americanii să ne elibereze. Iar în țările în care aceștia totuși au ajuns, s-a întâmplat cu totul altceva decât se așteptau popoarele respective.

Întreaga Europă este frământată de puternice mișcări tectonice, determinate de tendința tot mai pronunțată a popoarelor atât din Vestul, cât și din Estul continentului de a scăpa de tutela americană. UE ca proiect strategic american, pus pe picioare de către SUA după partajarea continentului cu URSS în urma celui de-al Doilea Război Mondial, ca și geamănul acesteia, NATO, sunt din ce în ce mai contestate în dezbaterea publică din țările continentului nostru. Nomenclatura de la Bruxelles, a UE și a NATO, este luată în furci din ce în ce mai puternic, așa cum pe vremuri devenise detestabilă și nesuferită nomenclatura sovietică și cea din țările satelit ale lagărului socialist. Iar după căderea URSS centrala Kominternului s-a mutat de la Moscova la Washington.

Un nou proces de decolonizare a continentului a fost deja botezat de către politologi ”primăvara europeană”. Revolta națiunilor europene capătă tot mai multe forme, de la partide politice cu un scor din ce în ce mai relevant la mișcări civice care contestă dictatul uzurpatorilor asociați cu tandemul Washigton-Burxelles. Și doar Moldova, ajunsă pe mâna unor retardați și slabi de înger, rămâne de căruță. De această dată, iată, asociindu-se Georgia și Ucraina. Și, de altfel, nu e pentru prima oară. Tot așa s-a întâmplat și în momentul prăbușirii URSS. În timp ce mai toate republicile sovietice deja își declarase independența de stat, bravii bărbați ai neamului și-au luat inima-n dinți și au făcut-o tocmai la spartul târgului, pe 27 august 1991. Adică atunci când deja nu mai exista nici un risc, când deja alții și-l asumaseră. Așa e cu mintea cea de pe urmă a moldoveanului.

Iar până când ”dezghețul” antimerican va ajunge și prin părțile noastre, se pare că sloganul din perioada Perestroika ”JOS NOMENCLATURA!”, scandat pe străzile Chișinăului, capătă o actualitate stringentă. În acele vremuri, devenite deja istorie, contestam pentagrama de pe drapelul sovietic. Astăzi e timpul să contestăm aceeași pentagramă de pe drapelele UE și SUA.