Atacul contra Profesorului Ilie Bădescu, un incontestabil titlu de glorie academică

00:22, 20 iulie 2018 | | 2674 vizualizări | Un comentariu | Autor:

Astăzi, 19 iulie 2018, la Chișinău parvine o știre demnă de reținut. Vestea e adusă de un portal care își zice pretențios ”România curată”.

Așadar, niște ipochimeni demni de toată mila, puși pe contestarea valorilor autentice românești, s-au luat de Profesorul Ilie Bădescu. Sau, mai exact, continuă să sară la gâtul unuia dintre cei mai importanți intelectuali români, vina căruia constă în consistența și temeinicia operei lui. Prilejul acestei reacții furibunde, înșiruite cu o meticulozitate școlărească demnă de o cauză mai bună, este unul pentru care domnul profesor univ. dr. Ilie Bădescu merită cele mai sincere felicitări. Și anume, alegerea Domniei Sale în calitate de membru corespondent al Academiei Române. Misiva cu pricina ar putea fi trecută cu vederea, asta și pentru că oamenii de talia lui Bădescu nu au nevoie nici de onoruri, nici de tinichele. Parafrazându-l pe Petre Țuțea, am putea spune că Bădescu știe la fel de bine că nu el face cinste neamului românesc, ci neamul românesc îi face onoarea de a-l putea servi prin opera sa.

Fenomenul Ilie Bădescu (am îndrăzneala să mă exprim anume așa, deoarece îi citesc lucrările de aproape treizeci de ani), fiind unul autentic și de o anvergură demnă de figurile emblematice ale culturii române, se afirmă, așa cum se întâmplă întotdeauna, nu datorită unor împrejurări prielnice, ci tocmai în pofida unor circumstanțe neprielnice. Detractorii lui Bădescu latră strident și disperat, căutând să bage pumnul în gură nu doar lui, ci și tuturor celor care dau dimensiune planetară culturii române. Iar acceptarea, tardivă poate, dar meritată cu vârf și îndesat în Academie, este o dovadă a faptului  că, în ciuda unei agresiuni totale și fără precedent în istorie – ca amploare și și sofisticare -, căreia este supusă ființa românească după 1989, adevăratele valori încă mai răzbat în prim-planul vieții academice.

Acum vreo doi ani și ceva, în cadrul unei emisiuni televizate pe care o înregistram la București, bunul meu prieten, academicianul Sorin Dumitrescu, iconarul, scriitorul și editorul, fiind întrebat cum o mai duce România după căderea comunismului, îmi răspundea cu durere: ”Dragul meu, suntem supuși celei mai perfide și mai grave forme de ocupație, ocupația axiologică”.  Oare nu anume în această perioadă s-au intensificat denigrările cu aer doctoral (în spatele căruia se pitește rânjetul bestial al demolatorilor identității românești) ale lui Eminescu? Dar oare un Nae Ionescu, un Nichifor Crainic, un Mircea Vulcănescu, un Mihail Manoilescu, un Radu Gyr, un Petre Țuțea și atâția alții nu sunt trecuți și ei la index de către neocominterniștii specializați în stigmatizări și culpabilizări ale vârfurilor culturii române? Astfel încât putem spune cu tărie și fără pic de aproximație că Profesorul Ilie Bădescu merită din plin această companie de excepție, care a dat cea mai înaltă expresie unicității și universalității spiritului românesc.

Calapoadele sufocante ale inchizitorilor de azi au și ele partea lor bună. Asta pentru că anume datorită eforturilor de vierme neadormit ale acestui ”nou cler al gândirii unice” și al ”corectitudinii politice” ne este mult mai ușor să ne facem o listă aproape completă extrem de necesară. Aici găsim autori care merită studiați cu creionul în mână de către oricine vrea să cunoască în profunzime numele și contribuția celor care dau cheag profilului identitar și țin laolaltă coloana vertebrală a neamului. Străvechiul principiu creștin ”prigonitorul propovăduiește” se adeverește și în acest caz.

Dincolo de inepțiile înșiruite cu un are savant în delațiunea publică a acestui detașament de sicofanți infatigabili, tot ei atleți de mucava ai luptei împotriva culturii române, cele două citate din opera lui Bădescu sunt de o relevanță cu totul aparte. Ele vădesc fără putință de tăgadă cea mai importantă trăsătură a acestei personalități: Bădescu este un mărturisitor ardent al lui Hristos. Aici e cheia injuriilor și calomniilor pe care le revarsă această brigadă de agitație. Omul creștin, trăitorul ortodox, care nu vrea să se lepede de credința neamului său și care știe să o dezvolte și să o teoretizeze la cel mai înalt nivel academic.

Desigur, autorii acestei scriituri rușinoase nu puteau să nu folosească prilejul de a-i pune în cârcă Profesorului Ilie Bădescu crima de a fi autor al postfeței la cartea filosofului rus Aleksandr Dughin, tradusă în română și intitulată ”Bazele geopoliticii”. Cel mai probabil, semnatarii scrisorii demascatoare,  – plini de ură proletară și dornici de a se răfui cu cei cu care nu au capacitatea de a polemiza la nivel academic – nu au citit nici postfața scrisă de Bădescu și nici lucrarea lui Dughin. Dar întrucât principala armă a globaliștilor neotroțkiști este de a bestializa Rusia pentru a-și putea impune nestingherit regimul colonial peste popoarele din spațiul ex-comunist, și de această dată se recurge la același procedeu perfid și răsuflat. Se trece cu vederea și de această dată, cu aceeași nedezmințită rea credință, faptul că în textul respectiv Bădescu, recunoscându-i valoarea operei colegului său rus, formulează  o serie de dezacorduri de principiu cu viziunea acestuia.

Iar cât privește scandaloasa ”listă a lui Dughin”, invocată și de această dată de către respectivul trib de practicanți perverși ai genului epistolar, treaba e foarte simplă. Întrucât Dughin are o mulțime de contacte cu vârfurilor intelectuale din foarte multe țări ale lumii, acesta și le-a sistematizat pentru fiecare țară, inclusiv România. Nimic deosebit, toți procedăm așa la nivelul nostru, atunci când ne punem într-o ordine lista de contacte. Trec peste acest episod penibil pentru a mărturisi că am avantajul să citesc de mulți ani de zile, în original, atât lucrările  Profesorului Ilie Bădescu, cât și cele ale Profesorului Aleksandr Dughin. Mai mult decât atât, am onoarea să îi cunosc pe ambii personal și chiar să întrețin cu ei relații de prietenie. Pot să mărturisesc cu mâna pe inimă că ambii autori, diferiți și totuși foarte înrudiți, merită toată prețuirea celor care respectă calibrul științific și respirația universală a unor vârfuri ale gândirii tradiționale din acest moment istoric. Cei îi unește? Ortodoxia în primul rând, revendicarea de la aceeași matrice bizantină, spiritualismul, hristocentrismul. Cei îi desparte? Păi a spus-o Bădescu, citându-l pe Paul Anghel. Există ”lumea văzută de la București”, o perspectivă unică și inconfundabilă asupra lumii. Desigur. Precum există și lumea văzută de la Moscova. Anume din acest dialog civilizațional sau polilocviu, cum ar zice Dughin, se alcătuiește splendoarea culturilor noastre, prin diversitatea lor complementară, nu antagonisme sterile.

Închei cu un citat din cel pe care eminescologul și eminescianul Bădescu îl numește perfect adevărat dreptul Eminescu:

Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.

Nu vă indispuneți, domnule Profesor, pentru scamatoriilor unor zevzeci. Dumnezeu să-i judece și pe ei după faptă.

Iurie Roșca,
Chișinău, 19 iulie 2018