Apropo de îngrijorările Moscovei față de distanțarea lui Nazarbaiev și criticile lui Lukașenko

15:53, 19 aprilie 2018 | | 1163 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Nimic surprinzător în turnura de la Astana. Rămânând a fi capitala unei superputeri globale, Moscova ar trebui totuși să se întrebe de ce până și cei mai apropiați aliați ai săi, Belarus și Kazahstan, dau semne de îndepărtare față de ea.

E foarte simplu să învinuiești liderii respectivi de lipsă de loialitate, de trădare și ingratitudine. Și e mult mai dificil să manifești ceva mai multă empatie, să înțelegi și să ții cont de interesele altora.

Odată cu căderea Rusiei țariste, toate fostele ei periferii au căutat să scape de sub tutela imperiului rus. Istoria s-a repetat în 1991, odată cu prăbușirea URSS. Ce e de făcut? De revenit la Ivan Ilyn, marele filosof ortodox rus, vocea profetică a Rusiei, dar și la Soljenițîn. Parteneriatul bazat pe reciprocitate, pe desemnarea unor dușmani externi comuni, dar și pe dragoste creștină ar putea fi elemente ale regândirii paradigmei de reconfigurare geopolitică a spațiului ex-sovietic și eurasiatic în ansamblu.

E cert că Uniunea Vamală dă semne de grave disfuncții. Altfel nici nu putea fi, atâta vreme cât s-a încercat imitarea modelului UE. Și așa cum în UE motorul economic sau hegemonul politic e Germania, în Uniunea Eurasiatică acest rol îi revine (și l-a asumat în mod explicit) Rusiei. Iar dacă e unul care e lider, ceilalți sunt sateliți. Altfel zis, nu o piață comună, cu cele patru libertăți neoliberale la bază, ci un centru strategic comun, care să concentreze doar deciziile majore de factor de echilibru în fața expansiunii SUA sau a altor pretendenți la crearea unei lumi unipolare. Altfel zis,  un parteneriat strategic cu Rusia trebuie să admită practicarea anumitor politici economice protecționiste de către actorii acestei construcții geopolitice.

Din această perspectivă, neoeurasiansimul lui Aleksandr Dughin, concepția lui asupra multipolarității ar mai putea salva proiectul de anvergură continentală al civilizației noastre. Însă nu Dughin este sfetnicul principal la Kremlin, ci tot felul de liberali deghizați în patrioți sau ex-comuniști de o calitate îndoielnică.

În plus, dacă Moscova nu  va ține cont de sensibilitățile de ordin cultural și lingvistic al popoarelor din țările ex-sovietice, pedalând doar pe drepturile minorităților ruse care, chipurile, ar fi discriminate, dar și deseori montându-le contra popoarelor și țărilor în care s-au pomenit după destrămarea URSS, orice construcție de genul CSI sau Uniunea Vamală vor fi la fel de vulnerabile și lipsite de consistență.

Iar asta lovește în mod direct atât interesele Rusiei, cât și ale țărilor noastre. Asta întrucât slăbirea relațiilor dintre noi e în interesul inamicului nostru geopolitic de moarte – imperiul răului absolut care sunt la ora actuală SUA ajunse să fie controlate de o secta globalistă periculoasă pentru toate popoarele lumii, inclusiv pentru cel american.

Iurie Roșca